Administratorul special contestat: ”Vlad Iacob nu face bine clubului!”

Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo și Andrei Nicolescu, președintele clubului nostru, s-au atacat reciproc vineri, după ce Vlad Iacob i-a pus la zid pe acționarii majoritari ai lui Dinamo.

Astăzi, în conferința de presă de astăzi, premergătoarei partidei de luni cu Sepsi Sfântu Gheorghe din etapa a treia a Superligii, Ovidiu Burcă s-a declarat obosit de tevatura creată ieri de conferința de presă a administratorului special, despre care a spus că nu a procedat corect în ultima vreme.

Antrenorul ”câinilor” îi îndeamnă pe toți cei din club să-și facă meseria. Burcă a declarat că reprezentanții Red&White au investit sume considerabile la Dinamo, de când au preluat echipa. De asemenea, tehnicianul a avut un mesaj categoric și pentru fanii alb-roșilor, mărturisindu-le, că în ciuda discuțiilor din ultima vreme, Dinamo este pe un drum bun.

”Sunt obosit de toată tevatura asta. Am încercat foarte mult timp să leg eu lucrurile. Poate Vlad Iacob a avut dreptate când a spus că fiecare trebuia să se ocupe de ce avea de făcut. Eu mi-aș fi dorit să fiu doar antrenor, dar a trebuit să fac și alte lucruri, forțat fiind. La noi niciodată nu e liniște.

Găsim motive să apărem, facem scandaluri închipuite, arătăm niște realități care nu există. Am 10 ani de când mă lupt în fotbalul românesc să creez contexte, medii, în care tinerii să se poată dezvolta. Cred că am mai multă experiență decât Vlad. Suporterii trebuie să stea liniștiți. Dinamo e pe un drum bun.

Trebuie să vedem unde eram anul trecut pe vremea asta. Față de anul trecut, lucrurile sunt incomparabil mai bune. Doar să fii rău intenționat să nu vezi această realitate. Am încercat să-i fiu mentor lui Vlad, să-i dau câteva sfaturi, dar se pare că n-am reușit. Ceea ce a făcut în ultimul timp nu face bine lui Dinamo.

Dacă cineva ține la clubul ăsta și vrem să construim performanță, trebuie să pornim de la lucrurile de la bază. Trebuie să facem echipă, să găsim soluții în interior. Nu să facem alianțe cu alți oameni, care au apărut deodată interesați de destinele clubului, în condițiile în care n-a fost nimeni aproape de noi când ne-a fost greu.

I-am presat tare pe cei de la Red&White, i-am încurcat rău, dar nu s-a făcut scandal, am rezolvat lucrurile intern. Trebuie să facem lucrurile armonios în interior. În spațiul public se creează ideea că e o criză profundă la Dinamo, nu e așa. Suntem pe un drum bun. Au venit niște acționari care și-au asumat datorii de 8-10 milioane de euro.

Au băgat bani în lunile astea, trebuie mai mult sprijin. Mi-ar fi plăcut și mie să vină un prinț arab, să ieșim din insolvență, și să semnăm jucători ca Chiricheș. S-a spus că Red&White va fi noul Cortacero. Nu e adevărat. Sunt oameni OK, așezați, echilibrați. Se vor mai alătura în curând și alți oameni. Lucrurile se îndreaptă spre bine. Nu cred că ar trebui să amețim suporterii. Să văd atâta scandal o dată, la două săptămâni… Nu e OK, performanța se construiește în liniște”, a declarat Ovidiu Burcă, în conferința de presă premergătoare duelului cu Sepsi.

CITESTE SI:

Ovidiu Burcă a anunțat cel de-al optulea transfer la Dinamo!

Ovidiu Burcă, mesaj clar jucătorilor înaintea confruntări cu Sepsi: ”Aștept mai multă răutate”

Dinamo aproape de un transfer galactic la handbal!

Un gând despre &8222;Administratorul special contestat: ”Vlad Iacob nu face bine clubului!”&8221;

Lasă un răspuns