Record doborât de Ovidiu Burcă și intră în istoria lui Dinamo

După un an de ”exil” în Liga 2, Dinamo a reușit să revină în primul eșalon fotbalistic din România.

vivacredit.ro

În acest moment, după opt etape, ”câinii” se află pe poziția a 11-a a SuperLigii, la doar patru puncte de primul loc de play-off.

Această evoluție i se datorează într-o mare măsură și antrenorului din Ștefan cel Mare, Ovidiu Burcă.

Mai mult, Burcă a intrat definitiv în istoria lui Dinamo, la mai bine de un an de când a preluat banca tehnică. Asta datorită recordului pe care tocmai a reușit să-l doboare.

Concret, Burcă a devenit oficial al treilea cel mai longeviv antrenor al ”câinilor roșii” din secolul 21, cu 416 zile adunate până în momentul de față, peste Flavius Stoican, al cărui mandat a durat 415 zile, între 23 septembrie 2013 și 12 noiembrie 2014.

Pe poziția secundă se află Mircea Rednic, cu 428 de zile, lider incontestabil fiind Ioan Andone, care a activat în total 1010 zile la cârma echipei. Cel mai probabil, actualul tehnician – instalat în iulie 2022, chiar înainte de startul sezonului din Liga a 2-a – îl va depăși și pe ”Puriu” în acest top.

Ovidiu Burcă știe cum o poate face pe Dinamo să se lupte din nou pentru titlu

Ovidiu Burcă se arată încântat de parcursul echipei și este sigur că va reuși alături de elevii săi o clasare cât mai bună la finalul sezonului.

În plus, tehnicianul a vorbit și despre eșecul usturător cu Rapid, scor 0-4. Acesta este de părere că înfrângerea din derby l-a făcut să conștientizeze lipsurile echipei sale.

”Ca nou promovată, schimbarea nu poate veni peste noapte. E nevoie de inserarea în echipă a unor elemente care în timp pot funcționa. Având răbdare, poți avea succes cu un anumit tip de jucător pentru care, la momentul venirii la echipă, lucrurile n-au funcționat așa cum ți-ai dorit. Am încercat să găsim cele bune multe soluții la bugetul pe care îl avem.

Formarea unei noi echipe nu se poate întâmpla peste noapte. Dar am văzut lucruri bune, care ne dau speranțe că putem să formăm o echipă competitivă anul acesta. Calitatea jucătorilor din Liga 1 e mult mai bună, antrenorii au mai mare experiență. Încercăm să ne adaptăm din mers. Am ridicat nivelul echipei destul de mult față de anul trecut. Marea provocare a fost să ne rupem de tot ce a fost anul trecut, să vedem ce funcționează anul acesta cu adevărat.

Contactul cu pretențiile Ligii 1 a fost destul de puternic, dar ne-a făcut să vedem care sunt lipsurile noastre și unde trebuie să insistăm. Înfrângerea cu Rapid ne-a usturat foarte tare, dar face parte din proces. Eu cred că suntem pe drumul bun, pauza asta ne prinde bine, e un moment în care am făcut mai multe analize și lucrăm la ce ne-a adus foarte mult succes anul trecut, un spirit de echipă, organizare tehnică extraordinar de bună”, a declarat Ovidiu Burcă pentru Dinamo TV.

CITESTE SI:

S-a stabilit programul etape 1 a Cupei României. Când se joacă Dinamo – FCU Craiova

Video I Vlad Iacob, despre adevărata relație cu Ovidiu Burcă. Ce spune despre un posibil angajament cu FCSB

S-a stabilit programul etapelor 10 și 11. Când se joacă Dinamo – Farul și Oțelul – Dinamo

Un gând despre &8222;Record doborât de Ovidiu Burcă și intră în istoria lui Dinamo&8221;

Lasă un răspuns