Avancronică I Dinamo București – CSU Suceava

Dinamo și CSU Suceava sunt adversare astăzi, de la ora 17:00, în etapa a 5-a din Liga Național la handbal masculin.

bestkids.ro

Dinamo București a luat un start conform cu așteptările în noul sezon, cu victorii categorice. Toate cele patru jocuri au fost câștigate la o diferență de cel puțin 8 goluri, iar media reușitelor a fost de 40 de goluri. Comparativ cu sezonul trecut, echipa lui Xavier Pascual a marcat în primele patru etape în medie cu peste 2,5 goluri mai mult. Titlul l-a câștigat în primăvară cu o medie de 37,34 goluri.

Minaur Baia Mare, ocupanta locului 2 în ediția trecută, este singura formație care a scăpat cu o înfrângere la diferență sub 10 goluri în Liga Națională. Dinamo a învins-o cu 35-27 pe teren propriu. Tot acasă a mai jucat cu CSM Bacău și s-a impus cu 47-32.

În prima repriză, ”dulăii” au reușit o performanță incredibilă pentru nivelul primei ligi, să marcheze în medie un gol pe minut (30 de goluri).

În alte două jocuri în deplasare, campioana a câștigat cu CSM Focșani (37-26) și Universitatea Cluj (41-29).

Jocurile din campionat sunt mai degrabă de antrenament pentru Dinamo, în perspectiva participării în European Handball League. Faza grupelor va debuta la mijlocul lunii octombrie, iar echipa noastră va avea de înfruntat echipe precum Fuchse Berlin și Chambery.

În Liga Națională, Xavier Pascual nu poate folosi însă toți jucătorii străini avuți la dispoziție, din cauza unei legi care prevede ca o echipă să aibă minimum 40% români care evoluează. Spre exemplu, la Cluj, Dinamo a ținut în tribune jucători precum Cindric, Kasparek, Sorhaindo.

Bilete pentru Dinamo București – CSU Suceava

Tichetele de acces sunt cuprinse între 20 și 30 de lei și se pot achiziționa direct de la sala polivalentă Dinamo.

De partea cealaltă, CSU Suceava a fructificat 50% din punctele puse în joc în primele patru etape. După două înfrângeri oarecum neașteptate, 29-32 cu CSM Bacău (acasă) și 37-38 cu U Cluj (deplasare), formația din nordul țării a obținut șase puncte în următoarele două întâlniri. A învins Steaua după un joc tensionat, cu 31-26, apoi Poli Timișoara cu 35-34, de fiecare dată pe teren propriu. Astfel, înaintea deplasării în București ocupă locul 6.

Două partide ale sucevenilor au fost decise în ultima secundă. La Cluj au pierdut un punct, dar cu Timișoara au câștigat două, după un gol de la distanță al lui Tîrzioru.

CSU Suceava este o echipă care evoluează pe stilul lui Dinamo, dacă putem spune așa. Aleargă foarte mult și caută acțiuni perpendiculare pe poartă, rapide, care să surprindă. Este adevărat, CSU nu are azi și forța campioanei României. Dar atacul este al doilea din campionat, cu medie de 33 de goluri.

Pentru această partidă, oaspeții sunt în continuare fără Andrei Bruj și Alexandru Bologa. Ambii sunt suspendați după momentele mai dure din timpul jocului cu Steaua.

Dinamo și CSU Suceava s-au înfruntat recent, chiar în primul lor meci al sezonului, în Supercupa României (semifinale). Campionii s-au impus atunci cu 41-33, dar diferența a fost creată în ultimele minute.

Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com

Partida va fi televizată de: ProArena.

CITESTE SI:

Avancronică I Dinamo București – Farul Constanța

După multe probleme cu stadionul, ”câinii” au rezolvat disconfortul: ”Am semnat astăzi procesul verbal”

Conferință de presă I Dennis Politic pregătit de duelul cu Farul Constanța

3 gânduri despre &8222;Avancronică I Dinamo București – CSU Suceava&8221;

Lasă un răspuns