Ionuț Lupescu, mesaj tranșant adresat conducerii lui Dinamo

Dinamo trece printr-o perioadă foarte grea, din punct de vedere sportiv, nemaibifând vreo victorie din luna august. În prezent, echipa noastră se află pe penultimul loc în Superliga, cu zece puncte obținute după 17 meciuri jucate.

Și un necaz nu vine niciodată singur, ”câinii” au rămas și fără antrenor principal. Marți, 28 noiembrie, clubul Dinamo București, a anunțat că Ovidiu Burcă (43 de ani) a părăsit funcția de antrenor a lui clubului nostru.

Ovidiu Burcă a fost demis după eșecul cu FCSB, scor 1-0, iar echipa își caută un antrenor.

Florin Bratu și Liviu Ciobotariu sunt principalele variante de antrenori pe care ”câinii” îi iau în considerare pentru a prelua funcția.

Deși au mai rămas doar câteva zile până la meciul cu Sepsi din următoarea etapă de campionat, Dinamo nu are un nou antrenor principal. Pe bancă vor sta, cel mai probabil, Sorin Colceag și Iulian Mihăescu.

Fostul mare jucător din Ștefan cel Mare, Ionuț Lupescu a analizat situația echipei sale de suflet și a tras un puternic semnal de alarmă în privința situației catastrofale pe care o traversează Dinamo în această perioadă. Mesajul său a vizat în mod special pe cei din conducere: ”trebuie să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat spiritul lui Dinamo.”

Potrivit fostului mare internațional, strategia din vară nu a fost cea mai bună, chiar dacă lotul actual nu este cu mult mai slab decât cele ale Oțelului și Politehnicii Iași, formații care au revenit la rândul lor pe prima scenă a fotbalului românesc la finalul sezonului trecut. Și Ovidiu Burcă a fost taxat, pe motiv că nu a abordat un stil de joc care să aducă mai multe puncte.

”Sunt destule meciuri până la sfârșit, dar cred că trebuie cineva care are anumită experiență, care cunoaște, a mai trecut prin așa ceva. O retrogradare ar fi o mare problemă pentru Dinamo și pentru noi toți, dar sperăm ca cei care conduc acolo să ia în ceasul al 12-lea măsurile care trebuie.

Nu e bine să te obișnuiești aici în partea de jos a clasamentului, pentru că asta n-a fost spiritul lui Dinamo. Cornel Dinu a spus foarte clar care este spiritul lui Dinamo, problema este ca cei care conduc Dinamo să înțeleagă spiritul lui Dinamo. Aici cred că avem o mică problemă.

Probabil că Burcă a vrut să spună ceva și s-a înțeles altceva. Cum a ieșit, sigur că n-a fost pozitiv pentru el (n.r. că Dinamo a murit). Cu siguranță că lotul ar fi putut fi mult mai bun, în vară ar fi trebuit să aducă jucători mai buni. Pe de altă parte, nu cred că e mult mai prost decât al celor de la Galați sau de la Iași și aici cred că trebuie să fie foarte atenți.

Când încerci să pui un antrenor, trebuie să vezi ce fel de jucători ai și ce posibilități sunt la iarnă pentru a face rectificări. Dacă ai jucători cu experiență, poți să aduci un antrenor tânăr, îl vor ajuta, dar dacă ai jucători tineri sau fără experiență și aduci un antrenor tot fără experiență, va fi puțin mai greu. Sunt niște principii simple, pe care sper ca cei de acolo să le ia în evidență.

După aceea, cu siguranță echipa ar fi căpătat încredere, ar fi jucat mai bine, probabil că Burcă ar fi rămas și acum, dar așa e meseria aceasta de antrenor. Dacă nu ai punctele necesare, ești veriga cea mai slabă”, a spus Ionuț Lupescu în cadrul emisiuni dedicate suporterilor dinamoviști ”Dinamo 7/9” de la PlaySport.

Chiar dacă nu a putut urmării meciul dintre Dinamo București și FCSB, din etapa trecută, Ionuț Lupescu a spus: ”Nu am văzut meciul (n.r. Dinamo – FCSB), nu am fost în țară. Am înțeles că meciul a fost destul de slab. Nu ne așteptam la altceva.

Păcat că la începutul sezonului au ales o altă filozofie, eu aș fi ales un Dinamo care să facă puncte, gen Iași. Probabil Burcă ar fi rămas și acum. Eu cred că nu am know how ca s-mi dau cu părerea, cred că cei de la Dinamo se pricep cel mai bine”, a mai spus ”Kaizerul”.

CITESTE SI:

Florin Bratu, pregătit să o preia pe Dinamo: ”Scot echipa din criză”. Detalii despre negocierile purtate cu conducerea din Ștefan cel Mare

România a urcat în clasamentul FIFA după ultimele meciuri

Ovidiu Burcă a răspuns întrebării apăsătoare ”Rămâi în conducere?”

Un gând despre &8222;Ionuț Lupescu, mesaj tranșant adresat conducerii lui Dinamo&8221;

Lasă un răspuns