Duelul dintre Sepsi și Dinamo s-a disputat luni seară, la Sfântu Gheorghe, în cadrul etapei cu numărul 18 din Superliga și s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 2-1, după golurile marcate de către Marius Ștefănescu în minutele 11, respectiv 30.

După această partidă, Andrei Nicolescu a avut o reacție fără precedent la adresa arbitrajului și, a emis un comunicat de presă în care i-a atacat atât pe arbitri, cât și pe președintele CCA Kyros Vassaras.
Printre altele, administratorul special al lui Dinamo, a afirmat că echipa noastră are „sânge în instalație”, lucru care l-a făcut pe Florin Prunea (55 de ani) să îl atace în termeni duri pe arbitrul Marian Barbu (35 de ani), aflat în camera VAR la meciul cu pricina.
„La asta cu sângele în instalație, el trebuie să înțeleagă că domnul Marian Barbu are cât pentru toată SuperLiga. Că știe toată lumea cum a ajuns pe lista FIFA, câte meciuri a făcut praf și nu se atinge nimeni de el.
Asta e vestea proastă pe care i-o dau domnului Nicolescu. E delegat la meciuri și poate face ce vrea el. Nu e niciun secret, e omul lui Goga (n.r. Octavian Goga, al doilea vicepreședinte în Comitetul Executiv FRF).
Când îi scoți pe Colțescu și Avram de pe lista FIFA, trebuie să vii cu niște arbitri mai buni. Ăla chiar că are sânge în instalație, Barbu. Ai văzut și când râde cu jucătorii, nu te atingi de el”, a spus Prunea.
Comunicatul integral remis de Andrei Nicolescu împotriva lui Kyros Vassaras
Administratorul special de la Dinamo, Andrei Nicolescu, a semnat comunicatul remis marți prin intermediul rețelelor de socializare ale clubului.
”Către Comisia Centrală a Arbitrilor,
Domnului Kyros Vassaras,
Președinte al CCA
DESTUL!
În data de 09.11.2023, am depus la CCA un memoriu în care semnalam o serie de erori de arbitraj, comise împotriva echipei noastre. Cu acel prilej, v-am supus atenției exemple concrete, însoțite de materiale video, și v-am solicitat să faceți demersurile necesare, în exercitarea funcției pe care o dețineți, pentru ca Dinamo, la fel ca orice altă echipă din fotbalul românesc, să beneficieze de un ARBITRAJ CORECT, COMPETENT SI RESPONSABIL.
Au trecut aproape 30 de zile de la memoriul menționat. Nu am primit niciun răspuns. Erorile împotriva echipei noastre, confirmate de specialiști care nu pot fi bănuiți de subiectivism sau simpatii dinamoviste, au continuat într-un ritm inacceptabil.
Cel mai recent exemplu: în partida desfășurată, în data de 4 decembrie 2023, la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi OSK, au existat DOUĂ FAZE, într-un interval de doar 20 de minute, în care fotbaliști ai echipei noastre au fost faultați în careul echipei adverse.
Concret:
• În minutul 21, Branislav Ninaj, jucătorul echipei Sepsi OSK, l-a lovit cu cotul în cap pe jucătorul lui Dinamo, Razvan Patriche;
• în minutul 41, același Branislav Ninaj îl lovește cu umărul în figură pe jucătorul lui Dinamo, Lamine Ghezali.
Ținând seama că, în ambele cazuri, se putea acorda lovitură de pedeapsă, cele două faze menționate făceau obiectul verificării VAR. Așadar, chiar și în situația în care domnului Radu Petrescu, «centralul» partidei, i-ar fi «scăpat» cele două incidente, colegii domniei sale din cabina VAR puteau face necesarele și regulamentarele intervenții.
Cu toate acestea, cele două momente au fost ignorate! Partida s-a terminat cu scorul de 2-1 în favoarea echipei SEPSI OSK. Așadar, în opinia noastră – susținută, repet, de imagini video și de analize de specialitate, realizate de arbitri – ne confruntăm cu un caz evident de viciere de rezultat. Din păcate, doar unul dintr-o serie absolut inacceptabilă de cazuri similare.
Domnule Vassaras, onorată Comisie Centrală, stimați arbitri români, DESTUL!
În momentul în care am preluat conducerea acestei echipe, am decis să nu comentăm arbitrajele. Luni de zile, etapă de etapă, observam erorile de arbitraj, dar am preferat să ne referim doar la neajunsurile echipei noastre. Am ales să comunicăm despre ce am greșit noi și despre ce ar trebui să facem mai bine. Așa am crezut, și credem în continuare, că este decent, civilizat, profesionist.
Însă «tăcerea» noastră pare să fi fost considerată slăbiciune.
Cunoaștem bine «obiceiul pământului»: nu merge echipa, găsiți vinovați în altă parte. Noi am refuzat acest obicei. Însă, într-o lume obișnuită cu impostori, cu strigăte, cu plânsete, cu vechi complicități, cu ieșiri agresive în public, urmate de împăcări obscure în privat, abordarea noastră s-a dovedit, iată, inadecvată. «Dacă nu jignești, nu exiști!», acesta pare să fie motto-ul universului în care «ăștia noi de la Dinamo» pot fi ignorați la infinit.
Greșit, stimați domni!
Dinamo nu poate fi ignorată. Înțelegem că mai sunt unii, încă tineri și nederanjați de studiul istoriei fotbalului românesc (nederanjați, de altfel, de niciun alt studiu), care cred că Dinamo este o echipă mică. Lipsa totală de informație și de înțelegere este păcatul lor, nu al nostru.
Dinamo a fost, este și va rămâne un reper incontestabil al fotbalului românesc. Al sportului românesc. Al României. Dinamo este un simbol identitar al Capitalei și al societății românești. Cine nu înțelege această axiomă, confundă ziua cu noaptea și adevărul cu minciuna.
În ultimii ani, Dinamo a traversat cea mai grea perioada din istorie, nu din vina actualei echipei de conducere. În prezent, suntem foarte aproape să ieșim din insolvență. Toate salariile sunt plătite la zi. Construim un lot, o echipa administrativă, facem, firesc, necesarele ajustări. Mai și greșim. Învățăm din greșeli. Reconstrucția adevărată durează. Este grea! Cu momente de cumpănă!
Încă jucăm slab. Înscriem revoltător de rar. Vom juca mai bine. Vom înscrie mai des. Inclusiv din penalty, atunci când vom primi regulamentar acest drept. Nu cerem ajutorul nimănui. Doar să fim lăsați să ne apărăm șansele, să ne câștigăm meciurile cu propriile forțe și cu un ARBITRAJ CORECT.
La meciul de ieri, la faza din minutul 21, am auzit un comentariu TV de un subiectivism monumental: «Patriche a intrat cu capul în antebrațul lui Ninaj!». Așa se descrie, mai nou, o lovitură cu cotul?! Sunt arbitrii din camera VAR influențați de comentariile live?! Exclus, teoretic. Dar, practic?
Domnule Vassaras, onorată Comisie Centrală, stimați arbitri români, va asigurăm că ne vom apăra drepturile riguros, transparent și vehement. La fiecare meci și la fiecare fază!
Noi, «ăștia noi de la Dinamo», care, se pare, nu suntem conectați la rețelele de influență, avem alte mijloace: suntem conectați la decență, la lege, la regulamente, la bun simț. Și le vom folosi pe toate. Nu vom fi victimele de serviciu ale incompetenței sau ale jocurilor de culise.
Domnule Vassaras, onorată Comisie Centrală, stimați arbitri români, ARBITRATI-NE CORECT!
Domnule Vassaras, ce credeți că se întâmplă în lumea civilizată, europeană, normală la cap, când un Președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor primește un memoriu de la o echipă?
Probabil nu aveți idee.
Vă ajutăm noi: RĂSPUNDE!
Cu stimă și cu încredere că, în ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat până acum, DINAMO VA FI ARBITRATĂ CORECT.
Dinamo 1948 S.A,
Administrator Special,
Andrei Nicolescu”, se arată în comunicatul remis pe pagina de Facebook a clubului Dinamo.
Biletele pentru meciul cu Oțelul Galați
Dinamo București va juca contra Oțelul Galați, pe Arcul de Triumf, joi, 7 noiembrie, ora 20:45, în ultima etapă din grupele Cupei României.
”Câinii roșii” vin după două egaluri, cu FC U Craiova și Bihor Oradea, la două puncte de locul doi. Pentru a fi doar la mâna ei pentru calificare, Dinamo trebuie să câștige la două goluri diferență.
În cazul unei victorii, de exemplu, doar cu 1-0, dacă meciul FCSB – FC U Craiova se termină la egalitate și se marchează multe goluri, echipa noastră va avea dezavantajul golaverajului.
Scenariul ideal în celălalt meci de calificare este ca una dintre FCSB sau Craiova să câștige, astfel Dinamo își permite să câștige cu orice scor.
Oțelul Galați 4p, golaveraj 5-2; FCSB 4p, golaveraj 3-1; FC U Craiova 4p, golaveraj 2-1; Dinamo București 2p, golaveraj 2-2.
Așadar, Dinamo București a pus tichetele de acces în vânzare. Momentan tichetele de acces pot fi procurate online de pe platforma online bilet
PREȚURI BILETE:
Tribuna VIP: 120 lei;
Tribuna 1: 90 lei (central) și 60 lei ron (lateral);
Peluza Sud: 35 lei;
Peluza PCH: 35 lei.
Programul caselor de bilete:
Programul caselor de bilete:
Joi (07/12)
Interval orar: 12:00 – 21:30.
Programul lui Dinamo în ultimele meciuri din 2023
Cupa României (etapa 3)
7 decembrie
DINAMO – Oțelul
Etapa a 19-a
Luni, 11 decembrie
Ora 20:30
DINAMO – Universitatea Cluj
Etapa a 20-a
Luni, 18 decembrie
Ora 20:00
FC Botoșani – DINAMO
Etapa a 21-a
Vineri, 22 decembrie
Ora 20:30
DINAMO – FC Voluntari
Etapa a 22-a
Sâmbătă, 20 ianuarie
Petrolul Ploiești – DINAMO
CITESTE SI:
Ovidiu Burcă rămâne la Dinamo: ”Am ajuns la o soluție”
Giani Kiriță, nemulțumit după debutul lui Zeljko Kopic la Dinamo
Florin Bratu, noi dezvăluiri despre negocierile purtate cu șefii lui Dinamo
2 gânduri despre &8222;Florin Prunea îl atacat dur pe arbitrul din camera VAR de la Sepsi OSK – Dinamo&8221;