Dinamo, cantonament de iarnă în afara României după 3 ani

Aflată în plină criză de rezultate, echipa noastră înregistrând 12 meciuri fără succes și ocupând penultimul loc în SuperLiga.

melimeloparis.ro

În urma rezultatelor nefaste, Dinamo a făcut o schimbare majoră în conducerea tehnică.

După despărțirea de Ovidiu Burcă, clubul a decis să îl aducă pe Zeljko Kopic, un antrenor croat cu experiență, la cârma echipei. Antrenorul croat și-a făcut și debutul pe banca tehnică a „câinilor” luni, doar că Dinamo a pierdut împotriva celor de la Sepsi OSK, la Sfântu Gheorghe, în deplasare, cu 1-2.

Revenită din actualul sezon în prima ligă din România, Dinamo este departe de așteptările celor din jur. Chiar dacă nu se află într-un moment bun, „Câinii” au ales să efectueze cantonamentul de iarnă în Turcia, în Antalya, în perioada 3-13 ianuarie.

Acolo elevii lui Kopic vor disputa 4 meciuri amicale, iar până în momentul de față au fost aleși doi dintre adversari. Potrivit unor informații apărute în presa sportivă, Borussia Dortmund II și Charleroi sunt echipele pe care le va întâlni Dinamo în cantonamentul din Turcia.

În acest moment, Dinamo are doar 10 puncte acumulate în 18 meciuri jucate și are cel mai slab atac din campionat (10 goluri) marcate și 30 primite.

Până la finalul sezonului regulat mai sunt 12 etape, din care 6 vor fi la anul.

”Câinii” mai au de disputat 4 meciuri în acest an calendaristic: unul în Cupa României, cu Oțelul (acasă), dar și trei în campionat, cu Universitatea Cluj (acasă), FC Botoșani (deplasare) și FC Voluntari (acasă).

Dinamo a mers în străinătate și în vară, când s-a pregătit în Slovenia. Pe perioada iernii, Dinamo n-a mai părăsit țara de 3 ani.

Primul meci oficial din 2024 al lui Dinamo se dispută în weekendul 19-21 ianuarie, când Dinamo merge pe Ilie Oană pentru întâlnirea cu Petrolul.

CITESTE SI:

Care este obiectivul lui Zeljko Kopic la Dinamo

Avancronică I Dinamo București – Oțelul Galați

Andrei Nicolescu anunță schimbări radicale în viitorul lui Dinamo București

Un gând despre &8222;Dinamo, cantonament de iarnă în afara României după 3 ani&8221;

Lasă un răspuns