Ovidiu Burcă, regretat în Ștefan cel Mare: ”Mi s-a rupt sufletul când a plecat”

Dinamo l-a instalat pe Zeljko Kopic pe bancă, după ce Ovidiu Burcă a părăsit ”haita” din cauza rezultatelor foarte slabe înregistrate în acest sezon.

Un an și jumătate a rezistat Ovidiu Burcă la Dinamo, timp în care a strâns 56 de prezențe la cârma „câinilor roșii” și a înregistrat o medie de 1.29 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate transfermarkt.

Antrenorul croat și-a făcut și debutul pe banca tehnică a „câinilor”, echipa noastră a pierdut în primul cu Kopic pe bancă, în duelul cu Sepsi cu 2-1 și au remizat 3-3 în Cupa României, cu Oțelul Galați. Cu toate acestea, suporterii dinamoviști sunt de părerea că se vede o schimbare în bine a jocului prestat cu noul tehnician la cârmă.

Astfel, Ovidiu Burcă este doar o filă din istoria lui Dinamo București.

Nu toți suporterii sunt de aceiași părere. Actorul Alex Conovaru, unul dintre cei mai înfocați fani ai lui Dinamo și membru de seamă al programului DDB a vorbit despre despărțirea de antrenorul care a readus pe Dinamo pe prima șcenă fotbalistică, la doar un an în Liga 2 și a spus că este foarte trist că Ovidiu Burcă a plecat de la echipă și îi pare rău că nu a avut succes.

”În august, Burcă era propus la echipa națională, iar noi spunem că ne dorim să nu plece. Referitor la Ovidiu, toată lumea a gândit la fel. Sunt mulți oameni care l-au avut la inimă pentru că el a promovat. Chiar vorbeam că dacă ar pleca, ar trebui să vină un antrenor străin și, din păcate, am avut gura aurită.

Din păcate pentru Ovidiu și pentru ce a făcut el la Dinamo. Era greu să fii nemulțumit de el pentru că el era omul care ne-a scos din rahat.

Anul trecut pe vremea aceasta eram într-o mocirlă și el a fost cel care ne-a adus în SuperLiga. Lumea nu a uitat lucrurile acestea. Mie mi s-a rupt sufletul când a plecat, iar despărțirea a fost foarte grea…”, a spus Alex Conovaru în cadrul emisiunii dedicate suporterilor dinamoviști ”Dinamo 7/9” de la PlaySport.

Dinamo are doar zece puncte și se află pe locul 15, iar în locul lui Ovidiu Burcă a fost adus croatul Zeljo Kopic. Înainte să anunțe această decizie, conducătorii au negociat cu Florin Bratu, dar au încercat să se întâlnească și cu Liviu Ciobotariu, dar au fost refuzați.

”Eu sunt ok cu această decizie. Nu cred că ne trebuia un dinamovist care iubește Dinamo. Cu toată dragostea pentru Florin Bratu, pentru ce a făcut, mai ales ca fotbalist, la Dinamo… Ionuț Badea nu m-a convins niciodată, deși este un băiat deștept și îi place să citească.

Este un tip studios, atras de partea culturală. Cred că este puțin emfatic și îi place să se audă, că îl urmăresc în emisiunile de analiză fotbalistică.

Liviu Ciobotariu era greu să vină la noi, imediat după ce a plecat de la Sepsi. Hai că am plecat de la voi (n.r Sepsi) și am ajuns la Dinamo. Nu avea cum să vină… Mai aveam și meci cu ei”, a mai spus Conovaru.

Ovidiu Burcă a preluat Dinamo București în vara anului 2022, după retrogradarea echipei, și a reușit să promoveze în Superligă după un baraj disputat cu FC Argeș.

Dinamo, în sezonul 2023/24

După 18 etape desfășurate în primul eșalon al României, Dinamo se situează pe locul 15, în subsolul clasamentului, cu 10 puncte înregistrate până în momentul de față.

Două victorii, patru rezultate de egalitate și 12 înfrângeri a obținut Dinamo București în sezonul regulat al Superligii României până în clipa actuală.

CITESTE SI:

David Popovici tot mai aproape de câștigarea unei noi medalii

David Popovici începe aventura individuală la Campionatele Europene

Zeljko Kopic, lăudat după debutul la Dinamo: ”Asta am văzut la el”

Un gând despre &8222;Ovidiu Burcă, regretat în Ștefan cel Mare: ”Mi s-a rupt sufletul când a plecat”&8221;

Lasă un răspuns