Zeljko Kopic pus pe ”hold”

Dinamo a reușit un singur transfer în această perioadă de mercato.

Pe 3 ianuarie, conducerea lui Dinamo a anunțat venirea fundașului nord-macedonean Darko Velkovski (28 de ani), care ultima dată a evoluat în Al-Ettifaq, în Arabia Saudită.

Asta după ce Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, anunțase înainte de îmbarcarea în avion, în ”haită” vor fi prezenți cel puțin 3-4 nou veniți. Din păcate, acesta se pare că se pricepe mai mult la promisiuni, decât la administrarea unui club de fotbal.

Astfel, la întoarcerea în România, antrenorul croat Zeljko Kopic a declarat că are nevoie de jucători noi la antrenamente cât mai repede cu putință. Mai ales că mai este o săptămână și începe partea a doua a campionatului.

”Văd unele îmbunătățiri în unele aspecte ale jocului, dar mai avem și ”găuri negre” în jocul negru, care trebuie rezolvate. În următoarele zile sper să mai vină jucători, nu pot garanta asta, dar muncim greu la acest aspect și eu voi da totul să iau cele mai bune decizii pentru club”, a afirmat și Kopic la sosirea în Capitala României.

Rezoluția cantonamentului din Antalya

• În primul amical, Dinamo a remizat, scor 1-1 cu cei de la Genclerbirligi.

• În cel de-al doilea amical al iernii, Dinamo a fost învinsă categoric de către Charleroi, scor 2-6.

Dinamo a reușit un singur transfer în această perioadă de mercato

Dinamo a anunţat primul transfer din această iarnă: este vorba despre un fundaş central cu 48 de selecţii pentru naţionala Macedoniei de Nord şi cu meciuri la EURO 2020, cotat la 1.800.000 de euro, conform transfermarkt.com.

Andrei Nicolescu folosește aceeași ”placă” și îi transmite tehnicianului din Ștefan cel Mare, că Dinamo este aproape să realizeze mai multe transferuri, chiar dacă lucrurile nu au mers așa cum se dorea la începutul cantonamentului.

”Eu am spus că vreau 2 transferuri în cantonament, nu am reușit decât unul. De al doilea nu mai comentez, a fost o situație, am mai vorbit de asta.

Avem ținte importante, jucători aflați la un nivel la care nu putem ajunge ușor în acest început de ianuarie. Mă bucur, totuși, că Mister a putut să stea cu jucătorii, să îi vadă așa cum sunt, într-un sistem ales de el.

Mai vin jucători, mai avem 3-4 transferuri de făcut, suntem în negocieri, este vorba de detalii. Unele detalii par simple, altele pot apărea foarte greu de atins”, a declarat Nicolescu, la întoarcerea în țară.

Dinamo va juca în deplasare la Petrolul Ploiești în următoarea etapă din SuperLiga Românei. Cele două se vor confrunta sâmbătă, pe data de 20 ianuarie, de la ora 20:00.

CITESTE SI:

Din seria ”Vorba lungă, sărăcia omului”! Andrei Nicolescu face o nouă promisiune la întoarcerea în țară

Reacția lui Xavier Pascual, după ce România a pierdut cu Austria la EURO 2024

Cristi Costin, a tras concluziile cantonamentului lui Dinamo din Antalya

2 gânduri despre &8222;Zeljko Kopic pus pe ”hold”&8221;

Lasă un răspuns