Centrul de copii și juniori al clubului Dinamo București, de-a lungul anilor a reprezentat o mină de aur al fotbalului juvenil, a produs o mulțime de jucători buni. Totuși, 2007 a fost anul în care lucrurile au început să se ducă tot mai mult de râpă.

Ionel Augustin (68 de ani), antrenorul de la Dinamo U19, a dezvăluit motivul pentru care Dinamo București nu mai produce juniori pentru echipa mare.
Fost mare fotbalist al ”câinilor” este de părere că picajul CCJ-ului, a pornit în 2007, când la conducerea clubului se aflau : Nicolae Badea, Cristi Borcea și Vasile Turcu.
”E mult mai complicat ca să dăm acum niște verdicte. Într-adevăr, centrul de copii și juniori a produs de-a lungul anilor jucători și vă spun cu mare responsabilitate că a fost o perioadă, în 2007, se poate verifica, centrul a produs în jur de 27 de milioane de dolari prin vânzarea lui Marica, Radu Ștefan, Marius Niculae, Zicu parcă a fost și el.
Atunci s-a gestionat clubul foarte prost. Managementul a fost total greșit. În momentul în care au avut vânzările respective, trebuia să gestioneze bine, cine trebuie să gestioneze echipa mare. S-au adus în acel moment vreo 18 extracomunitari”, a afirmat Ionel Augustin, în cadrul emisiunii dedicate suporterilor dinamoviști ”Exclusiv Dinamo” de la ProSport.
În acest moment, Dinamo ocupă locul 15, penultimul din Liga 1, cu 16 puncte acumulate în primele 22 de etape.
În etapa a 23-a, ”câinii” vor primi vizita celor de la Rapid, 27 ianuarie, ora 20:00.
Bilete pentru meciul cu Rapid
Oficialii clubului nostru au scos spre comercializare tichetele de acces la această partidă.
Acestea pot fi achiziționate online sau de la casele de bilete din bulevardul Pierre de Coubertin și strada Maior Coravu.
PREȚURI BILETE:
Lojă: 3.000 lei (10 locuri) și 3.600 lei (12 locuri);
VIP I: 150 lei;
VIP II: 100 lei;
Tribuna 2: 35 lei;
Peluza PCH: 25 lei.
Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arena Națională”.
Programul caselor de bilete:
Joi (25/01)
Interval orar: 12:00 – 19:00 (Pierre de Coubertin & Maior Coravu)
Vineri (26/01)
Interval orar: 12:00 – 19:00 (Pierre de Coubertin & Maior Coravu)
Sâmbătă (27/01)
Interval orar: 12:00 – 21:15 (Pierre de Coubertin & Maior Coravu)
CITESTE SI:
Iulian Roșu a dat-o în judecată pe Dinamo. Andrei Nicolescu, replică ”tăioasă”
Andrei Nicolescu intervine în scandalul biletelor
Motivul pentru care Dinamo nu a mai adus jucători în septembrie 2023