Cristiano Bergodi, și-a prezentat scuzele în numele lui Albu

Cristiano Bergodi (59 de ani), antrenorul Rapidului, a susținut conferința de presă premergătoare meciului cu Oțelul Galați, programat sâmbătă, de la 20:00.

melimeloparis.ro

În cadrul conferinței de presă de vineri, antrenorul italian și-a prezentat scuze publice în numele mijlocașului Alexandru Albu (30 de ani) după ce aceasta a numit-o pe Dinamo o „echipă mică”, la finalul la finalul meciului dintre cele două rivale.

După meciul de pe Arena Națională, Albu a numit-o pe Dinamo o „echipă mică” și a sugerat că nu se poate compara cu Rapidul în acest moment.

Cristiano Bergodi nu a fost de acord cu afirmațiile elevului lui. L-a băgat pe Albu în ședință, iar în conferința care a prefațat duelul cu Oțelul, antrenorul italian le-a prezentat scuze dinamoviștilor și a clarificat că Dinamo nu trebuie tratată cu lipsă de respect.

”Vreau să îmi cer scuze. Am văzut declarația dată de Albu. Am vorbit cu el și îmi asum eu responsabilitatea că a vorbit așa de Dinamo.

Nu e corect să spui că este o echipă mică. Dinamo nu e o echipă mică! E o echipă de tradiție. Am vorbit cu el, i-am zis că nu ar trebui să facă acest lucru.

Era nervos, dar i-am spus că nu poate vorbi așa despre Dinamo. Nu știi în viață ce se întâmplă. Echipa asta trebuie respectată.

A înțeles. E un băiat bun, cuminte, dar era un pic nervos”, a transmis Cristiano Bergodi în conferința de presă.

Ce declarase Alexandru Albu, după Rapid – Dinamo

”N-am jucat foarte bine, mai ales în prima repriză, dar am marcat. Am luat un gol protesc la ultima faază, dar în a doua repriză am intrat mult mai bine, am început să ținem de minge. Ne bucurăm că am câștigat. Importante sunt punctele, nu mai contează dacă ne-a ieșit sau nu jocul.

Nu ne-a surprins Dinamo. Știam tactica lor. Cred că noi ne-am surprins pe noi. Noi jucăm foarte slab cu echipele mici, cu echipele din josul clasamentului. Cred că ar trebui să ne dea de gândit, să fim mult mai bărbați pentru că fotbalul se joacă cu presiune. În a doua repriză s-a jucat altfel și am dominat, chiar dacă ei au avut câteva contraatacuri.

(n.r – întrebat dacă Dinamo e echipă mică) Da. Dinamo e acolo jos, cu tot respectul pentru ei. În momentul de față, Dinamo e o echipă mică față de Rapid. Se pare că și azi am avut mici probleme, dar am reușit să câștigăm și să ne bucurăm suporterii. Vom merge acum la ei în Giulești și ne vom bucura cu ei.

(n.r – despre absența fanilor Rapidului de pe Arena Națională) Fanii noștri sunt alături de noi și au demonstrat asta peste tot în România. Au demonstrat că sunt cei mai buni și cei mai numerici pe care poate să-i aibă o echipă din România. Cred că orice echipă și-ar dori suporteri ca ai noștri. Dacă cei de la Dinamo n-au avut bărbăție să le dea biletele cerute și să le dea inelul de jos, asta arată că le-a fost frică de noi și de ei, bineînțeles”, a spus Alexandru Albu după meciul cu Dinamo.

CITESTE SI:

Video I Zeljko Kopic nu mai are răbdare cu jucătorii după ce Dinamo a ajuns pe ultimul loc

Video I Dinamo reușește un joc frumos, dar fără puncte

Cum arată primul 11 trimis de Zelijko Kopic

Un gând despre &8222;Cristiano Bergodi, și-a prezentat scuzele în numele lui Albu&8221;

Lasă un răspuns