Dinamo nu a reușit nici în etapa a 24-a să spargă gheața și să bifeze primele puncte din 2024.

Elevii lui Zelijko Kopic, au reușit contraperformanța de a ajunge ”lanterna roșie” a Supeligii României, în urma eșecului cu FCU Craiova, scor 1- 2.
Bahassa a deschis scorul în minutul 13, iar Dinamo a avut un gol anulat înainte de pauză. În minutul 52, Bauza a majorat avantajul gazdelor cu unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului. Politic a profitat de eroarea lui Gurău și a redus din diferență, însă ”câinii” nu au avut forța să mai marcheze și au pierdut al treilea meci din tot atâtea jucate în 2024.
Imediat după fluierul final al arbitrului, Cojocaru Adrian Viorel, cel mai bun jucător din ”haită”, Dennis Politic s-a arătat afectat de rezultat, însă a avut puterea să vorbească și despre ”bijuteria” reușită de Bauza.
”Suntem forate supărați, dezamăgiți. Nu știu ce să mai spun. Lăsăm capul jos și mergem înainte. Îmi pare rău pentru fanii care au venit în această seară. Parcă nici lucrurile nu merg în favoarea noastră. Dacă nu era ofsaid și făceam 1-1, poate era alt meci. După ce a dat Gonzalo gol, eram mai pozitivi, ne încărcasem cu energie.
Au avut mai multe ocazii, am avut și noi, am dat bară, dar ei au fost mai buni decât noi astăzi. Încă nu suntem ceea ce trebuie. Foarte rău se vede, n-avem ce să mai spunem. Trebuia să câștigăm și ținea doar de noi. Știam că Bauza e un jucător bun. Bravo lui pentru cele două goluri (n.r.- a dat doar unul).
Fanii n-au spus nimic, sunt dezamăgiți, bineințeles. N-avem ce să facem decât să lăsăm capul jos și să muncim mai departe. O luăm meci cu meci și încercăm să obținem cât mai multe puncte”, a spus Politic.
Video I Gol Dennis Politic
În urma acestui rezultat, ”câinii” au înregistrat al treilea eșec consecutiv din campionat și se află pe ultimul loc în clasament (poziția a 16-a, cu 16 puncte obținute după 24 de runde).
Pentru dinamoviști urmează meciul de pe terenul campioanei Farul Constanța, luni, 12 februarie, de la ora 20:00.
Programul următoarelor două etape:
Etapa 25
Luni, 12 februarie
Ora 20:00
Farul – DINAMO
Etapa 26
Duminică, 18 februarie
Ora 20:00
DINAMO – Oțelul Galați
CITESTE SI:
”Dinamo, dacă vrea, iese din insolvență și într-o săptămână”
Cristiano Bergodi, și-a prezentat scuzele în numele lui Albu
Video I Zeljko Kopic nu mai are răbdare cu jucătorii după ce Dinamo a ajuns pe ultimul loc
Un gând despre &8222;Video I Dennis Politic, afectat de rezultatul din duelul cu FCU Craiova: ”Îmi pare rău pentru fani”&8221;