În ultimele săptămâni, s-a zvonit că Mircea Lucescu și Ion Țiriac își doresc să investească la Dinamo. Mai mult decât atât, ”Il Luce” a fost prezent în urmă cu trei zile, în baza de antrenament al ”câinilor”.

Astfel, zvonurile au fost alimentate și de prezența sa la Săftica, dar și de anunțul făcut de Dinamo București, pe paginile oficiale de socializare.
Astăzi, Zeljko Kopic a susținut o conferință de presă premergătoare partidei de mâine seară, iar tehnicianul croat a fost abordat de reprezentanții presei, pe tema acestui subiect. Asta după ce gurile rele au creat un scenariu în care Kopic ar urma să fie înlocuit de Lucescu.
Astfel, antrenorul lui Dinamo le-a jurnaliștilor prezenți cum s-a petrecut întâlnirea cu cel mai titrat antrenor român.
”A fost foarte plăcută întâlnirea cu Mircea Lucescu. Îl respect foarte mult. Am schimbat câteva cuvinte, a fost plăcut să-l văd. S-a simțit ca acasă aici. Am vorbit despre echipă și despre fotbal”, a declarat Zeljko Kopic despre întâlnirea cu Mircea Lucescu.
Cornel Dinu, sceptic în privința posibilității ca Țiriac și Lucescu să vină la Dinamo
Vestea că Ion Țiriac (84 de ani), vrea să devină patron la Dinamo București, cu Mircea Lucescu (78 ani), manager general, circulă în presa sportivă din România din data de 27 ianuarie, atunci când o reacție oferită de miliardarul român a dat tonul zvonurilor.
Mircea Lucescu a recunoscut și el negocierile cu Ion Țiriac pentru preluarea clubului Dinamo București, iar ulterior știrea a căpătat amploare, stârnind numeroase reacții pe plan intern.
Acum a venit rândul lui Cornel Dinu (75 de ani), una dintre figurile legendare ale clubului nostru, să ofere o reacție, în stilu-i personal, pe seama acestui subiect, iar veștile pentru suflarea dinamovistă nu estet tocmai bună. Mister Dinu, a avut un discurs ”acid” la adresa celor doi foști sportivi și s-a arătat sceptic în privința posibilității ca Țiriac și Lucescu să vină la Dinamo.
Totodată, Cornel Dinu i-a adresat o întrebare omului de afaceri, Ion Țiriac care are o avere estimată la două miliarde de euro.
”Comentariile celor doi ‘granzi’, atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar, au semănat mai mult cu buzduganul aruncat în față de mioriticul Făt Frumos al basmelor noastre. În povestea de față, în poarta unui fost mare castel fotbalistic, acum distrus de interese personale meschine, incompetență și hoție.
Tipic pentru amândoi potențiali și posibili ‘salvatore della patria’ dinamovistă, care nu s-au aruncat niciodată – de ce ar face-o acum, cu atâta experiență de viață? – în vâltori pe care nu le puteau controla. Logic și firesc.
Oricum, pașii viitori din toate laturile care trag de aproape dispărutului Dinamo sunt de urmărit. Ion Țiriac a aruncat nedumerirea că, citez, «Ce fel de fotbal e cel românesc când într-un lot trei sferturi pot fi străini? Cu românii noștri, și de aici cu reprezentarea internațională, ce facem?».
Eu îi dau dreptate, dar îmi permit să-l întreb «Ioane, dar cu Dinamo ce facem? Că e pe terminate rezerva de oxigen la care-i conectat pe patul de moarte!»”, a spus Mister.
”Leii nu se hrănesc cu muște”
Cornel Dinu a atacat dur actuala conducere a clubului alb-roșu și a transmis cât se poate de clar care este opinia lui: Ion Țiriac și Mircea Lucescu nu se vor implica la Dinamo atâta timp grupul Red&White se va găsi printre acționari.
”Sunt sigur, o mai spun o dată, că soarta lui Dinamo nu-i este indiferentă nici lui, nici lui Mircea. Au sugerat deja condiția noului stadion și fiți convinși… eu sunt, asta este convingerea mea… că nu pot decide viitorul lui Dinamo la aceeași masă cu „întâmplările” vorbitoare aiurea și atât, de la „Alba/Neagra Red & White”, societatea-capcană a numiților de mare ghinion pentru Dinamo, Voicu Eugen și Nicolescu Andrei. Sunt incompatibili și de la felul în care își comandă picioarele ca sufletul și capul să n-aibă de suferit…
…Și cu Ion Țiriac nu-i ușor de lucrat. E periculos de abil, nu acceptă compromisurile, ci numai lucrurile clare, care-l duc invariabil la victorie. Valoarea lui Mircea Lucescu e de necontestat, știe ce trebuie chiar și în situația dezastruoasă de acum a lui Dinamo.
…Nici pe el, zău că nu-l văd schimbând nici măcar câteva vorbe cu eșuații de la „Alba/Neagra Red & White”, poate doar de curtoazie, dar nici așa… Leii nu se hrănesc cu muște. Iar Țiriac și Lucescu sunt astfel de feline necruțătoare ale sportului”, a mai adăugat Cornel Dinu.
Mircea Lucescu a vorbit despre posibila implicare la Dinamo
Mircea Lucescu (78 ani) a transmis că e dispus să investească la Dinamo, alături de Ion Țiriac (84 ani). Condiția principală pe care cele doi o pun este ca noul stadion al grupării din Ștefan cel Mare să fie ridicat.
”Suntem doi oameni de sport. Nu se pune problema. Atât timp cât Dinamo nu are un stadion, nu ai nicio speranță că lucrurile vor evolua. Trebuie să se facă o bază serioasă de pregătire. Zona centrală a lui Dinamo este extrem de accesibilă. Stadionul poate să fie foarte folosit pentru multe lucruri, nu numai fotbal.
Să dea drumul la acest proiect. Altfel, nu ai de unde s-o apuci. Cred că uitați câți ani am eu. Să vedem. E de discutat despre așa ceva. Ţiriac ar vrea să se implice. Vrea să aibă convingerea că implicarea lui va duce la rezultate. Noi nu suportăm nereușita!”, a declarat Mircea Lucescu anterior.
- Mircea Lucescu (78 de ani) a jucat la Dinamo în perioadele 1963-1965, 1967-1977 și în 1990, și i-a antrenat pe ”câini” din 1985 până în 1990.
- Ca jucător, a câștigat în Ștefan cel Mare 7 titluri de campion și o Cupă a României, iar ca antrenor a luat titlul în 1990, Cupa în 1986 și 1990 și a ajuns cu Dinamo în semifinalele Cupei Cupelor în 1990.
”Mircea Lucescu alături de Dinamo!”, a postat clubul pe pagina oficială, vizita lui ”Il Luce” venind în contextul din ce în ce mai vehiculat al unei implicări alături de Ion Țiriac la echipa antrenată de Zeljko Kopic.
Becali ia serios în calcul că ar urma să fie detronat de tandemul Țiriac – Lucescu
Această posibilitate a fost comentată recent și de Gigi Becali, cel care a spus că, dacă ea se va materializa în cele din urmă, ar urma ca FCSB să se confrunte cu o concurență mai mult decât de luat în seamă din perspectiva investițiilor făcute, în special pe piața transferurilor.
”Singurii care ar putea să treacă peste mine sunt Țiriac și Lucescu, dar mă bat și eu, chiar dacă ar investi. E variantă viabilă cu ei la Dinamo. Lucescu a zis că stadionul va fi în centru și vor fi și alte servicii. Stadionul va avea multe spații comerciale.
Ei ce au spus? Că dacă ajung la o înțelegere cu Ministerul de Interne. Ce înseamnă asta? Stadionul va deservi echipa de fotbal, iar spațiile comerciale pot scoate 10 milioane de euro pe an, cel puțin.
Varianta Țiriac – Lucescu e de luat în calcul. Țiriac e deștept, niciodată nu o să poată pierde bani. E prea deștept la afaceri. Nici nu-l interesează pe el, are prea multă popularitate, nume și ce vrei tu. Îl mai interesează pe el asta? Nu l-a interesat niciodată nici în politică, nici în nimic. El niciodată nu intră dacă pierde bani. Lucescu a și zis că vor intra doar în varianta în care vor avea succes.
Țiriac și Lucescu sunt singurii care mă pot învinge pe mine. Nu cred că mă pot bate cu ei. O să mă zbat, dar e greu să te bați cu ei. Țiriac are bani mulți, iar Lucescu e cel mai mare specialist din fotbalul românesc care a existat. Eu mă mai zbat, dar va fi greu”, a spus finanțatorul echipei din Berceni.
CITESTE SI:
Hagi anunță că are probleme de lot înaintea meciului cu Dinamo București
Alertă de gradul zero în Constanța: ”Nu poți să te consideri favorit când joci cu Dinamo!”
2 gânduri despre &8222;Zeljko Kopic, dezvăluiri despre întâlnirea cu Lucescu înainte de duelul cu Farul&8221;