Andrei Nicolescu a venit cu explicația cedării lui Lucas Alves. Vezi mesajul său după ULTIMATIMUL ultrașilor din PCH

Venit în vară la Dinamo, fundașul central Lucas Alves (31 de ani) a plecat din Ștefan cel Mare, în Vietnam.

Formația Nam Dinh FC i-a achitat lui Dinamo suma de 65.000 de euro, pentru transferul lui Lucas Alves.

Deoarece Dinamo luptă din greu pentru evitarea retrogradării, iar căpitanul echipei a plecat chiar în ultimele zile ale ferestrei de transferuri, Andrei Nicolescu a ținut să ofere anumite lămuriri.

„Este destul de simplă explicația. Lucas a venit într-un moment în care perioada de transferuri era aproape terminată. Am considerat, datorită caracteristicilor pe care le avea, că poate capacita echipa.

Este un jucător pentru care am făcut câteva eforturi, iar la momentul la care a venit a avut pretenția de a pleca atunci când va primi orice ofertă. Astfel, negocierile nu au putut merge decât până la acest nivel.

Sincer, așteptam puțin mai mult, având în vedere istoricul lui. Pe de altă parte, cred că a fost un element de stabilitate. Mi-e greu să fac aprecieri, raportându-mă la eforturile financiare și performanța sportivă.

A fost o alegere strictă a antrenorului, care simțea că are nevoie de un lider în vestiar. A considerat că acest imbold poate veni de la Lucas. Știam că poate reprezenta un risc. Nu știu dacă a destabilizat echipa, dar Lucas a fost un om de bun simț”, a spus administratorul special al lui Dinamo.

Reacția lui Andrei Nicolescu, după ultimatumul dat de PCH: ”Marți, 13, e ziua decisivă”

Suporterii lui Dinamo i-au cerut lui Andrei Nicolescu să plece de la conducerea clubului din Ștefan cel Mare în urma rezultatelor slabe înregistrate de echipă.

Cu doar câteva zile înainte de meciul dintre Farul și Dinamo, scor 0-2, reprezentanții Peluzei Cătălin Hîldan îi cereau lui Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului roș-alb, să părăsească echipa dacă nu face transferuri care să asigure salvarea ”câinilor” de la retrogradare.

Între timp, Dinamo s-a impus în fața Farului Constanța, iar lucrurile s-au mai detensionat puțin în interiorul clubului. Andrei Nicolescu a anunțat faptul că a trecut peste acel moment delicat cu suporterii, în urma unei întâlniri pe care a avut-o cu aceștia.

”În urmă cu două zile, am avut o întâlnire de două ore. Toată lumea a plecat de acolo cu răspunsurile pe masă. Era o întâlnire pozitivă, nu a fost cu tentă agresivă. Acea postare a fost ştearsă între timp. Am avut o întâlnire foarte pozitivă cu galeria. Am fost surprins, dar nu vreau să comentez pe marginea acestui subiect mai ales că postarea a fost ştearsă. Nu ştiu ce se întâmplă intern şi nu aş vrea să…

Eu mi-aş dori foarte mult ca şi suporterii lui Dinamo să nu mai fie divizaţi, să fie o armată în adevăratul sens al cuvântului, să fie o familie şi să fie alături de noi, dar nu mă pot erija să dau sfaturi şi să-i conving să se organizeze altfel.

E treaba lor şi ştiu ei ce au de făcut. Eu cred că acest rezultat dă un boost de energie pentru suporteri şi va fi momentul în care fanii lui Dinamo pot ajuta şi mai mult echipa la meciurile următoare.

Stadionul e mic oricum, deci aşteptăm un stadion plin. “Arcul de Triumf” a fost plin la toate meciurile, aşteptăm şi de data asta. Din păcate, unii dintre cei care şi-au luat abonament au lăsat câteva locuri libere, dar cred că va fi sold out”, a spus Andrei Nicolescu.

Ultimatum pentru conducere lui Dinamo

”MARȚI 13

E ziua decisivă pentru Dinamo și pentru Andrei Nicolescu. Ori aduce jucătorii de care avem nevoie pentru salvarea de la retrogradare, ori va trebui să lase pe altcineva în locul lui.

A plecat în Mexic exact când era nevoie să fie în club pentru a rezolva problemele urgente. În loc să caute jucători, a adus un mexican, care a dovedit, prin postările de pe profilul personal, că urăște Dinamo din toți rărunchii. Și nu l-a pus în orice funcție, ci l-a uns responsabil cu ordinea și siguranța în club. Așa am ajuns?

Plecarea lui nu depinde de transferuri, ci de lucruri care sunt deja demonstrate și arată o totală nepotrivire de caracter. În schimb, rămânerea lui Nicolescu depinde de transferurile pe care le așteptăm, numărând zilele până marți.

O eventuală retrogradare ne-ar costa mai mult decât câteva transferuri de valoare. Dacă cineva își permite mai degrabă retrogradarea decât întărirea echipei, trebuie să știe de pe acum că n-are ce căuta la Dinamo. Așteptăm de la jucători să înțeleagă că aici e Dinamo, dar se pare că avem oameni în conducere care n-au înțeles la ce club au venit.

Jucători liberi și buni se mai găseau în perioada vacanței exotice. Acum trebuie să aducă 2-3 jucători buni, cu meciuri in picioare, care să influențeze din prima zi jocul echipei. Chiar dacă altfel de jucători costă ceva mai mult.

Nimeni nu-ți cere să te pricepi la toate, dar îți cerem să apelezi la oameni de fotbal care se pricep. Mircea Lucescu trebuie implicat. Lupescu și alte glorii ale lui Dinamo sunt gata să ajute. Dar cineva din conducere trebuie să-i cheme.

Suntem în ceasul al doisprezecelea. Pe treisprezece, marți, E ULTIMA ZI”, a transmis Peluza Cătălin Hîldan, în cadrul unui comunicat.

Andrei Nicolescu deține 60% din compania Red&White, în timp ce Eugen Voicu are 40% din firma care a preluat 80,7% din acțiunile clubului.

Dinamo în această perioadă de mercato:

Veniri – Astrit Selmani (Hapoel Beer Sheva / liber de contract), Georgi Milanov (Al Dhafra / liber de contract), Darko Velkovski (Al Etifaq / liber de contract), Domagoj Pavicic (Aris Salonic / liber de contract), Petru Neagu (FC Bălți / liber de contract), Eddy Gnahore (Ascoli / liber de contract), Dorian Răilean (Chindia / liber de contract).

Plecări – Iulian Roșu (contract reziliat), Lucas Alves (FC Nam Dinh / 65.000 de euro), Lamine Ghezali (Levadiakos / 50.000 de euro), Gorka Larrucea (contract reziliat), Cătălin Țîră (contract reziliat), Valentin Borcea (CS Tunari / împrumutat), Deniz Giafer (CS Tunari / împrumutat), Filip Dujmovic (contract reziliat).

Jucători puși pe lista de transferuri – Quentin Bena.

CITESTE SI:

Prima reacție a lui Iulian Roşu după despărțirea de Dinamo

Trei dinamoviști fac parte din ‘echipa etapei a 25-a’

Oficial I O nouă plecare de la Dinamo

2 gânduri despre &8222;Andrei Nicolescu a venit cu explicația cedării lui Lucas Alves. Vezi mesajul său după ULTIMATIMUL ultrașilor din PCH&8221;

Lasă un răspuns