Luni seara, 12 februarie, Dinamo București a produs surpriza începutului de an.

Când aproape nimeni nu mai credea, ”câinii” au învins o echipă cu pretenții de play-off, campioana României, în deplasare, cu 2-0.
Noile transferuri au făcut diferența: Velkowski a înscris după centrarea lui Milanov, iar Pavicic a pasat decisiv pentru Politic, care a început sezonul alături de Dinamo sezonul.
A fost o victorie mare pentru dinamoviști, care veneau după 3 înfrângeri la rând. De partea cealaltă, pentru Farul a fost primul eșec din 2024.
Căpitanul lui Dinamo, Răzvan Patriche s-a arătat foarte mulțumit de jocul prestat de ”haită” și a transmis că, în cazul în care aceste evoluții vor continua, ”câinii” vor rămâne în SuperLigă.
”Astăzi am arătat ca o echipă, am fost uniți, am luptat pentru fiecare minge și s-a văzut rezultatul. Ne bucurăm, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, deocamdată n-am realizat nimic.
Dacă vom continua la fel, ne vom îndeplini obiectivul. I-am surprins cu atitudine, agresivitate și unitate. Vom lupta până la sfârșit. Dacă vom juca așa, vom rămâne în Liga 1.
Le mulțumim suporterilor, sunt mereu alături de noi. Au încercat să facă tot ce ține de ei. Sper să fie un nou început și să aducem cât mai multe puncte. Sunt fericiți, nu ne-am mai bucurat de mult, am uitat cum s-o facem”, a spus Patriche la finalul partidei de la Ovidiu.
În urma acestui rezultat, ”câinii roșii” au ajuns la 19 puncte și au egalat-o pe FC Botoșani.
”Câinii” joacă următorul meci pe teren propriu împotriva lui Oțelul Galați.
Biletele pentru meciul cu Oțelul Galați
Partida dintre Dinamo București și Oțelul Galați, se va disputa duminică, 18 februarie, de la ora 20:00, pe stadionul ”Arcul de Triumf”.
Astfel oficialii clubului nostru au scos spre comercializare tichetele de acces la această partidă.
Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma online bilete.ro.
PREȚURI BILETE:
Tribuna 1: 90 lei;
Tribuna 1: 60 lei;
Tribuna 2: 50 lei;
Tribuna 2 (elevi, studenți pensionari): 50 lei;
Family Zone: 50 lei;
Peluza PCH: 35 lei;
Tribuna 2 (elevi, studenți pensionari): 35 lei;
Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.
Programul caselor de bilete:
Duminică (18/02)
Interval orar: 11:00 – 20:45
Programul următoarelor cinci etape:
Etapa 25
Luni, 12 februarie
Ora 20:00
Farul – DINAMO
Etapa 26
Duminică, 18 februarie
Ora 20:00
DINAMO – Oțelul Galați
Etapa 27
Vineri, 23 februarie
Ora 20:00
CFR Cluj – DINAMO
Etapa 28
Marți, 27 februarie
Ora 18:30
DINAMO – Hermannstadt
Etapa 29
Vineri, 1 martie
Ora 20:00
Poli Iași – DINAMO
CITESTE SI:
Video I Dennis Politic exultă după ce a doborât fortăreața ”regelui”
Video I Zeljko Kopic, prima reacție după a treia victorie pe banca lui Dinamo
3 gânduri despre &8222;Căpitanul lui Dinamo cere continuitate după victoria în fața campioanei&8221;