Eugen Voicu, reacționează după victoria de la Ovidiu

Dinamo București a reușit să producă surpriza în ultimul meci al rundei cu numărul 25 din Superliga și să câștige cu 2-0 la Ovidiu.

lensa.ro

”Câinii” au bifat a cincea victorie din acest sezon în Superliga României. Scorul a fost deschis de Velkovski, în minutul 29, iar în startul reprizei secunde, Dennis Politic a dublat avantajul echipei noastre.

Dennis Politic a marcat al doilea gol al meciului, îndeplinind o simplă formalitate. Antonio Borduşanu putea să fie autorul golului, însă fostul jucător al lui Bolton a ajuns primul la mingea trimisă în faţa porţii goale de Hakim Abdallah.

La nici 24 de ore după victoria de luni seară, Eugen Voicu, a vorbit despre victoria ”câinilor” contra ”marinarilor”. Acesta este convins că odată cu acest succes, gruparea din ”Ștefan cel Mare” poate spera la salvarea de la retrogradare.

”Suntem foarte fericiți pentru acest succes! Azi (n.r luni seară), pot să spun că a câștigat fără îndoială echipa mai bună. Victoria lui Dinamo de la Constanța nu a fost o întâmplare! Din acest moment, avem speranțe realiste pentru evitarea retrogradării.

Se vede că Dinamo s-a întărit foarte mult în ultima perioadă, avem acum un lot care arată asta.

Secretul victoriei? Am jucat ca o echipă și speranțele noastre pentru a ne salva de la retrogradare sunt foarte mari. Nu uitați că Dinamo are șapte jucători noi”, a spus acționarul majoritar al lui Dinamo, potrivit ProSport.

Ce a spus Zeljko Kopic, după a treia victorie pe banca lui Dinamo

Antrenorul lui Dinamo a ținut să le mulțumească în mod special fanilor, dar și jucătorilor, care au arătat o altă față.

”Victoria este meritată de două grupuri. De jucători și de cel al suporterilor. Energia pe care ne-au dat-o a contat mult! Sunt foarte mândru de jucători, dar și de suporteri.

În meciurile precedente am avut câteva momente bune, dar nu le-am concretizat. Astăzi am observat multe lucruri bune.

Nu cred că este vorba despre bonusuri sau bani, cât este despre mândrie. Am spus-o de multe ori că este un club special. Merită mai mult!

Încercăm în fața presei să menținem o anumită imagine, dar în spatele nostru a fost o perioadă foarte grea. Încă n-am obținut nimic. Acum suntem foarte fericiți.

Știam cine e Dinamo când am venit! Am încercat și încerc să ajut cât de mult pot.

Milanov este un fotbalist cu mare experiență, ne-a ajutat. Înțeleg că nu sunt la cel mai bun nivel fizic, dar știu că au calitate. Mă aștept să joace din ce în ce mai bine”, a spus Kopic la finalul meciului.

Video I Farul – Dinamo 0:2

În urma victoriei, Dinamo rămâne pe ultimul loc, la egalitate de puncte cu FC Botoșani, 19. ”Câinii” joacă următorul meci pe teren propriu împotriva lui Oțelul Galați.

Biletele pentru meciul cu Oțelul Galați

Partida dintre Dinamo București și Oțelul Galați, se va disputa duminică, 18 februarie, de la ora 20:00, pe stadionul ”Arcul de Triumf”.

Astfel oficialii clubului nostru au scos spre comercializare tichetele de acces la această partidă.

Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma online bilete.ro.

PREȚURI BILETE:

Tribuna 1: 90 lei;

Tribuna 1: 60 lei;

Tribuna 2: 50 lei;

Tribuna 2 (elevi, studenți pensionari): 50 lei;

Family Zone: 50 lei;

Peluza PCH: 35 lei;

Tribuna 2 (elevi, studenți pensionari): 35 lei;

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.

Programul caselor de bilete:

Duminică (18/02)

Interval orar: 11:00 – 20:45

Programul următoarelor cinci etape:

Etapa 25

Luni, 12 februarie

Ora 20:00

Farul – DINAMO

Etapa 26

Duminică, 18 februarie

Ora 20:00

DINAMO – Oțelul Galați

Etapa 27

Vineri, 23 februarie

Ora 20:00

CFR Cluj – DINAMO

Etapa 28

Marți, 27 februarie

Ora 18:30

DINAMO – Hermannstadt

Etapa 29

Vineri, 1 martie

Ora 20:00

Poli Iași – DINAMO

CITESTE SI:

Foto & Video I Fanii Farului, ironizați de dinamoviști!

Promisiunea noului ”vârf” din Ștefan cel Mare: ”Pot promite asta!”

Avancronică I Sporting Lisabona – Dinamo București

Un gând despre &8222;Eugen Voicu, reacționează după victoria de la Ovidiu&8221;

Lasă un răspuns