Promisiunea noului ”vârf” din Ștefan cel Mare: ”Pot promite asta!”

Dinamo a oficializat cel de-al șaptelea transfer din această campanie de transferuri.

Ultimul jucător transferat de Dinamo este Astrit Selmani (26 de ani), un atacant kosovar care a avut cifre foarte bune în Suedia, dar în ultimii doi ani nu a mai fost la fel de eficient.

Cotat la 350 de mii de euro, noul atacant a lui Dinamo București, a oferit și primele declarații după ce sâmbătă și-a trecut semnătura pe contractul valabil 6 luni.

”Dinamo e un club foarte mare, care suferă în acest sezon, dar sperăm că putem întoarce situația cu ajutorul fanilor! Pot promite că vom rămâne în Liga 1, asta e cel mai important, chiar dacă marchez eu sau nu, noi trebuie să rămânem în prima ligă. Vreau să fac parte din echipa nationala. Fiecare jucător vrea să evolueze pentru națională, și bineînțeles că și eu îmi doresc asta”, a spus Selmani, conform Pro TV.

Născut la Malmo, cu dublă cetăţenie, Kosovo şi Suedia, Selmani a părăsit formația suedeză IFK Goteborg la sfârșitul anului trecut și a revenit la Hapoel Beer Sheva clubul cu care era sub contract.

Israelienii au acceptat rezilierea contractului cu vârful din Kosovo pe 10 ianuarie iar după exact o lună acesta a acceptat oferta conducerii din Ștefan cel Mare, acesta este de sâmbătă noul atacant al Dinamo, a anunţat clubul nostru.

Anunțul oficial a lui Dinamo București

”Bine ai venit, Astrit Selmani!

Internaționalul kosovar Astrit Selmani (26 de ani), ultima oară la IFK Göteborg, este de astăzi noul atacant al echipei noastre, anunță Dinamo 1948 prin intermediul platformelor oficiale de comunicare.

Născut la Malmö, cu dublă cetățenie, Kosovo și Suedia, Selmani și-a început cariera în fotbalul suedez și a evoluat pentru Ängelholm, Kristianstads, Rosengård, Torns, Varberg și Hammarby, fiind transferat în vara anului 2022 de Hapoel Beer Sheva (Israel).

Selmani nu s-a adaptat în Israel, fiind împrumutat, pe parcursul anului trecut, la Midtjylland (Danemarca) și la IFK Göteborg (Suedia).

26 de goluri a marcat Selmani în prima ligă a Suediei, conform transfermarkt.com, pentru Varberg și Hammarby.

5 selecții are noul atacant dinamovist pentru prima reprezentativă a statului Kosovo. A jucat 3 meciuri în preliminariile Mondialului din Qatar și a marcat un gol în meciul amical Kosovo vs Burkina Faso.

6 goluri a înscris Selmani în cupele europene, în tururile preliminare Conference League, 5 pentru Hammarby și unul pentru Hapoel Beer Sheva.

1 trofeu are Selmani în palmares, Cupa Suediei în 2021 cu Hammarby”, se arată în comunicatul emis de clubul nostru.

Jucătorul care va evolua la Dinamo în această a doua parte a sezonului are cinci selecții pentru viitoarea adversară a României în Nations League.

Selmani are un gol în cinci selecții pentru Kosovo, pentru care a debutat în 2021. El a ieșit însă din circuitul naționalei de aproape doi ani, ultima sa prezență fiind într-un amical jucat împotriva celor din Burkina Faso. Kosovarul este al șaptelea transfer din această iarnă.

26 de goluri a marcat Selmani în prima ligă a Suediei, pentru Varberg şi Hammarby.

6 goluri a înscris Selmani în cupele europene, în tururile preliminare Conference League, 5 pentru Hammarby şi unul pentru Hapoel Beer Sheva.

1 trofeu are Selmani în palmares, Cupa Suediei în 2021 cu Hammarby.

Kosovo se numără printre adversarele României în grupele Ligii Naţiunilor.

Marko Mijailovic ar putea ajunge în Ștefan cel Mare

Lucas Alves (31 de ani) a lăsat Dinamo pentru FC Nam Dinh. ”Câinii” nu prea au avut de ales pentru că brazilianul avea în contract o clauză de reziliere în valoare de doar 65.000 de euro, pe care echipa din Vietnam a achitat-o.

Pierderea este una cu atât mai mare pentru echipa noastră, cu cât, în plin campionat și în mare ”foame” de puncte, pierde un titular din defensivă. Un compartiment unde oricum nu stă deloc bine, cel puțin numeric.

Se pare însă că Zeljko Kopic a găsit repede înlocuitor pentru Lucas și îl aduce la echipă pe Marko Mijailovic (26 de ani), scrie Fanatik.

Fundașul sârb format la Steaua Roșie Belgrad a mai jucat în carieră la FK Bezanija, Rad, Macva și Vozdovac, toate echipe din țara natală, Serbia.

Vara trecută se transfera la Olimpija Ljubljana, în Slovacia, pentru care a jucat în doar 4 partide. Pe 25 ianuarie în acest an, a devenit liber de contract.

Mijailovic a jucat la pentru toate naționalele de juniori și tineret ale Serbiei, de la U16 la U21, și a debutat la seniori în ianuarie anul trecut într-o partidă amicală contra naționalei Statelor Unite ale Americii. Este, până acum, unica lui selecție la echipa ”mare”.

Cota de piață a jucătorului este, conform Trandfermarkt.com, de 500.000 de euro.

Dinamo în această perioadă de mercato:

Veniri – Astrit Selmani (Hapoel Beer Sheva / liber de contract), Georgi Milanov (Al Dhafra / liber de contract), Darko Velkovski (Al Etifaq / liber de contract), Domagoj Pavicic (Aris Salonic / liber de contract), Petru Neagu (FC Bălți / liber de contract), Eddy Gnahore (Ascoli / liber de contract), Dorian Răilean (Chindia / liber de contract).

Plecări – Lucas Alves (FC Nam Dinh / 65.000 de euro), Lamine Ghezali (Levadiakos / 50.000 de euro), Gorka Larrucea (contract reziliat), Cătălin Țîră (contract reziliat), Valentin Borcea (CS Tunari / împrumutat), Deniz Giafer (CS Tunari / împrumutat), Filip Dujmovic (contract reziliat).

Jucători puși pe lista de transferuri – Iulian Roșu și Quentin Bena.

CITESTE SI:

Avancronică I Sporting Lisabona – Dinamo București

Căpitanul lui Dinamo cere continuitate după victoria în fața campioanei

Video I Dennis Politic exultă după ce a doborât fortăreața ”regelui”

2 gânduri despre &8222;Promisiunea noului ”vârf” din Ștefan cel Mare: ”Pot promite asta!”&8221;

Lasă un răspuns