LPF a găsit soluția salvatoare în privința VAR-ului

Situația inedită în care 5 meciuri programate în ultima etapă a sezonului regular trebuie să se dispute la aceeași oră a dat peste cap socotelile oficialilor LPF.

lensa.ro

Toate cele cinci meciuri decisive care vor stabili ultimele două echipe calificate în play-off-ul actualei ediții a Superligii vor beneficia de asistență VAR.

Astfel, aceștia au trebuit să găsească o soluție pentru ca toate cele 5 dispute să beneficieze de prezența unui sistem VAR. Inițial existau doar 3 astfel de sisteme care să poată fi trimise la partidele decisive pentru un loc de play-off.

Încă de duminică, atunci când o situație de genul acesta se prefigura, reprezentanții forului organizator al Superligii s-au gândit la variantele pe care le au la dispoziție, astfel încât toate cele cinci pretedentele la un loc între primele 6 echipe ale campioantului să aibă șanse egale să își îndeplinească obiectivul.

Eforturile LPF au dat roade în cele din urmă. Liga a închiriat două astfel de sisteme VAR, din Ungaria și Polonia, astfel încât arbitrii celor cinci dispute programate în seara zilei de vineri să aibă parte de asistență suplimentară.

”O să avem cinci mașinuțe VAR la cele cinci meciuri de vineri. S-a rezolvat azi. Una e din Polonia. Cele două din străinătate au fost undeva la 20.000 de euro, sumă pe care în primă fază o suportă EAD-ul”, informație confirmată de Daniel Stanciu.

În cazul în care căutările oficialilor din fotbalul nostru nu ar fi fost încununate de succes, LPF luase în calcul trei soluții astfel încât să se asigure o cât mai mare echilibru în bătălia pentru play-off.

Acestea au fost dezvăluite de secretarul general Justin Ștefan la începutul acestei săptămâni.

“Să se mai găsească rapid două mașini VAR, să nu fie VAR la niciun meci dintre cele 5 sau CCA să delege cei mai buni arbitri la cele două meciuri fără VAR”, a fost poziția oficialului forului.

Iată care sunt meciurile care vor beneficia de asistență VAR în ultima etapă a sezonului regular al Superligii

DINAMO – UTA, ora 20:00;

• FC Botoșani – Farul, ora 20:00;

• FC Voluntari – Universitatea Cluj, ora 20:00;

• Petrolul – Sepsi, ora 20:00;

• CFR Cluj – Hermannstadt, ora 20:00.

CITESTE SI:

Volei I Oficial. Dinamo are un nou antrenor

Mircea Rednic îi atenționează pe arădeni înaintea meciului cu Dinamo

Nici la Barcelona nu a văzut așa ceva. Edgar Ie a rămas ”mască”, după ce a ajuns la Dinamo: ”A fost pentru prima dată în viața mea când am văzut”

Un gând despre &8222;LPF a găsit soluția salvatoare în privința VAR-ului&8221;

Lasă un răspuns