Dinamo are drum liber spre ieșirea din insolvență! ”Câinii” scapă de Diego Fabbrini în instanță

Dinamo București a obținut o nouă și ultimă victorie în instanța țării noastre cu cvartetul Diego Fabbrini – Juan Camara – Ismael Lopez – Rene Hinojo.

Diego Fabbrini a pierdut un nou recurs formulat în procesul de reorganizare judiciară a SC Dinamo 1948 SA. Este vorba de sesizarea de neconstituționalitate pe care avocatul italianului, care-i mai reprezintă în același proces și pe Isma Lopez, Juan Camara și Rene Hinojo, a furmulat-o la instanța supremă, Înalta Curte de Casație și Justiție.

”Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii Ismael Lopez Blanco, Juan Del Carmen Camara Mesa şi Rene Roman Hinojo împotriva deciziei civile nr. 60A/17.01.2024, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României. Obligă recurenţii la plata sumei de 6.094,06 lei către intimata Asociaţia Peluza Cătălin Hîldan Dinamo. Definitivă”, se arată în decizia ICCJ.

În plus, așa cum s-a întâmplat și la Curtea de Apel, jucătorii trebuie să achite suma de 6.000 de lei, drept cheltuieli de judecată, Asociației Peluza Cătălin Hîldan.

Astfel, Dinamo are drum liber spre ieșirea din insolvență. Problema ”Diego Fabbrini”, fotbalistul care a contestat, pe rând, aprobarea „Planul de reorganizare modificat”, tabelul definitiv de creanțe, apoi s-a adresat instanțelor cu excepție de neconstituționalitate, este aproape închisă. După ce a pierdut, pe rând, la fond și la Curtea de Apel, reprezentantul fotbaliștilor s-a adresat și ICCJ în această speță. Joi, cei 7 judecători de la Înalta Curte au audiat părțile, iar vineri doua s-au pronunțat fără echivoc.

”Îmi dau seama că sunt interese enorme la mijloc. Ne luptăm, de fapt, cu Ministerul de Interne, fiindcă, în realitate, APCH înseamnă CS Dinamo. E o chestie la vedere deja, pe conturile lor de pe rețelele sociale, unde se vorbește despre CS Dinamo alias APCH. Asociația face regulile jocului.

E vorba despre un grup de personaje organizate în jurul acelorași structuri dinainte de 1989. Nu au niciun interes să respecte jucătorii. Dacă justiția din România nu se va manifesta în sensul respectării legalității, fotbaliștii sunt deciși să meargă cu dosarul la Curtea Europeană. Există riscul major să primim o altă bilă neagră la nivel de justiție. Va afla iar un întreg continent despre ce se întâmplă în România. Nu ne ajunge câtă publicitate negativă avem”, a declarat Carmen Radu, pentru sportpesurse.ro.

CITESTE SI:

Avancronică I Dinamo București – UTA Arad

Dinamo şi-a aflat adversara din optimile European League! Cât costă un bilet de acces

Dănuț Lupu a ”driblat” în instanță: ”Sper să se reîntoarcă la Dinamo!”

3 gânduri despre &8222;Dinamo are drum liber spre ieșirea din insolvență! ”Câinii” scapă de Diego Fabbrini în instanță&8221;

Lasă un răspuns