Comisia de Disciplină a luat decizia în cazul ”conflictelor” de la Dinamo – UTA Arad.

Dinamo a câștigat cu 1-0 meciul din ultima etapă a sezonului regulat, în fața celor de la UTA Arad.

Astfel, ”câinii” vor intra în play-out de pe locul 14, poziție care asigură prezența la baraj, cu 15 puncte. De menționat este faptul că echipa noastră va beneficia de rotunjirea punctajului, având în vedere că a încheiat sezonul regulat cu 29 de puncte.

Înaintea partidei de vinerea trecută, suporterii dinamoviști au intrat în conflict cu cei de la Peluza Sud Steaua, veniți pe ”Arcul de Triumf” să susțină echipa oaspete, cele două galerii fiind înfrățite.

Pompierii au intervenit pentru a stinge torțele aruncate pe teren, moment în care suporteri din ambele tabere au pătruns pe teren și s-au luat la bătaie. În cele din urmă, conflictul s-a stins, după ce suporterii lui Dinamo București, i-au scos pe fanii MApN-ului.

După ce au fost analizate documentele depuse la dosar, inclusiv rapoartele arbitrilor și ale observatorilor de la Dinamo – UTA, s-a luat o decizie finală.

Astfel, decizie a fost amânată pentru că s-au cerut și alte documente la dosar.

Andrei Nicolescu, supărat pe ultrașii violenți ai lui Dinamo: ”Suntem îngrijorați pentru acest fenomen”

Administratorul special al lui Dinamo, a avut și o primă reacție, a deciziei luate de Comisia de Disciplină. Andrei Nicolescu, afirmând că atât conducerea clubului nostru, cât și Jandarmeria au o parte de vină pentru ceea ce s-a întâmplat.

”Suntem îngrijorați pentru fenomen, nu e ceva ce ar trebui să tolerăm. Lucrurile s-au întâmplat înaintea meciului, n-am putut să controlăm. Sunt mai mulți factori care au contribuit, trebuia să luăm și noi măsuri suplimentare. Și dispozitivul de securitate ar fi trebuit dimensionat mai generos. Acum, cred că și jandarmii și-ar da amendă.

Nu aprob acest incident. Dacă vom avea discuții, vor fi în interior”, a spus Nicolescu.

Dinamo, amendată de Jandarmeria Română

Dinamo București a primit amenzi în valoare de 60 de mii de lei din partea Jandarmeriei Române. Administratorul special a mărturisit că forțele de ordine ar putea dicta noi amenzi celor de la Dinamo.

”Îmi pare foarte rău pentru ce s-a întâmplat. Cu tot respectul pentru conducerea CCA și Ministerul Apărării, ei sunt vinovați. Acești suporteri nu pot participa la evenimente sportive și încearcă să distrugă alte evenimente. Vor să le ia suporterilor bucuria de a merge la echipele lor preferate. Am văzut ce s-a întâmplat. Au stat separat de suporterii de la UTA, care erau speriați.

Noi nu am reușit să ne organizăm suficient de bine. Am alocat spațiu suficient, dar asta e. Lucrurile au luat-o razna încă de pe stradă. Apoi a venit presiunea Jandarmeriei. Totul izvorăște din această problemă. Oamenii ăștia nu au unde să se bucure în altă parte. Când nu te bucuri pentru echipa ta, te duci să distrugi alte evenimente. Sancțiunile au venit și vor mai veni”, a spus Andrei Nicolescu, ca urmare a amenzii primite de Dinamo.

  • După acest rezultat, ”câinii” vor intra în play-out de pe locul 14, poziție care asigură prezența la baraj, cu 15 puncte. De menționat este faptul că echipa noastră va beneficia de rotunjirea punctajului, având în vedere că a încheiat sezonul regulat cu 29 de puncte.
  • Pentru Dinamo București urmează primul meci din play-out-ul Superligii. Prima etapă va găzdui deja duelul dintre Hermannstadt și Dinamo București. Partida este programată să se dispute, duminică, de la ora 18:15, pe stadionul ”Municipal” din Sibiu.

Bilete pentru meciul cu Hermannstadt

Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma online bilete.ro.

Peluza PCH (sector B2): 50 lei;

Peluza PCH (sector B3): 50 lei.

Avem toată peluza, iar fiecare sector va fi disponibil online după ce se epuizează cel anterior. De asemenea, se pot cumpăra și în ziua meciului, direct de la stadion. Mai avem și 10 autocare pregătite care vor pleca la ora 12:00 din fața stadionului Dinamo, iar prețul unui loc este 65 Lei. Întoarcerea, imediat după meci. Vă rugăm să faceți rezervarea DOAR prin mesaj pe Whatsapp la numărul +40. 736.476.443 precizând numele și numărul de locuri dorite.

Programul lui Dinamo în play-out-ul din Superligă:

Etapa 1

17 martie

Ora: 18:15

Hermannstadt – DINAMO

Etapa 2

30 martie

DINAMO – Petrolul

Etapa 3

6 aprilie

Oțelul – DINAMO

Etapa 4

13 aprilie

DINAMO – Poli Iași

Etapa 5

20 aprilie

FCU Craiova – DINAMO

Etapa 6

24 aprilie

FC Botoșani – DINAMO

Etapa 7

27 aprilie

DINAMO – FC Voluntari

Etapa 8

4 mai

U Cluj – DINAMO

Etapa 9

11 mai

DINAMO – UTA Arad

Cum arată clasamentul din play-out:

7. U Cluj – 21p
8. UTA Arad – 20p
9. Hermannstadt – 20p
10. Petrolul Ploiești – 18p*
11. Oțelul Galați – 17p
12. Poli Iași – 17p*
13. FCU Craiova – 16p
14. DINAMO BUCUREȘTI – 15p*
15. FC Voluntari – 14p
16. FC Botoșani – 11p*

*echipele care beneficiază de rotunjirea punctajului

CITESTE SI:

Pe cine se bazează Dinamo, pentru ieșirea din insolvență: ”Acest proces de insolvență se va termina!”

Condiție pusă de Ion Țiriac, pentru a investii la Dinamo București

Nicolescu are emoții înainte de play-out

Un gând despre &8222;Comisia de Disciplină a luat decizia în cazul ”conflictelor” de la Dinamo – UTA Arad.&8221;

Lasă un răspuns