Hermannstadt se gândea la play-off, dar acum se teme de retrogradare!

Conducerea lui Hermannstadt se teme de retrogradare, dar acum nu foarte mult timp se gândea la play-off. Va juca, până la urmă, în play-out.

Se anunță o luptă interesantă și în play-out, acolo unde diferențele nu sunt mari și nimeni nu poate să prezică echipele care vor retrograda sau cele care se vor bate pentru a accede în barajul pentru cupele europene.

Prima etapă va găzdui deja duelul dintre Hermannstadt și Dinamo București. Partida este programată să se dispute, duminică, de la ora 18:15, pe stadionul ”Municipal” din Sibiu.

Înainte de această partidă, gazdele au ratat și în acest sezon accederea în play-off. Sibienii vor juca în play-out.

Dani Coman este conștient de lupta cumplită pentru supraviețuire în a doua jumătate a clasamentului. Președintele trupei pregătite de Măldărășanu a vorbit despre acest aspect.

Președintele lui Hermannstadt îi atenționează pe jucători în ceea ce privește menținerea în prima divizie. Acesta este de părere că, în a doua parte a campionatului, cel mai mult contează primele meciuri.

Astfel, el își dorește ca Marius Măldărășanu să se impună în primele meciuri, ca mai apoi echipă să fie liniștită în ceea ce privește salvarea de la retrogradare.

”Știu ce înseamnă playout-ul!”

(n.r Dacă se teme de retrogradare) Sincer, da! Știu ce înseamnă play-out-ul. Am zis că va fi un play-out extrem de greu. De la locul 7 la 16, orice echipă poate retrograda. Sunt convins de asta. Indiferent de numele echipei. Important e cum se începe acest play-out”, a declarat Coman, înaintea meciului de duminică.

  • Sibienii și-au propus să prindă un loc de baraj pentru Conference League. Totuși, echipa nu poate juca în cupele europene, fiind în stare de insolvență.

Scandal cu Andrei Nicolescu

Hermannstadt începe playout-ul în fața lui Dinamo, pe teren propriu. Andrei Nicolescu a fost supărat pe prețul biletelor stabilit de gazdele acestui meci, în sectorul destinat oaspeților. Dani Coman i-a răspuns acestuia.

”Probabil că a uitat că și în sezonul regulat, la meciul de pe teren propriu, la fel a fost prețul biletelor. Și la meciul cu FCSB, și la Rapid, la fel a fost prețul. Eu cred că ar trebui să își vadă mai mult de echipa pe care o conduce și de galeria lui. Să vorbească mai puțin de alte echipe.

Nu trebuie să facă el politica clubului Hermannstadt. Dacă e nemulțumit, poate să vadă și meciul de la televizor. Noi îi așteptăm cu drag și pe suporteri, dar și pe conducători. La meciul trecut au cerut zeci de bilete în plus și ne-am conformat, ne-am comportat foarte frumos cu ei. Dacă el consideră că prețul biletelor nu îl avantajează, să fie sănătos”, a mai spus Dani Coman.

Bilete pentru meciul cu Hermannstadt

Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma online bilete.ro.

Peluza PCH (sector B2): 50 lei;

Peluza PCH (sector B3): 50 lei.

Avem toată peluza, iar fiecare sector va fi disponibil online după ce se epuizează cel anterior. De asemenea, se pot cumpăra și în ziua meciului, direct de la stadion. Mai avem și 10 autocare pregătite care vor pleca la ora 12:00 din fața stadionului Dinamo, iar prețul unui loc este 65 Lei. Întoarcerea, imediat după meci. Vă rugăm să faceți rezervarea DOAR prin mesaj pe Whatsapp la numărul +40. 736.476.443 precizând numele și numărul de locuri dorite.

Programul lui Dinamo în play-out-ul din Superligă:

Etapa 1

17 martie

Ora 18:15

Hermannstadt – DINAMO

Etapa 2

1 aprilie

Ora 20:30

DINAMO – Petrolul

Etapa 3

6 aprilie

Oțelul – DINAMO

Etapa 4

13 aprilie

DINAMO – Poli Iași

Etapa 5

20 aprilie

FCU Craiova – DINAMO

Etapa 6

24 aprilie

FC Botoșani – DINAMO

Etapa 7

27 aprilie

DINAMO – FC Voluntari

Etapa 8

4 mai

U Cluj – DINAMO

Etapa 9

11 mai

DINAMO – UTA Arad

Cum arată clasamentul din play-out:

7. U Cluj – 21p
8. UTA Arad – 20p
9. Hermannstadt – 20p
10. Petrolul Ploiești – 18p*
11. Oțelul Galați – 17p
12. Poli Iași – 17p*
13. FCU Craiova – 16p
14. DINAMO BUCUREȘTI – 15p*
15. FC Voluntari – 14p
16. FC Botoșani – 11p*

*echipele care beneficiază de rotunjirea punctajului

CITESTE SI:

Avancronică I Dinamo București – CSM Constanța

Hermannstadt continuă să se apere, pentru costurile majorate ale tichetelor. Răspund pentru Andrei Nicolescu

Mircea Lucescu pune TUNURILE pe Ionuț Negoiță: „A distrus Dinamo”

Un gând despre &8222;Hermannstadt se gândea la play-off, dar acum se teme de retrogradare!&8221;

Lasă un răspuns