Dinamo a condus 90 de minute, pe teren propriu, în fața Petrolului Ploiești, însă a ratat victoria după un penalty controversar acordat prahovenilor în minutele de prelungire. S-a încheiat 1-1.

Dinamo a început cu stângul play-out-ul SuperLigii, după înfrângerea cu Hermannstadt, iar astăzi a remizat, scor 1-1, cu Petrolul, în etapa a doua a play-out-ului SuperLigii.
Cele două goluri ale partidei au fost marcate de Gabriel De Moura și Gicu Grozav.
Elevii lui Zeljko Kopic au deschis scorul în prima repriză prin Gabriel de Moura (39), însă Petrolul a egalat prin Gicu Grozav după un penalty acordat în minutul 90+13, după mai bine de 10 minute de analiză în camera VAR.
Implicat în faza din care cei de la Petrolul au obținut penalty-ul din care au egalat în minutul 90+13, Costin Amzăr (20 de ani) a fost aruncat în luptă după o oră de joc, iar în minutul 3 de prelungiri l-a faultat în careu pe Musi.
La finalul partide de pe ”Arcul de Triumf”, fundașul lui Dinamo, a fost extrem de frustrat și a avut un discurs extrem de dur la adresa arbitrajului.
Declarațiile lui Amzăr au fost comentate de foști doi mari dinamoviști, Ionel Dănciulescu și Florin Prunea. Aceștia l-au sfătuit să își revizuiască comportamentul, pentru binele său.
”Sigur că e un băiat tânăr, dar atenție mai multă! E dreptul lui să spună dacă a fost sau nu penalty, dar chestia asta cu ‘să ne arbitram singuri’ nu dă bine. Și cu ‘penibil’…”, a spus Prunea.
Ionel Dănciulescu a concluzionat: ”Cu declarații de genul acesta își face singur rău, poate fi chemat la comisii. Grijă mai mare! Când iei microfonul, să știi ce vorbești. Vorbește fără să gândească. E de datoria celor din conducere”.
Ce a declarat Costin Amzăr, după 1-1 cu Petrolul: ”A fost penibil”
La finalul meciului, Constantin Amzăr,
s-a declarat foarte iritat de felul în care s-a comportat arbitrii la această partidă. Acesta este de părere că centralul Horațiu Feșnic a greșit în momentul în care a acordat lovitura de la 11 metri la duelul său cu Alexandru Musi.
”Nu a fost penalty niciodată. Am făcut un meci bun, de la un capăt la altul, mai puțin finalul.
În această seară vreau să vorbesc de arbitraj, care a fost penibil. A stat 10 minute. Să ne lase pe noi, să nu mai vină la meci, să ne arbitrăm singuri, că e mai bine.
A venit mingea din centrare, controla Musi mingea, aveam mâinile puse pe el, el a vrut să tragă la poartă, dar eu am tras mâinile de pe el. De asta zic, să ne lase să ne arbitrăm singuri.
A fost un meci mai greu că nu am avut fanii cu noi. Mai sunt meciuri. Suntem aproape în clasament unii de alții. Luăm meci cu meci. Așteptăm să treacă suspendarea”, a spus Constantin Amzăr, la finalul meciului cu Petrolul.
Video I Dinamo – Petrolul, scor 1-1
În urma acestui rezultat, Dinamo a acumulat 16 puncte și a rămas în zona ”roșie” a clasamentului, ocupând locul 15.
Etapa următoare, Dinamo va juca pe terenul Oțelului Galați (08 aprilie, ora 20:30).
Programul lui Dinamo în play-out-ul din Superligă:
Etapa 3
8 aprilie
Ora 20:30
Oțelul – DINAMO
Etapa 4
13 aprilie
DINAMO – Poli Iași
Etapa 5
20 aprilie
FCU Craiova – DINAMO
Etapa 6
24 aprilie
FC Botoșani – DINAMO
Etapa 7
27 aprilie
DINAMO – FC Voluntari
Etapa 8
4 mai
U Cluj – DINAMO
Etapa 9
11 mai
DINAMO – UTA Arad
CITESTE SI:
Avancronică I Bjerringbro/Silkeborg – Dinamo București
Denis Politic, nemulțumit după remiza cu Petrolul: ”Nu știu de ce”
Un gând despre &8222;Ionel Dănciulescu și Florin Prunea l-au pus la zid pe Costin Amzăr , după Dinamo – Petrolul&8221;