Avancronică I Dinamo București – Skjern Handbold

În această seară, 23 aprilie, de la ora 19:45, avem primul meci decisiv pentru Final 4 în Liga Europeană, cu Skjern (Danemarca), în sala Dinamo.

Dinamo și Skjern s-au mai înfruntat în sezonul 2017/18 în grupele Ligii Campionilor. Danezii au câștigat atunci ambele partide destul de clar, cu 39-28 acasă și 36-23 în deplasare. Raportul de forțe s-a cam inversat azi, cel puțin pe hârtie.

Dinamo Bucureşti a obținut şi din punct de vedere matematic al 20-lea titlu de campioană națională la handbal masculin, sâmbătă, după ce rivala CSM Constanța a fost învinsă surprinzător de SCM Politehnica Timișoara, cu scorul de 22-21, sâmbătă, pe Bega, în etapa a 24-a a Ligii Naţionale.

”Câinii” din Ștefan cel Mare, au un avans de 12 puncte în clasament, în timp ce echipa de pe locul secund, CSM Constanţa mai are de jucat trei partide.

Cele două echipe, CSM Constanța și Dinamo București, se vor întâlni în meci direct, în etapa a 25-a, pe 25 aprilie, în Sala Sporturilor din Constanța.

Așadar, ”dulăii” dresați de Xavier Pascual (56 de ani), vor disputa această partidă cu multă încredere în forțele proprii.

Tehnicianul spaniol îi atenționează pe jucători și pe suporteri, deoarece danezii ne pot prune o problemă echipei noastre.

”Meciul de mâine, va fi unul complicat, este foarte important! Vom juca în primul meci acasă (n. r. sala Dinamo), iar fanii vor fi alături de noi și cred că vom putea câștiga meciul”, le-a transmis Xavier Pascual suporterilor dinamoviști, prin intermediul doardinamo.com.

Dinamo București se află în fața celui mai important meci al sezonului. Principalul obiectiv al clubului a fost de la bun început o calificare în turneul Final Four al European Handball League. Forul continental nu i-a oferit anul trecut un wildcard pentru Liga Campionilor, astfel că formației conduse de Xavier Pascual i-a rămas să demonstreze în a doua competiție intercluburi ca valoare din Europa că merită o invitație în sezonul care va urma.

Până la această dată, ”haita” din Ștefan cel Mare a avut evoluții oscilante în Europa, dar a intrat pe un culoar favorabil spre turneul final de la Hamburg, programat în ultimul weekend din luna mai. A pierdut bătăliile cu Fuchse Berlin și Sporting Lisabona, dar a învins Chambery, Constanța și Bjerringbro/Silkeborg. Cu aceasta din urmă a jucat în sferturile de finală, iar Dinamo a obținut o dublă victorie, 37-34 pe teren propriu și 27-24 în deplasare.

Cu câteva zile înaintea manșei tur cu Skjern, Dinamo a cucerit un nou titlu de campioană a României, al 20-lea din istoria clubului. Săptămâna trecută, tot pe teren propriu, a învins CSM Bacău în sferturile de finală ale Cupei României cu 46-30, iar la o zi distanță a pus 15 goluri distanță pe tabelă și față de CSM Vaslui în campionat, cu 41-26.

”Dulăii” și-au modificat stilul de joc în ultimii ani, iar azi au devenit o echipă ofensivă, cu multe posibilității. Ei au marcat cel puțin 35 de goluri în opt din cele mai recente nouă jocuri disputate în toate competițiile. În acest interval nu au pierdut nicio partidă.

Bilete pentru meciul cu Skjern

Partida se va juca cu CASA ÎNCHISĂ!

De partea cealaltă, Skjern este o echipă cu experiență în cupele europene, dar care a pierdut în ultimii ani destul de clar bătălia pe plan intern cu Aalborg și GOG. La cum arată lucrurile în acest moment, formația în verde și alb speră să se poată implica din nou la lupta pentru titlu în acest sezon.

Clubul este pe primul loc în grupa din play-off, iar între cele două jocuri cu Dinamo va înfrunta GOG într-o partidă cheie pentru calificarea în semifinale. Dacă se va impune, atunci are șanse mari să prindă finala, pentru că va evita Aalborg în penultimul act. Înainte de a sosi în România, Skjern a învins Fredericia cu 31-30, Lasse Mikkelsen fiind cel mai bun jucător, cu 10 goluri.

În European Handball League, Skjern a obținut calificarea directă în sferturile de finală, după ce a ocupat locul 1 în Main Round. Nici nu a înfruntat încă o echipă de mare calibru până la această dată. În grupa din faza a doua a întrecerii a avut ca adversare Savehof, Nexe și Gorenje.

În deplasare, danezii au cedat la Nexe în Croația cu 25-39. Dar cu două victorii la Savehof (29-27) și Gorenje (29-25) au reușit să câștige grupa. După succesul din Slovenia, Skjern a mai disputat patru jocuri în deplasare, toate pe plan intern, și a obținut o victorie, la Fredericia, cu 30-28.

Dinamo a marcat 37 de goluri contra Bjerringbro/Silkeborg în meciul trecut de pe teren propriu. După, pe plan intern, nu a coborât sub acest prag în jocurile din Ștefan cel Mare.

Video I Xavier Pascual, înaintea meciului din această seară din sala Dinamo

Clasament Liga Zimbrilor

1. Dinamo Bucureşti 70 puncte (24 jocuri)

2. CSM Constanţa 58 (23)

3. CS Minaur Baia Mare 54 (24)

4. AHC Potaissa Turda 43 (23)

5. CSM Bucureşti 38 (23)

6. CSU din Suceava 34 (23)

CITESTE SI:

Avancronică I FC Botoșani – Dinamo București

Conferință de presă I Goncalo Gregorio le cere mai determinare coechipierilor

S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu FC Voluntari. Vezi programul caselor de bilete

2 gânduri despre &8222;Avancronică I Dinamo București – Skjern Handbold&8221;

Lasă un răspuns