Florin Andone la Dinamo!? Ce spune Andrei Nicolescu despre această mutare

Florin Andone (31 de ani) și-a anunțat miercuri, plecarea de la CD Eldense, grupare din liga a doua spaniolă la care a jucat în ultimul an.

Fostului internațional român nu i s-a prelungit contractul și a devenit jucător liber. Poate ajunge pentru prima dată în SuperLigă.

Imediat după ce atacantul a rămas liber de contract, s-a zvonit că atacantul cu 25 de selecții la naționala României ar fi o soluție pentru cei de la Dinamo București, care ar vrea să-și întărească serios lotul în această perioadă de mercato.

În urma acestor speculații, administratorul special a lui Dinamo, Andrei Nicolescu a oferit și prima reacție vizavi despre o posibilă mutare a lui Andone la Dinamo.

Andrei Nicolescu a susținut că, în acest moment, nu poate confirma sau infirma informațiile apărute în presă despre un posibil transfer al lui Florin Andone la Dinamo.

”Din păcate, chiar dacă am fi, chiar dacă n-am fi interesaţi de Florin Andone, nu putem discuta nimic, nu putem comenta nimic. Ar însemna să-mi fac mie rău. Ştiţi că niciodată n-am vorbit înainte despre astfel de lucruri”, a spus Nicolescu, la Sport pe Surse.

În prezent, Dinamo se poate baza în centrul ofensivei pe atacanții Astrit Selmani (27 de ani) și Hakim Abdallah (26 de ani).

Florin Andone şi-a anunţat plecarea de la Eldense.

”Dragi fani, aș vrea să vă informez că, din 30 iunie, nu voi mai fi jucătorul lui CD Eldense. Apreciez profund interesul și preocuparea pe care le-ați manifestat pentru viitorul meu, dar în acest moment al carierei mele, simt nevoia să caut noi provocări fotbalistice care să-mi permită să continui să cresc.

Mă simt foarte mândru și fericit că am putut contribui la salvarea echipei în Divizia a II-a. Au fost momente intense și pline de satisfacții. Întotdeauna voi lua cu mine amintirile acestei etape.

Din toată inima, le doresc mult succes fanilor acestui club minunat. Pasiunea și sprijinul vostru necondiționat au fost o inspirație. Vă doresc tot binele pentru sezonul viitor și sunt sigur că CD Eldense va continua să facă istorie.

Cu dragoste și recunoștință, Florin”, a fost anunțul lui Andone pe rețelele de socializare.

Florin Andone nu a jucat niciodată în România

Născut la Botoșani, Florin Andone nu a jucat niciodată în campionatul României! Atacantul a plecat de mic în Spania, unde și-a început cariera de fotbalist. Are 25 de selecții la națională și este cotat la 700.000 de euro.

De-a lungul anilor, Andone a jucat pentru Castellón, echipele secunde de la Villarreal, Atlético Baleares, Córdoba, Deportivo La Coruña, Brighton, Galatasaray, Cádiz și Las Palmas. La Eldense a ajuns în vara lui 2023 și avea contract până în 2025.

700.000 de euro este cota de piață a lui Andone, potrivit Transfermarkt

CITESTE SI:

Handbal I Dinamo anunță plecarea celui mai iubit jucător din Ștefan cel Mare

Răzvan Zăvăleanu, avertisment către conducerea lui Dinamo

Claudiu Niculescu și-a găsit echipă

Un gând despre &8222;Florin Andone la Dinamo!? Ce spune Andrei Nicolescu despre această mutare&8221;

Lasă un răspuns