România a debutat cu dreptul în Nations League, acolo unde a trecut cu 3-0 de Kosovo, iar în această seară, de la ora 21:45 va disputa primul meci acasă, împotriva Lituaniei.

Din 1996 încoace, au fost 10 confruntări între cele două naționale, 9 câștigate de România și una de Lituania.
În ultimul joc direct, ”tricolorii” au învins cu 3-0, pe 17 noiembrie 2018, tot în Nations League.
La primul meci de la revenirea lui Mircea Lucescu pe banca tehnică, România a avut o repriză a doua excelentă la Priștina, după una mai puțin reușită. Man a fost ”The Man of the day”, înscriind un gol după o acțiune personală și producând penalty-ul din care Răzvan Marin a făcut 2-0. Reușita de 3-0 i-a aparținut lui Drăguș.
Cei mai buni oameni ai noștri au fost Man, Mihăilă (două șututi în bară), Răzvan Marin, Marius Marin (foarte bun la recuperare, în fața defensivei) și Drăgușin, iar Niță a dat, ca de obicei, siguranță în poartă.
Ianis Hagi a fost și el trimis în teren din minutul 83, iar Mitriță din minutul 86, cel de-al doilea tratând cu egoism două faze perculoase în care a fost implicat.
Lucescu va face probabil câteva schimbări în primul 11 față de duelul împotriva statului Kosovo, și Hagi, și Mitriță urmând a primi mai multe minute, poate chiar din start. Posibil să-i vedem și pe Manea și Alibec, poate chiar și pe Chipciu sau Florinel Coman. Noul selecționer își dorește o mai bună posesie (a fost 53-47 pentru kosovari) și, de asemenea, să pună mai mult în valoare calitățile individuale ale anumitor jucători.
România va primi 1,1 milioane de euro de la UEFA pentru participarea în Liga C a Nations League, la care se mai poate adăuga aceeași sumă dacă tricolorii câștigă grupa.
Este foarte posibil să vedem un stadion plin în Ghencea. Din păcate, gazonul nu se prezintă în condiții foarte bune, iarba fiind arsă pe alocuri.
România e pe primul loc în grupă după victoria categorică din Kosovo, 3-0, în timp ce Lituania e pe 3 după eșecul de acasă cu Cipru, 0-1.
Obiectivul principal al lui Lucescu este calificarea la Campionatul Mondial din 2026.
Sold-out online la România – Lituania
Biletele online au fost epuizate pentru meciul României cu Lituania, potrivit site-ului oficial al Federației Române de Fotbal. Prețul biletelor a fost de 35 de lei în peluze, respectiv 60 în tribune.
La VIP, prețul a fost ceva mai mare, 500 de lei. Copiii cu vârsta de sub 14 ani vor avea accesul gratuit în Family Zone, sectoarele dedicate familiilor, atât în tribuna 1, cât și în tribuna 2.
Așadar, la România – Lituania sunt așteptați aproximativ 28.000 de spectatori.
De partea cealaltă, Lituania a dominat întâlnirea cu Cipru, de pe teren propriu, 0-1, în prima etapă a competiției, creându-și câteva bune ocazii de a înscrie.
Selecționer este Edgaras Jankauskas, fostul mare atacant al balticilor, câștigător al Champions League în 2004 cu FC Porto!
În lot sunt și doi jucători care evoluează în campionatul nostru: portarul Gertmonas (la Universitatea Cluj), titular contra ciprioților, și fundașul central Lekiatas, de la FC U Craiova (Liga a doua), doar rezervă în prima partidă din grupă.
De asemenea, sunt și doi fotbaliști care au evoluat în Liga 1: Klimavicius, fost la Dinamo și Poli Iași, acum la Panevezys (Lituania), și Vorobjovas, fost la UTA și Chindia Târgoviște, acum la Istanbulspor (Turcia).
Lotul Lituaniei este cotat la numai 9.000.000 de euro, iar cel al României la 92 de milioane.
Cel mai bine cotat jucător este fundașul dreapta Pijus Sirvys, de la Maribor (Slovenia) – 800.000 de euro.
ECHIPE PROBABILE
ROMÂNIA: Niță – Manea, Burcă, Drăgușin, Chipciu – M. Marin – D. Man, R. Marin, Stanciu, I. Hagi – Drăguș;
Lituania: Gertmonas – Sirvys, Kazukolovas, Girdvainis, Tutyskinas, Lasickas – Slivka, Vorobjovas, Matulevicius – Kucys, Dolznikov.
Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com
Arbitrul central al acestei partide va fi Rade Obrenovic (34 de ani), din Slovenia.
Partida va fi televizată de: Prima TV.
Următoarele meciuri ale României în grupă vor fi ambele în deplasare: în Cipru, sâmbătă, 12 octombrie, și în Lituania, marți, 15 octombrie.
Câștigarea grupei de Nations League ar aduce, pe lângă promovarea în Divizia B a competiției, și o ascensiune în clasamentul FIFA, prin punctele câștigate, ceea ce ar însemna plasarea naționalei noastre în urna a doua valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026. În plus, patru câștigătoare de grupe din Nations League vor juca baraje pentru turneul final al CM, adică o șansă în plus de a merge la turneul final mondial de peste doi ani.
Lotul României pentru meciurile cu Kosovo și Lituania
Portari: Florin Niță (Damac), Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) și Ștefan Târnoveanu (FCSB);.
Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Cristi Manea (Rapid), Andrei Burcă (Baniyas), Radu Drăgușin (Tottenham), Virgil Ghiță (Cracovia), Iulian Cristea (U Cluj), Nicușor Bancu (Universitea Craiova) și Alexandru Chipciu (U Cluj).
Mijlocași: Deian Sorescu (Gaziantep), Dennis Man (Parma), Nicolae Stanciu (Damac), Răzvan Marin (Cagliari), Marius Marin (Pisa), Darius Olaru (FCSB), Andrei Artean (CFR Cluj), Ianis Hagi (Rangers), Valentin Mihăilă (Parma), Florinel Coman (Al-Gharafa) și Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova).
Atacanți: Denis Drăguș (Trabzonspor), George Pușcaș (Bodrum) și Denis Alibec (Farul Constanța).
Programul României în Liga Națiunilor 2024/2025:
• Luni, 9 septembrie 2024, 21:45: ROMÂNIA – Lituania
• Sâmbătă, 12 octombrie 2024, 21:45: Cipru – ROMÂNIA
• Marți, 15 octombrie 2024, 21:45: Lituania – ROMÂNIA
• Vineri, 15 noiembrie 2024, 21:45: ROMÂNIA – Kosovo
• Luni, 18 noiembrie 2024, 21:45: ROMÂNIA – Cipru
CITESTE SI:
Dinamo a pierdut amicalul contra CS Afumati!
Povestea lui Alberto Soro. Cum a ajuns spaniolul în Ștefan cel Mare
Un gând despre &8222;Avancronică I România – Lituania&8221;