Dinamo a remizat cu FC Botoșani pe Stadionul „Arcul de Triumf”, 2-2, în etapa cu numărul 11 din Superliga României.

”Câinii” au avut 2-0 în minutul 72, dar după alte 10 oaspeții au egalat. De-a lungul partidei, centralul Sorin Vădana a luat mai multe decizii controversate și l-a eliminat în minutul 90+3 pe dinamovistul Raul Opruț.
La finalul confruntării, fundașul în vârstă de 26 de ani, a afirmat că a fost vânat pentru a fi eliminat.
”Am făcut un meci bun, din păcate în repriza a doua nu am știut bine să gestionăm meciul. Trebuie să fie o învățătură de minte pentru noi, cred că putem să gestionăm mai bine acest avantaj.
Dacă nu-mi dădea al doilea galben nu aș fi vrut să vorbesc despre domnul arbitru. M-a așteptat să fac un fault după o discuție pe care am avut-o la penalty.
La al doilea fault am alunecat, nu a fost o intenție din partea mea să-l faultez. Am avut o discuție mai aprinsă la VAR, greșesc și eu, dar am fost așteptat la primul fault și am primit primul galben.
Mergem înainte, mergem la următorul meci ca să câștigăm cele trei puncte. Avem mulți accidentați, e normal să vină și suspendări până la urmă. Nu e plăcut să fie atâți indisponibili, dar sper să trecem cu bine peste această perioadă, pentru că vine pauza (n.r. – pentru meciurile naționalei din Liga Națiunilor).
Noi vrem să fim agresivi în sensul bun. Sunt lucruri care se întâmplă în fotbalul mare, nu doar la noi, trebuie să fim mai atenți mai ales când primești primul galben”, a spus Raul Opruț la finalul confruntării de pe Stadionul ”Arcul de Triumf” din București.
Toată lumea a văzut cu ochiul liber că Dinamo a fost FURATĂ de brigada de arbitrii.
Un arbitru care este PROMOVAT în Liga 1, cu dor două meciuri la activ în primul eșalon, a distrus un duel important.
Vadana Sorin (Cluj-Napoca) împreună cu Ghiciulescu Raul Constantin (Lugoj) și Bojan Cosmin (Târgu Mureş), au ”jepcărit-o” pe Dinamo!
În urma acestui rezultat, Dinamo are 17 puncte și este pe locul 3 în clasamentul SuperLigii.
Weekend-ul viitor, în cea de-a 12-a etapă a campionatului, echipa noastră va juca în deplasare, pe terenul celor de la Farul Constanța.
Programul lui Dinamo în următoarea etape din Superliga
Etapa 12
Vineri, 4 octombrie
Ora 21:00
Farul Constanța – DINAMO
Programul lui Dinamo în Cupa României (grupa B)
Etapa 1:
DINAMO – FCSB;
Etapa 2:
Metalul Buzău – DINAMO;
Etapa 3:
DINAMO – Petrolul
CITESTE SI:
Video I Dennis Politic, mesaj războinic după remiza de pe Arcul de Triumf
Video I Selmani, reacție dură după remiza cu FC Botoșani
Video I Zeljko Kopic a tras concluziile după Dinamo – Botoșani
Un gând despre &8222;Sorin Vădana a distrus meciul dintre Dinamo și Botoșani. Care este motivul RĂZBUNĂRII pe Raul Opruț&8221;