FC Argeș și Dinamo au remizat, scor 1-1, în etapa a treia a play-off-ului.

Dinamo a obținut primul punct după o serie de cinci înfrângeri consecutive, terminând la egalitate partida disputată sâmbătă la Mioveni, în etapa a treia a play-off-ului Superligii.
Piteștenii au deschis scorul la finalul primei reprize prin Ricardo Matos, dintr-un penalty acordat după consultarea arbitrajului video.”Haita” lui Zeljko Kopic a restabilit egalitatea în minutul 76, când Eddy Gnahore a trimis în plasă o minge respinsă din bară în urma execuției lui Mamoudou Karamoko.
Partida de sâmbătă a consemnat și debutul lui George Pușcaș la Dinamo, atacantul fiind trimis pe teren în minutul 57.
La finalul partidei, Zeljko Kopic s-a declarat mulțumit de punctul obținut de Dinamo fieful piteștenilor.
Tehnicianul croat de la Dinamo a reușit să oprească seria de 5 înfrângeri consecutive în SuperLigă și a declarat că în curând vor veni și victoriile pe strada noastră, după ce mai mulți jucători din lot vor ajunge la 100% din punct de vedere fizic.
”A fost fix așa cum mă așteptam! În prima repriză s-au trimis foarte multe baloane lungi și au fost multe dueluri. Au încercat să ne preseze în prima parte a jocului.
Legat de golul luat, trebuie să fim mult mai atenți în genul acesta de situații.
În repriza secundă, reacția jucătorilor mei a fost bună. Karamoko și Pușcaș încă nu sunt 100% pregătiți, dar au intrat în joc cu personalitate.
Am reușit să luăm un punct, dar am mai avut situații din care puteam spera chiar și la o victorie. Am căutat mereu să marcăm al doilea gol.
Am încercat să formăm acest triunghi, cu Mărginean, Boateng și Stoinov și să avem doi jucători mai ofensivi la mijloc, Cîrjan și Soro.
Sunt mulțumit de Mazilu. Începe să își îmbunătățească jocul. Golul pe care l-a marcat la U21 l-a ajutat. E important pentru el. Are energie foarte bună.
Ușor, ușor, ajungem la nivelul pe care îl dorim. Dacă își vor reveni și ceilalți jucători la parametri fizici foarte buni, atunci vor veni și rezultatele.
Am așteptat să își revină și jucătorii accidentați, pentru a avea mai multe opțiuni”, a declarat Zeljko Kopic, după fluierul final al partidei.
Video I Argeș – Dinamo, scor 1 – 1
Echipa de start a lui Dinamo: Roșca – Sivis, Stoinov, Boateng, Opruț – Soro, Mărginean, Cîrjan – Musi, Al. Pop, Armstrong.
FC Argeș – Dinamo s-a încheiat 1-1, rezultat în urma căruia cele două echipe rămân pe locurile 5, respectiv 6, în play-off, și pot pierde contactul cu primele clasate.
În următoare etapă din play-off, ”câinii” se vor aduna și vor merge în haită la Cluj, pentru duelul cu CFR Cluj. Meciul cu cfr-iștii se va juca duminică, 12 aprilie de la ora 21:00, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj.
Clasament play-off:
1. U Cluj – 33p
2. U Craiova – 33p
3. Rapid – 31p
4. CFR Cluj – 30p
4. FC Argeș – 29p
6. DINAMO – 27p
Programul lui Dinamo în play-off
Etapa 4
Duminică, 12 aprilie
Ora 21:00
CFR Cluj – DINAMO
Etapa 5
Sâmbătă, 18 aprilie
Ora 21:00
DINAMO – U Cluj
Etapa 6
Duminică, 26 aprilie
Ora N/A
DINAMO – Rapid
Etapa 7
Data N/A
Ora N/A
U Craiova – DINAMO
Etapa 8
Data N/A
Ora N/A
DINAMO – FC Argeș
Etapa 9
Data N/A
Ora N/A
DINAMO – CFR Cluj
Etapa 10
Data N/A
Ora N/A
U Cluj – DINAMO
CITESTE SI:
Video I Debut cu sufletul pe teren: Pușcaș promite să ridice nivelul după prima apariție în alb-roșu
Video I MIOVENIUL A TREMURAT! – Final de meci dominat de furia dinamovistă
FC Argeș – Dinamo București. Cum arată primul 11 trimis de Zeljko Kopic