Dinamo a învins-o pe Unirea Slobozia, la Clinceni, într-un meci din etapa a 24-a din Superliga, scor 3-1.

Dinamo s-a impus pe terenul Unirii Slobozia, scor 3-1, în etapa cu numărul 24 din Superliga.
Pentru ”câini” au marcat Hakim Abdallah (35, 82) şi Astrit Selmani (90+3), în timp ce pentru ialomiţeni a înscris Jordan Gele (43).
La finalul meciului, Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a declarat că speră ca echipa sa să-și atingă obiectivul de a intra în play-off. De asemenea, a precizat că Dinamo este pe punctul de a finaliza mai multe negocieri pentru a-i aduce întăriri antrenorului Zeljko Kopic.
”Merita Abdallah, pentru mentalul lui. Sper ca acest lucru să-l descătușeze și să redevină Abdallah de la începutul campionatului.
Sper, în primul rând, să ne atingem ținta necesară de puncte pentru play-off, după aceea pentru noi totul va fi un bonus, dar ne vom lupta pentru fiecare meci.
Încercăm să ajutăm lotul, să mai aducem doi-trei jucători, cred că suntem în zona în care finalizăm niște negocieri și atunci toată lumea va fi mult mai liniștită cumva. Se termină perioada de transferuri pe 11 februarie, dar noi încercăm săptămâna viitoare să finalizăm.
Atmosferă foarte frumoasă. Îmi pare rău că ne-am făcut cumva viața grea, contrar cursului jocului, și a fost 1-1, însă am reușit să ne salvăm pe final”, a spus Andrei Nicolescu la finalul meciului.
Oficial al clubului Dinamo București, a avut și un mesaj pentru suporteri, pe care i-a rugat să înceteze din a mai folosi materiale pirotehnice, pentru că astfel fac rău clubului.
”Apelul meu, foarte serios, e să arătăm realitatea. Stop petarde, fii suporter, nu face asta, faci clubului rău. Da, ne e frică de suspendări, jucătorii au nevoie de susţinerea lor. Pentru un gest necontrolat, toţi vom suferi. Stop petarde”, a spus Nicolescu.
Dinamo a urcat, cel puțin temporar, pe locul secund în clasamentul Superligii României, cu 41 de puncte înregistrate după 24 de etape: ”câinii” au ajuns, în acest sens, la 10 victorii, 11 remize și trei eșecuri.
În etapa a 25-a, Dinamo va întâlni pe stadionul ”Arcul de Triumf”, pe Oțelul Galați.
Biletele pentru meciul cu Oțelul Galați
Dinamo București și Oțelul Galați se vor duela, în data de 4 februarie, pe stadionul ”Arcul de Triumf”. Meci contând pentru etapa a 25-a și programat să se joace la ora 20:30.
Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și Oțelul Galați, din etapa a douăzeci și cincea a Superligii României, de marți, 4 februarie, de la ora 20:30, de pe stadionul ”Arcul de Triumf”.
Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2024/2025 sunt valabile la această partidă.
PREȚURI BILETE:
VIP Experience: 400 lei;
VIP : 300 lei;
Tribuna 1: 90 lei;
Tribuna 2: 60 lei;
Family Zone: 60 lei;
Tribuna 2 (elevi, studenți pensionari): 40 lei;
Peluza PCH: 35 lei.
Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.
Programul caselor de bilete:
Vineri (04/02)
Interval orar: 13:00 – 21:00
Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga
Etapa 25
Marți, 4 februarie
Ora 20:30
DINAMO – Oțelul Galați
Etapa 26
Vineri, 7 februarie
Ora 20:00
Botoșani – DINAMO
CITESTE SI:
Vinovat la golul Sloboziei, Andrei Mărginean a tras concluziile după victoria cu ialomițenii
Video I Ionuț Lupescu, bucuros după victoria ”câinilor” la Clinceni
Mihalcea a acceptat eşecul cu Dinamo: ”Nu fac un capăt de ţară”. Ce spune despre evoluția ”câinilor”
4 gânduri despre &8222;Nicolescu, anunță noi transferuri la Dinamo. Mesaj pentru suporteri, după victoria cu Slobozia&8221;