Dinamo a învins-o pe Hermannstadt, scor 2-0, în cadrul etapei cu numărul 29 din Superliga României.

Eddy Gnahore (minutul 47) și Cătălin Cîrjan (minutul 65) au adus victoria ”câinilor” pe ”Arcul de Triumf”, iar suporterii dinamoviști au profitat de moment pentru a-și exprima dorința de a-l vedea pe Ianis Stoica în Ștefan cel Mare.
În timpul meciului, din tribune s-a auzit scandarea: ”Ianis, te vrem la echipă!”
La finalul partidei, atacantul de 22 de ani a reacționat, după Dinamo – Hermannstadt, scor 2-0.
”Mulțumesc suporterilor, dar sunt jucătorul Sibiului și încerc să-mi fac treaba cât mai bine aici. Îmi doresc să prind Europeanul, să joc cât mai bine, să înscriu și să ajut echipa. Despre negocieri nu sunt eu în măsură să vorbesc”, a spus Ianis Stoica.
Cu 9 goluri și 4 pase decisive în acest sezon, Stoica traversează o formă excelentă.
”Au fost mai buni decât noi, trebuie să recunoaștem, nu poți să zici că s-a pierdut la o fază, a fost o victorie meritată.
Poate puteam scoate mai mult, dar trebuie să recunoaștem că și atunci, și acum au fost mai buni decât noi. Dar asta este, avem următorul meci, trebuie să ne pregătim pentru el. Îmi doresc să joc cât mai bine aici, mintea mea e aici, sper să joc cât mai bine, să reușesc să înscriu, să joc mai bine decât în seara asta, că nu am fost eu.
Suntem 11, când joacă unul slab, pot fi și ceilalți la fel. Mai avem un meci cu Rapid, sperăm să câștigăm și apoi, în play-out, să ne salvăm cât mai repede, fiindcă se înjumătățesc punctele și diferența e tot mai mică”, a mai spus Stoica.
În urma rezultatului înregistrat, Dinamo a bifat prima victorie după două eșecuri și revine pe locul 5, cu 48 de puncte.
Pentru echipa noastră urmează ultimul meci al sezonului regular. Dinamo se va deplasa la Arad pentru duelul cu UTA, lunea viitoare, de la ora 20:00.
Programul lui Dinamo în următoarea etapă din Superliga
Etapa 30
Luni, 10 martie
Ora 20:00
UTA Arad – DINAMO
CITESTE SI:
Video I Eddy Gnahore a surprins pe toată lumea la finalul meciului cu Hermannstadt
Video I Cătălin Cîrjan e cu gândul la play-off. Cui a dedicat golul după Dinamo – Hermannstadt