Video I Dinamo , victorie la limită în primul meci al etapei a cincea

Dinamo a învins-o pe Metaloglobus, în primul meci al etapei a cincea din Superliga.

Venită după victoria entuziasmantă împotriva rivalei FCSB, Dinamo a întâlnit-o pe Metaloglobus, astăzi, la Clinceni, în primul meci al etapei cu numărul cinci din Superliga, scor 0-1.

Prima ocazie a echipei pregătite de Zeljko Kopic a venit în minutul doi, dar reluarea cu capul a lui Boateng a fost reținută fără probleme de Gavrilaș.

Dinamo a continuat să pună presiune și, până la urmă, a reușit deschiderea scorului, în minutul 14. Cătălin Cîrjan și-a încercat norocul de la aproximativ 30 de metri, după ce l-a văzut pe portarul advers ușor ieșit din poartă. Lobul i-a ieșit, iar mingea a scuturat plasa.

”Câinii roșii” au rămas echipa mai periculoasă, iar Cătălin Cîrjan a fost din nou aproape să reușească un gol spectaculos, dar șutul său în forță, din minutul 30, a lovit bara transversală.

Armstrong a încercat și el să îl învingă pe Găvrliaș, în prelungirile primei reprize, dar portarul nou-promovatei a respins mingea, astfel că la cabine s-a intrat cu scorul de 1-0 în favoarea lui Dinamo.

În mod surprinzător, Metaloglobus a ieșit mult mai montată de la cabine și a înscris la 35 de secunde de la reluare, când Ubbink a trimis un șut de-a dreptul fantastic, dar reușita a fost anulată pentru un fault la Alexandru Musi.

Jucătorii pregătiți de Mihai Teja nu s-au lăsat descurajați de golul anulat și au continuat să caute golul egalizator, iar ultima ocazie foarte mare a venit în minutul 89, când Sîrbu nu a nimerit poarta dintr-o poziție excelentă.

Dinamo s-a mulțumit să țină de rezultat și să încerce cartea contraatacului, dar nu a reușit să marcheze din nou, astfel că a fost nevoită să se mulțumească cu un succes la limită, scor 1-0.

Video I Metaloglobus – Dinamo, scor 0 – 1 

@doar_dinamo_official

Metaloglobus – Dinamo, scor 0 – 1. Liga 1 (etapa 5). Pentru Dinamo a marcat: C. Cîrjan ⚽ 14′.

♬ sunet original – Doar Dinamo Official – Doar Dinamo Official

Echipa de start a lui Dinamo: Epassy – Ikoko, Boateng, Stoinov, Opruț – Cîrjan, Gnahore, Charalampos – D. Armstrong, Al. Pop, Musi.

În urma acestui rezultat, Dinamo a urcat pe locul al 5-lea în SuperLiga, acumulând până acum opt puncte.

Pentru Dinamo urmează revenirea în Capitală, vineri 15 august, pentru meciul cu UTA Arad, de la ora 21:30, de pe stadionul ”Arena Națională”.

Biletele pentru meciul cu UTA Arad

Meciul dintre Dinamo și UTA Arad, din etapa a 6-a a Superligii, se va disputa vineri 15 august, pe Arena Națională, de la ora 21:30.

Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și UTA Arad, din etapa a șasea a Superligii României, de vineri, 15 august, de la ora 21:30, de pe stadionul Arena Națională.

Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2024/2025 sunt valabile la această partidă.

PREȚURI BILETE:

VIP Experience: 500 lei;

Tribuna 0: 150 – 100 lei;

Tribuna 1: 70 – 50 lei;

Tribuna 2: 60 – 40 lei;

Family Zone: 60 lei;

Peluză PCH: 30 – 20 lei;

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului Arena Națională.

Programul caselor de bilete:

Joi (14/08)

Interval orar: 14:00 – 20:00 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu)

Vineri (15/08)

Interval orar: 12:00 – 22:00 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu)

Programul lui Dinamo în Superliga

Etapa a 6-a

Vineri, 15 august

Ora 21:30

DINAMO – UTA

CITESTE SI:

Metaluglobus – Dinamo București. Cum arată primul 11 trimis de Zeljko Kopic

Metaloglobus în alertă: vine Dinamo! Toate detaliile dinaintea meciului din Superligă

Avancronică I Metaluglobus – Dinamo București

Lasă un răspuns