Dinamo Bucureşti a dispus vineri seara, în deplasare, scor 1-0, de o altă grupare bucureşteană, Metaloglobus, în etapa a cincea din Superligă.

Dinamo a deschis scorul la Clinceni, în minutul 15, prin Cătălin Cîrjan, care a şutat din afara careului, apoi Alexandru Musi a trimis pe lângă poartă, în minutul 22, pentru ca şutul lui Cîrjan, din minutul 30, să lovească bara transversală.
Imediat după pauză, Ubbink a înscris superb, de la 16 metri, însă golul a fost anulat după intervenţia VAR, pentru un fault la Musi. Oaspeţii au încercat să securizeze victoria, dar nu au avut succes la poarta lui Gavrilaş şi Metaloglobus – Dinamo s-a încheiat 0-1.
Jordan Ikoko (31 de ani) a debutat la Dinamo, în victoria cu Metaloglobus, 1-0. Fundașul francez a bifat primele minute în tricoul alb-roșu, dar a ieșit în minutul 85, acuzând probleme medicale. La final a spus doar că este obosit și a vorbit și despre venirea sa la echipa noastră.
”E o victorie importantă după meciul cu FCSB. Eu nu am jucat etapa trecută pentru că am avut o problemă medicală. Acum am intrat în echipă și mă bucur că am jucat primele minute și că am câștigat din nou.
Am ieșit de pe teren pentru că am fost obosit. Ultimul meci a fost în aprilie. Nu am făcut pregătirea cu echipa, ci m-am antrenat doar separat. E dificil, dar am încercat să mă antrenez din greu. Mă simt din ce în ce mai bine, o iau pas cu pas. Sper ca data viitoare să joc tot meciul.
Cred că sunt la 60% din capacitate. Am avut și o problemă medicală, dar doctorul și staff-ul m-au ajutat”, a spus Jordan Ikoko la finalul partidei.
Acesta a vorbit și despre transferul la Dinamo: ”Știam lucruri bune despre Dinamo. Și sezonul trecut am fost aproape de a ajunge aici. Moți de la Ludogoreț mi-a vorbit de Dinamo, la fel și Adi Rus, de la Pafos. Sperăm să avem un sezon cât mai bun. Fotbalul de aici e la un nivel bun.
Azi am jucat cu o echipă bună. Și e important că am câștigat. Acum ne gândim la etapa următoare”.
În urma victoriei cu Metaloglobus, Dinamo a urcat pe locul al 5-lea în SuperLiga, acumulând până acum opt puncte.
Pentru Dinamo urmează revenirea în Capitală, vineri 15 august, pentru meciul cu UTA Arad, de la ora 21:30, de pe stadionul ”Arena Națională”.
Biletele pentru meciul cu UTA Arad
Meciul dintre Dinamo și UTA Arad, din etapa a 6-a a Superligii, se va disputa vineri 15 august, pe Arena Națională, de la ora 21:30.
Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și UTA Arad, din etapa a șasea a Superligii României, de vineri, 15 august, de la ora 21:30, de pe stadionul Arena Națională.
Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2024/2025 sunt valabile la această partidă.
PREȚURI BILETE:
VIP Experience: 500 lei;
Tribuna 0: 150 – 100 lei;
Tribuna 1: 70 – 50 lei;
Tribuna 2: 60 – 40 lei;
Family Zone: 60 lei;
Peluză PCH: 30 – 20 lei;
Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului Arena Națională.
Programul caselor de bilete:
Joi (14/08)
Interval orar: 14:00 – 20:00 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu)
Vineri (15/08)
Interval orar: 12:00 – 22:00 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu)
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa a 6-a
Vineri, 15 august
Ora 21:30
DINAMO – UTA
CITESTE SI:
Video I Kopic, concluzii după meciul cu Metaloglobus
Video I Dinamo , victorie la limită în primul meci al etapei a cincea
Metaluglobus – Dinamo București. Cum arată primul 11 trimis de Zeljko Kopic