Florentin Petre, simbol al devotamentului și muncii totale în tricoul lui Dinamo, a transmis un mesaj care spune totul despre spiritul actual al echipei. Legenda alb-roșie l-a lăudat public pe căpitanul Cătălin Cîrjan, pe care îl consideră exemplul perfect al profesionistului modern din vestiarul dinamovist.

Dinamo respiră din nou unitate, muncă și pasiune. Pe banca tehnică, Zeljko Kopic și Florentin Petre formează o echipă care transmite energie și disciplină întregului lot. Iar în vestiar, exemplul vine de la căpitanul Cătălin Cîrjan, fotbalistul care a devenit simbolul profesionalismului și al implicării totale în proiectul dinamovist.
Florentin Petre, fostul mare jucător și actual secund al echipei, a vorbit despre Cîrjan în cadrul emisiunii ”Exclusiv Dinamo” de la ProSport, comparându-l chiar cu el însuși, din perioada în care rupea gazonul pe banda dreaptă a ”câinilor”:
”El este de vină că am devenit fanul lui numărul 1. Cătălin Cîrjan este singurul jucător pe care l-am antrenat pentru care antrenamentul e război. Mai îmi spunea și mie Cornel Dinu: «Petere, las-o mai ușor azi, avem meci!» Așa este și Cătălin.”
Legenda dinamovistă a adăugat, cu vizibilă mândrie, că actualul căpitan e un exemplu pentru toți tinerii jucători:
”Vine primul și pleacă ultimul! Asta înseamnă profesionalism, asta înseamnă dorința nebună de a ajunge un jucător de calitate și de a sparge toate barierele. Îl apreciez extraordinar pentru felul cum se pregătește, pentru cum vede fotbalul, pentru disciplina lui.”
Florentin Petre a mai dezvăluit și că fiul său cel mic, Alex, îl are ca model pe Cîrjan:
”Copilul meu, când îl duc la Săftica, la Cătălin merge prima dată. Este modelul lui. Noi ajungem la 7:30 – 8:00, dar el e deja acolo. Vine înaintea noastră!”
Cuvintele lui Florentin Petre confirmă ceea ce fanii simt de luni bune: Dinamo are din nou lideri adevărați, oameni care muncesc, care inspiră și care reconstruiesc, zi de zi, spiritul clubului fondat în 1948.
Pentru Dinamo urmează ”Derby-ul Bucureștiului” dintre Dinamo București și Rapid București. Partidă programată să se dispute, duminică, 19 octombrie, de la ora 20:30, pe Arena Națională.
Bilete pentru meciul cu Rapid
Pentru Dinamo urmează ”Derby-ul Bucureștiului”, dintre Dinamo și Rapid. Partida este programată să se dispute duminică, 19 octombrie, de la ora 20:30, pe Arena Națională.
Meciul dintre Dinamo și Rapid, din etapa a 13-a a Superligii, se va disputa duminică, 19 octombrie, pe stadionul ”Arena Națională”, de la ora 20:30.
Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și Rapid București, din etapa a treisprezecea a Superligii României, de duminică, 19 octombrie, de la ora 20:30, de pe stadionul ”Arena Națională”.
Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2024/2025 sunt valabile la această partidă.
PREȚURI BILETE:
VIP Experience: 500 lei;
Tribuna 0: 150 – 100 lei;
Tribuna 1: 70 – 50 lei;
Tribuna 2: 60 – 40 lei;
Family Zone: 60 lei;
Peluză PCH: 30 – 20 lei;
Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului Arena Națională.
Programul caselor de bilete:
Sâmbătă (18/10)
Interval orar: 12:00 – 22:00 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu)
Duminică (19/10)
Interval orar: 13:00 – 21:00 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu)
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa a 13-a
Duminică, 19 octombrie
Ora 20:30
DINAMO – Rapid
Etapa a 14-a
Vineri, 24 octombrie
Ora 20:30
FC Argeș – DINAMO
Etapa a 15-a
Vineri, 31 octombrie
Ora 20:30
DINAMO – CFR Cluj
CITESTE SI:
La Dinamo s-a născut un nou idol! Dănciulescu, impresionat: ”Are forță, e fantastic!”
Video I Dinamo, în continuare fără victorie în Europa: Aalborg a făcut diferența în repriza secundă
Musi, lecție de atitudine: accidentat, dar cu gândul tot la Dinamo!