Dinamo mută inteligent: fostul căpitan al Petrolului a semnat până în 2029.

Dinamo continuă să arate maturitate, inspirație și ambiție în acest sezon, iar transferul lui Valentin Țicu (25 de ani) vine ca o confirmare a direcției corecte în care se îndreaptă clubul din Ștefan cel Mare. Fostul căpitan al Petrolului Ploiești și-a reziliat de comun acord contractul cu „Lupii Galbeni” și a ales rapid un nou drum, unul care poate duce spre performanță maximă: Dinamo.
Mutarea nu este doar una utilă din punct de vedere sportiv, ci și una cu o puternică încărcătură emoțională. Vineri, Dinamo a demonstrat din nou că știe să comunice inteligent și creativ cu suporterii. Mai întâi, pe pagina oficială de Facebook a apărut o fotografie din copilărie a noului transfer, în care Valentin Țicu purta o bandană cu Dinamo – un indiciu subtil, dar extrem de sugestiv. Fără a-i dezvălui identitatea, clubul a stârnit curiozitatea fanilor, iar aproximativ o jumătate de oră mai târziu a venit confirmarea oficială.
Astfel, ”câinii” au anunțat că este vorba despre Valentin Țicu, fundașul semnând un contract valabil până la finalul sezonului, cu opțiune de prelungire până pe 30 iunie 2029. O mutare care arată clar că Dinamo nu gândește doar pe termen scurt, ci își construiește atent viitorul.
”Bine ai venit, Valentin Țicu!
Noul nostru fundaș stânga vine din postura de jucător liber de contract și a semnat o înțelegere valabilă până la sfârșitul sezonului actual, cu opțiune de prelungire din partea clubului pentru încă trei sezoane, până la 30.06.2029.
Cariera de jucător profesionist a lui Valentin este strâns legată de Petrolul Ploiești, club pentru care a evoluat încă de la nivel de copii și juniori. În total, a îmbrăcat tricoul ”lupilor galbeni” în 174 de meciuri, reușind să marcheze 8 goluri și să ofere 11 pase decisive.
Valentin Țicu a fost, de asemenea, o soluție de bază pentru postul de fundaș stânga în cadrul Reprezentativei U21 a României, pentru care a evoluat la turneul final Euro U21 din 2023.
Îți dorim mult succes în culorile clubului nostru, Valentin, și cât mai multe realizări alături de Dinamo!”, a fost anunțul clubului nostru.
Cu experiența acumulată la Petrolul, leadership-ul demonstrat din postura de căpitan și dorința evidentă de afirmare la un club de tradiția lui Dinamo, Țicu poate deveni rapid o piesă importantă în angrenajul echipei. Mai mult, el vine într-un moment în care Dinamo arată stabilitate, forță și continuitate, iar obiectivele mari nu mai sunt un simplu vis.
Dacă forma bună din ultima perioadă va continua, Dinamo are toate motivele să spere la o luptă reală pentru titlu, iar transferuri precum cel al lui Valentin Țicu demonstrează că ambiția este dublată de fapte concrete. Un ”câine” din copilărie ajunge în Ștefan cel Mare la maturitate fotbalistică – un scenariu care pare scris special pentru un final fericit.
CITESTE SI:
Nicolescu dezvăluie un transfer secret… nici Messi nu a avut parte de așa protecție
Optimism la Dinamo! Nicolescu vorbește despre prelungirea lui Boateng și obiectivul european
Cătălin Cîrjan, sincer: ”Îmi place presiunea” – Povestea tânărului mijlocaș în tricoul lui Dinamo