Dinamo și Petrolul, față în față pe Otopeni! Ce a spus Hanca despre transferul-șoc al lui Țicu

Sâmbătă dimineața, 3 ianuarie 2026, delegația clubului Dinamo București a plecat de pe aeroportul Otopeni cu destinația Antalya, Turcia, unde va lua parte la un scurt cantonament de pregătire.

Pe aeroport, dinamoviștii s-au întâlnit cu rivalii din Ploiești.

Vineri, 2 ianuarie 2026, Dinamo a anunțat oficial primul transfer al iernii, iar în prim-planul acestuia a fost Valentin Țicu, fost fundaș stânga și căpitan la Petrolul Ploiești.

Înante de înbarcarea către Antalya, unul dintre jucătorii care a dat declarații a fost Sergiu Hanca (33 de ani). Printre altele, fotbalistul a vorbit și despre plecarea lui Valentin Țicu (25 de ani), fundașul care și-a reziliat contractul cu formația de pe ”Ilie Oană” și a semnat imediat cu Dinamo.

Hanca a lăudat mutarea făcută de trupa lui Zeljko Kopic, deoarece îl consideră pe Țicu un jucător important, în ciuda accidentării grave cu care s-a confruntat.

”Mă bucur foarte mult pentru el. Știu cât de mult a suferit în această perioadă în care a fost accidentat. Am fost și eu știu ce înseamnă problemele astea. Mă bucur că și-a găsit echipă atât de repede.

E un jucător tânăr, a fost la EURO U21, la națională, are potențial. Eu cred că alegerea asta e doar un imbold pentru cariera lui. Depinde doar de el dacă profită sau nu.

Doar l-am felicitat, nu e nevoie să-i dau eu sfaturi. I-am zis să fie ferit de accidentări”, a declarat Hanca.

Potrivit informațiilor oferite de oficialii din Ștefan cel Mare, fundașul a semnat un contract valabil până la finalul sezonului, cu opțiune de prelungire până pe 30 iunie 2029. 

”Bine ai venit, Valentin Țicu!

Noul nostru fundaș stânga vine din postura de jucător liber de contract și a semnat o înțelegere valabilă până la sfârșitul sezonului actual, cu opțiune de prelungire din partea clubului pentru încă trei sezoane, până la 30.06.2029.

Cariera de jucător profesionist a lui Valentin este strâns legată de Petrolul Ploiești, club pentru care a evoluat încă de la nivel de copii și juniori. În total, a îmbrăcat tricoul ”lupilor galbeni” în 174 de meciuri, reușind să marcheze 8 goluri și să ofere 11 pase decisive.

Valentin Țicu a fost, de asemenea, o soluție de bază pentru postul de fundaș stânga în cadrul Reprezentativei U21 a României, pentru care a evoluat la turneul final Euro U21 din 2023.

Îți dorim mult succes în culorile clubului nostru, Valentin, și cât mai multe realizări alături de Dinamo!”, a fost anunțul clubului nostru.

Lotul dinamovist deplasat în Antalya

•  Portari: Alexandru Roșca, Codruț Sandu, Mario Din-Licaciu, Costin Ungureanu;

•  Fundași: Maxime Sivis, Jordan Ikoko, Kennedy Boateng, Nikita Stoinov, Mihnea Toader, Raul Opruț, Valentin Țicu; 

• Mijlocași: Andrei Mărginean, Eddy Gnahore, Champos Kyriakou, Cristian Licsandru, Cristian Mihai, Cătălin Cîrjan, Casian Soare, Georgi Milanov, Luca Bărbulescu;

• Atacanți: Alexandru Musi, Daniel Armstrong, Adrian Caragea, Leam Eissat (18 ani, în teste), Alberto Soro, Alexandru Pop, Stipe Perica, Mamoudou Karamoko, Adrian Mazilu.

CITESTE SI:

Dinamo a plecat în Antalya! Surpriză în lot lui Zeljko Kopic

Dinamo a plecat în Antalya! Kopic pune bazele unui restart: ”Știm ce avem de făcut”

Oficial I Dinamo a anunțat primul transfer al iernii

Lasă un răspuns