Dinamo continuă procesul de reconstrucție cu pași calculați și decizii asumate.

”Câinii roșii” s-au reunit sâmbătă, 3 ianuarie, și au plecat spre Antalya, acolo unde vor efectua cantonamentul de iarnă în perioada 3–12 ianuarie, sub comanda lui Zeljko Kopic.
Înaintea deplasării în Turcia, antrenorul dinamoviștilor a clarificat situația unui posibil transfer intens vehiculat în ultima perioadă: Bogdan Vătăjelu. Fundașul stânga, liber de contract după despărțirea de Aktobe, are un CV solid, cu echipe precum Universitatea Craiova, Sparta Praga și Jablonec, dar Dinamo a decis să nu forțeze mutarea.
Zeljko Kopic a fost sincer și realist, subliniind că politica actuală a clubului nu permite compromisuri financiare care ar putea destabiliza proiectul pe termen mediu.
”Vătăjelu este un jucător foarte bun, dar nu cred că este o țintă realistă. Astea sunt informațiile pe care le-am primit”, a declarat tehnicianul croat înainte de plecarea în Turcia.
Deși are două selecții la echipa națională și experiență importantă la nivel intern și internațional, pretențiile financiare ale lui Bogdan Vătăjelu sunt peste posibilitățile actuale ale clubului din Ștefan cel Mare.
Decizia arată un Dinamo mai matur, care nu mai caută lovituri de imagine, ci jucători ce se încadrează perfect în buget și în filosofia impusă de Kopic. Cantonamentul din Antalya va fi esențial pentru omogenizarea lotului și pentru definitivarea strategiei de transferuri, iar Dinamo pare hotărâtă să construiască solid, fără riscuri inutile.
• 500.000 de euro este cota de piață a lui Vătăjelu, potrivit Transfermarkt.
• 39 de meciuri, un gol și 11 assist-uri au fost cifrele lui Vătăjelu la Sparta Praga.
CITESTE SI:
Dinamo și Petrolul, față în față pe Otopeni! Ce a spus Hanca despre transferul-șoc al lui Țicu
Dinamo a plecat în Antalya! Surpriză în lot lui Zeljko Kopic
Dinamo a plecat în Antalya! Kopic pune bazele unui restart: ”Știm ce avem de făcut”