Dinamo intră în linie dreaptă cu pregătirea de iarnă și va disputa mâine, 7 ianuarie, primul meci amical din stagiul de pregătire desfășurat în Antalya.

”Câinii roșii” se află în cantonament la baza de pregătire Nirvana Cosmopolitan, unde pun la punct ultimele detalii înaintea reluării campionatului.
Formația alb-roșie are programate două partide de verificare în această perioadă, însă cel mai dificil test vine chiar de la început. Dinamo va întâlni Young Boys Berna, echipă cu prezențe constante în cupele europene și participantă în grupele Europa League în acest sezon. Elvețienii au atras atenția și în România, după victoria obținută în toamnă la București, împotriva FCSB.
Meciul dintre Dinamo și Young Boys este programat mâine, de la ora 17:00, ora locală (16:00, ora României) și va fi transmis LIVE pe platforma 48TV, canalul oficial al clubului. Pentru suporteri, confruntarea reprezintă o ocazie excelentă de a vedea la lucru echipa într-un context competițional serios, chiar dacă este vorba despre un meci de pregătire.
Staff-ul tehnic tratează partida ca pe un test util, nu neapărat ca pe un rezultat obligatoriu. Este foarte posibil ca nu toți jucătorii să fie utilizați, în condițiile în care unii se află încă în proces de revenire fizică. Milanov și Licsandru efectuează în acest moment doar alergări ușoare, iar prezența lor pe teren rămâne incertă.
De asemenea, rămâne de văzut dacă Valentin Țicu, noul jucător al lui Dinamo, transferat în primele zile ale anului, va fi utilizat în acest prim amical. O eventuală apariție ar putea reprezenta un prim contact cu echipa și cu cerințele staff-ului tehnic.
Indiferent de formulele alese, duelul cu Young Boys Berna este un reper important pentru Dinamo, un test de nivel ridicat care poate oferi indicii clare despre stadiul pregătirii și direcția echipei înainte de reluarea sezonului oficial.
Lotul dinamovist deplasat în Antalya
• Portari: Alexandru Roșca, Codruț Sandu, Mario Din-Licaciu, Costin Ungureanu;
• Fundași: Maxime Sivis, Jordan Ikoko, Kennedy Boateng, Nikita Stoinov, Mihnea Toader, Raul Opruț, Valentin Țicu;
• Mijlocași: Andrei Mărginean, Eddy Gnahore, Champos Kyriakou, Cristian Licsandru, Cristian Mihai, Cătălin Cîrjan, Casian Soare, Georgi Milanov, Luca Bărbulescu;
• Atacanți: Alexandru Musi, Daniel Armstrong, Adrian Caragea, Leam Eissat (18 ani, în teste), Alberto Soro, Alexandru Pop, Stipe Perica, Mamoudou Karamoko, Adrian Mazilu.
Programul lui Dinamo în cantonamentul de iarnă
Amical 1
Miercuri, 7 ianuarie
Ora 16:00
DINAMO – Young Boys Berna
Amical 2
Duminică, 11 ianuarie
Ora N/A
DINAMO – Gangwon FC
Superliga României revine în ianuarie 2026, iar Dinamo va debuta în noul an, pe Arena Națională, într-un duel cu U Cluj. Partida este programată să se dispute în data de 18 ianuarie, la ora 20:00.
Programul lui Dinamo în Superliga
Etapa a 22-a
Duminică, 18 ianuarie
Ora 20:00
DINAMO – U Cluj
CITESTE SI:
Nicolescu spune tot! De ce NU a forțat Dinamo transferurile vehiculate în presă
Revenire importantă la Dinamo! Alex Musi mesaj din cantonamentul din Antalya
”Trăiesc lucruri noi” – Valentin Țicu, primul interviu în tricoul lui Dinamo