Video I Pas mare spre vârf! Dinamo se distanțează de Rapid și suflă în ceafa liderului

Dinamo București a trecut de Unirea Slobozia, în ultima partidă a etapei a 27-a din Superliga României.

Dinamo s-a impus cu 1-0 în fața Unirii Slobozia și s-a apropiat din nou la doar un punct de liderul Universitatea Craiova, care a învins-o duminică seara pe campioana FCSB. Echipa lnoastră a dominat partida de astăzi de la un capăt la altul, dar golul a venit târziu, fiind marcat de Raul Opruț.

Prima ocazie de gol a apărut în minutul 6 în contul gazdelor. Danny Armstrong a profitat de o minge respinsă de defensiva adversă și a șutat puternic de la peste 25 de metri, dat Rusu a prins din a doua încercare.

Tot ”haita” au fost mai periculoase, iar în minutul 17, Alexandru Musi a reluat în forță din interiorul careului, dar nu a găsit cadrul porții. La jumătatea primei reprize, Alberto Soro a încercat o execuție de efect cu piciorul stâng, dar mingea a ocolit poarta și de această dată.

Chiar dacă Dinamo a dominat total prima repriză, cu o posesie de 75%, Slobozia putea da lovitura înainte de pauză. Cristi Bărbuț a plecat într-o cursă fabuloasă, din apropierea propriului său careu și a finalizat faza cu un șut periculos la colțul scurt, reținut de Roșca.

În minutul 53 a avut loc o nouă fază extrem de periculoasă la poarta Unirii Slobozia. În urma unui corner mingea a ajuns la Raul Opruț, care a șutat din prima din marginea careului, dar mingea s-a izbit de bara transversală, după care fundașii oaspeților au respins din apropierea liniei porții.

”Câinii” au irosit o nouă șansă mare după ceva mai bine de o oră de joc. Karamoko a reluat cu o lovitură de cap puternică o centrare venită dintr-o lovitură de colț, dar Rusu a fost la post.

Deschiderea de scor a venit cu 20 de minute înainte de finalul meciului. Danny Armstrong a centrat pe bara a doua, acolo unde Raul Opruț a apărut excelent și a trimis sub bară cu o lovitură de cap.

Pe final, Sivis a scăpat singur cu portarul advers, dar nu a reușit să finalizeze din unghi, iar Cristi Mihai a ratat și el la aceeași fază.

Dinamo – Unirea Slobozia s-a încheiat 1-0, rezultat în urma căruia, elevii lui Kopic s-au distanțat la 3 puncte de Rapid, care e pe locul 3, și au revenit la un singur punct în spatele Universității Craiova.

Video I Dinamo – Slobozia, scor 1 – 0 

@doar_dinamo_official

Dinamo – Slobozia, scor 1 – 0 Liga 1 (etapa 27). Pentru Dinamo a marcat: R. Opruț ⚽71′.

♬ sunet original – Doar Dinamo Official – Doar Dinamo Official

Echipa de start a lui Dinamo: Roșca – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț – Gnahore, Mărginean, Soro – Armstrong, Karamoko, Musi.

Pentru Dinamo urmează derby-ul cu rivala Rapid, care va avea loc sâmbătă, de la ora 20:30.

Programul lui Dinamo în Superliga

Etapa a 28-a

Sâmbătă, 21 februarie

Ora 20:30

Rapid – DINAMO

Etapa a 29-a

Duminică, 1 martie

Ora 18:00

DINAMO – FC Argeș

Etapa a 30-a

Sâmbătă, 7 martie

CFR Cluj – DINAMO

CITESTE SI:

BOMBĂ în Ștefan cel Mare! George Pușcaș semnează cu Dinamo: ”Ne-am înțeles”

Dinamo București – Unirea Slobozia. Cum arată primul 11 trimis de Zeljko Kopic

Avancronică I Dinamo București – Unirea Slobozia

Lasă un răspuns