Video I ”E ireal!” Nicolescu a explodat după egalul cu Argeș: decizia radicală luată de oficialul lui Dinamo.

Dinamo a încheiat la egalitate cu FC Argeș, scor 1-1, în runda a 3-a din play-off-ul Superligii.

Dinamo a atacat meciul de la Mioveni cu Roşca în poartă, iar goalkeeperul a scos în minutul 16 la tripla ocazie a piteştenilor. Bucureştenii au replicat prin lutul lui Musi, apărat de Căbuz, însă scorul a fost deschis de gazde. Duelul din careu, dintre Armstrong şi Borţa s-a soldat cu căderea ultimului şi s-a dictat penalty.

Ricardo Matos a transformat în minutul 44 şi Argeşul a intrat în avantaj la pauză. În partea secundă Gnahore a ratat o şansă bună, în minutul 71, dar tot el a reuşit egalarea cinci minute mai târziu, cu un şut din careu. Acesta a fost şi scorul final, 1-1, iar Dinamo a reuşlit primul punct din play-off. FC Argeş e pe locul 5, cu 29 de puncte, iar Dinamo e ultima, a şasea, cu 27 de puncte.

După meci, Andrei Nicolescu a fost vizibil nemulţumit şi s-a plâns de lipsa de inspiraţie pe care băieţii lui Kopic au arătat-o în faţa porţii, atât la acest meci, cât şi la precedentele jocuri.

De asemenea, preşedintele ”câinilor roşii” a catalogat drept ”un eşec” scenariul în care Dinamo ar rata cupele europene, având în vedere valoarea lotului pe care îl are la Dinamo.

”Senzaţia este că, deşi nu sunt religios, am impresia că trebuie să mergem la biserică, cred că avem nevoie de un reper noi cu noi. E ireal câte decizii proaste putem să luăm acolo în faţă, în momente când trebuie să ai nevoie de sânge rece. E dezamăgitor. 

Nu ştiu dacă e forma sau inspiraţia, că suntem în faţă, avem mingi simple cu care putem face diferenţa şi nu o facem. 

Dacă de la VAR s-a considerat că trebuie chemat centralul pentru a viziona şi s-a decis aşa… nu comentez. 

Sunt foarte supărat. Nu sunt bisericos, dar trebuie să ne gândim la relaţia cu energia supremă, că ceva nu se leagă. Atât de multe decizii proaste şi lipsă de inspiraţie în faţa porţii şi e greu de înţeles. 

(n.r. – Ar fi un eşec ratarea calificării într-o cupă europeană?) Da, la momentul ăsta da. Mă uitam şi azi că avem o bancă extraordinară, un prim 11 foarte bun, iar dacă toţi ar fi sănătoşi ar fi un eşec să nu prindem un loc de cupă europeană”, a spus Andrei Nicolescu, după FC Argeş – Dinamo 1-1.

Video I Argeș – Dinamo, scor 1 – 1

Echipa de start a lui Dinamo: Roșca – Sivis, Stoinov, Boateng, Opruț – Soro, Mărginean, Cîrjan – Musi, Al. Pop, Armstrong.

FC Argeș – Dinamo s-a încheiat 1-1, rezultat în urma căruia cele două echipe rămân pe locurile 5, respectiv 6, în play-off, și pot pierde contactul cu primele clasate.

Ce urmează pentru Dinamo, după remiza cu FC Argeș

Meciurile tari continuă pentru Dinamo. Gruparea din Ștefan cel Mare va juca în deplasare pe 12 aprilie, pe terenul celor de la CFR Cluj, iar în etapa a 5-a din play-off va primi vizita celor de la U Cluj, actualul lider, pe 18 aprilie. După, Dinamo se va confrunta în semifinala Cupei României cu Universitatea Craiova, pe teren propriu.

Clasament play-off:

1. U Cluj – 33p

2. U Craiova – 33p

3. Rapid – 31p

4. CFR Cluj – 30p

4. FC Argeș – 29p 

6. DINAMO – 27p

Programul lui Dinamo în play-off

Etapa 4

Duminică, 12 aprilie

Ora 21:00

CFR Cluj – DINAMO

Etapa 5

Sâmbătă, 18 aprilie

Ora 21:00

DINAMO – U Cluj

Etapa 6

Duminică, 26 aprilie

Ora N/A

DINAMO – Rapid

Etapa 7

Data N/A

Ora N/A

U Craiova – DINAMO

Etapa 8

Data N/A

Ora N/A

DINAMO – FC Argeș

Etapa 9

Data N/A

Ora N/A

DINAMO – CFR Cluj

Etapa 10

Data N/A

Ora N/A

U Cluj – DINAMO

CITESTE SI:

Video I Bogdan Andone se resemnează în fața ”haitei” după ce a tremurat la Mioveni

Video I ”Nu mai suportăm!” Portarul lui Dinamo a răbufnit după egalul de la Mioveni: ce se întâmplă în vestiarul ”câinilor”

Video I Kopic, a făcut analiza remizei cu FC Argeș: ”Am încercat să formăm acest triunghi”

Lasă un răspuns