Dinamo a pierdut la loviturile de departajare, scor 1-1 (1-4 d. l. d.), în fața Universității Craiova, și a ratat calificarea în finala Cupei României.

Pentru ”câini” a marcat Kennedy Boateng (minutul 105+1), în timp ce pentru olteni a înscris Adrian Rus (118).
Dinamo a ratat la faza loviturilor de departajare prin Danny Armstrong și Georgi Milanov.
După meci, Kennedy Boateng, marcatorul lui Dinamo din meciul cu Universitatea Craiova, a transmis că este mândru de colegii săi, chiar dacă echipa nu a reușit să se califice în finala Cupei României.
Întrebat despre viitorul său, Boateng a declarat că zvonurile potrivit cărora ar fi semnat deja un precontract cu un alt club sunt ”fake news”. În spațiul public s-a rostogolit informația conform căreia Boateng ar fi semnat deja cu Shandong Luneng Taishan.
Chiar dacă a negat acest lucru, Boateng nu a exclus posibilitatea să schimbe echipa în vară.
”Să fiu sincer, mai avem 5 meciuri, avem șanse să fim în top 3. Vom vedea la final de sezon. Scopul meu e să închei sezonul cu Dinamo, iar apoi vom vedea. Nu am semnat niciun contract, sunt la Dinamo.
E o știre falsă. Nu am semnat nimic. Echipele ar fi anunțat dacă aș fi semnat. Sunt la Dinamo acum. Nu știi niciodată. Mai avem 5 meciuri, mergem până la capăt. Sunt mereu pregătit să joc pentru club”, a spus Boateng.
În ceea ce privește jocul, Kennedy Boateng a subliniat că rezultatul e dezamăgitor.
”Pentru noi, ca echipă, e dezamăgitor. Mai aveam 3 minute și ne calificam, dar am primit gol. E dureros, ce putem face? Ăsta e fotbalul, mergem mai departe. Meciurile cu Universitatea Craiova mereu sunt dificile.
Am simțit că avem încredere în noi că putem, colegii mei sunt foarte buni, inclusiv cei care au bătut loviturile de departajare, dar e vorba și de noroc.
Dinamo nu a mai fost de 10 ani, cred, într-o finală. Mi-am dorit să înscriu și am reușit”, a spus Kennedy Boateng.
Kopic rupe tăcerea, după ce Dinamo a ratat finala Cupei României
Zeljko Kopic (48 de ani), antrenorul lui Dinamo, a subliniat că accidentările lui Andrei Mărginean și Raul Opruț din prima repriză au dat peste cap planul pregătit pentru acest meci.
Croatul a admis faptul că elevii săi au fost storși de energie în finalul prelungirilor și că nu au mai putut evita golul încasat de la Universitatea Craiova.
”(n.r. după accidentările din prima repriză) A trebuit să schimbăm sistemul. Lucrurile nu au mai funcționat așa cum trebuia. Craiova a avut prospețime pe final de meci pentru că a făcut schimbările mai târziu. Am încercat să avem echilbru prin Cristi Mihai la mijloc.
(n.r. după meci ați stat puțin pe bancă, la ce v-ați gândit?) Te gândești la echipă, la club, la suporteri. Toată lumea a încercat. Gândurile sunt în strânsă legătură cu sentimentele. A fost clar că în ultimele minute ale partidei am fost jos din punct de vedere fizic. Era normal să ne apărăm. Din păcate, am luat acel gol.
Am avut multe momente în acest sezon în care am fost ghinioniști. Putem pregăti meciurile, dar nu poți controla totul în aceste jocuri. Aceste probleme de concentrare vin pe fondul oboselii. Greșeli se pot întâmpla.
Când primești gol, pierzi ceva, nu mergi la penalty-uri cu cea mai bună energie. Danny Armstrong (n.r. care a ratat) a marcat goluri din penalty la fostele sale echipe”, a spus Kopic, după meci.
Video I Kennedy Boateng a marcat în Dinamo – Universitatea Craiova
Astfel, Universitatea Craiova și ”U” Cluj, primele două echipe din SuperLigă, se vor lupta pentru un alt trofeu, și anume Cupa României. Ultimul act se va desfășura pe 13 mai, la Sibiu.
În următoare etapă din play-off- ul Superligii, ”câinii” se vor strânge pe Arena Națională, pentru derby-ul cu Rapid. Meciul cu feroviarii se va juca duminică, 26 aprilie de la ora 21:00.
Bilete pentru meciul cu Rapid
Meciul dintre Dinamo și Rapid, din etapa a 6-a Superligii României, se va disputa duminică, 26 aprilie, pe stadionul ”Arena Națională”, de la ora 21:00.
Astfel, clubul nostru, a pus spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și Rapid București, din etapa a 6-a Superligii României, duminică, 26 aprilie de la ora 21:00, de pe stadionul ”Arena Națională”.
Acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro.
PREȚURI BILETE:
VIP Experience: 500 lei;
Tribuna 0: 100 – 150 lei;
Tribuna 1: 50 – 70 lei;
Tribuna 2: 40 – 60 lei;
Family Zone: 60 lei;
Peluză PCH: 20 – 30 lei.
Tichetele pot fi achiziționate și de la casele de bilete ale stadionului Arena Națională.
Programul caselor de bilete:
Duminică (26/04)
Interval orar: 12:00 – 21:30 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu).
Clasament play-off:
1. U Cluj – 39p
2. U Craiova – 39p
3. CFR Cluj – 34p
4. Rapid – 32p
5. DINAMO – 31p
6. FC Argeș – 30p
Programul lui Dinamo în play-off
Etapa 6
Duminică, 26 aprilie
Ora 21:00
DINAMO – Rapid
Etapa 7
Duminică, 3 mai
Ora 21:00
U Craiova – DINAMO
Etapa 8
Data N/A
Ora N/A
DINAMO – FC Argeș
Etapa 9
Data N/A
Ora N/A
DINAMO – CFR Cluj
Etapa 10
Data N/A
Ora N/A
U Cluj – DINAMO
CITESTE SI:
Kopic rupe tăcerea, după ce Dinamo a ratat finala Cupei României
Dinamo a ratat finala Cupei după un meci în care Craiova a tremurat serios
Dinamo București – Universitatea Craiova. Cum arată primul 11 trimis de Zeljko Kopic