Video I Alexandru Musi, reacție incredibilă după golul de generic marcat Rapidului!

Dinamo a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea Rapid Bucureşti, în etapa a 6-a din play-off-ul Superligii.

”Câinii” s-au impus datorită golurilor lui Milanov (39), Cîrjan (59) şi Musi (71). Pentru giuleşteni a punctat Daniel Paraschiv (89).

La victoria alb-roșiilor a contribuit și Alexandru Musi (21 de ani), care a marcat golul trei al echipei sale. Briciu, care a încasat acest gol pe colțul scurt, a comis o gafă uriașă la reușita lui Milanov, din prima repriză, care a deblocat tabela.

Musi a vorbit despre execuția prin care a lăsat toată luma cu gura căscată.

”Este o victorie frumoasă, mai ales că a venit după o perioadă foarte lungă, din 2015, așa că mă bucur și pentru mine, dar și pentru băieți.

A venit acest meci după marea dezamăgire provocată de eliminarea din Cupa României.

Mai erau două minute, dar am primit gol de la Craiova și am ratat finala. Așa că ne focusăm pe campionat.

Mergem înainte, nu avem ce face”, a spus Musi, la finalul meciului.

Întrebat dacă golul marcat duminica seara a fost poate unul dintre cele mai frumoase din cariera sa, Musi a surprins prin răspunsul oferit.

”Nu e acesta unul dintre cele mai frumoase goluri. Cel cu U Cluj a fost cel mai frumos din cariera mea. Nu am revăzut faza, dar mă bucur că a intrat”, a mai spus Musi.

Video I Dinamo – Rapid, scor 3 – 1

Echipa de start a lui Dinamo: D. Epassy – M. Sivis, K. Boateng, M. Dutu, N. Stoinov, R. Oprut – E. Gnahore, G. Milanov, A. Soro – D. Armstrong, G. Puscas.

În urma acestui rezultat, Dinamo a urcat pe locul 4 în SuperLiga, cu două puncte peste Rapid și la 3 distanță de CFR Cluj, ocupanta locului 3.

În următoare etapă din play-off, ”câinii” se vor deplasa în Bănie, pentru duelul cu U Craiova. Meciul cu oltenii se va juca duminică, 3 mai de la ora 21:00.

Clasament play-off:

1. U Cluj – 39p

2. U Craiova – 39p

3. CFR Cluj – 37p

4. DINAMO – 34p

5. Rapid – 32p

6. FC Argeș – 30p 

Programul lui Dinamo în play-off

Etapa 7

Duminică, 3 mai

Ora 21:00

U Craiova – DINAMO

Etapa 8

Data N/A

Ora N/A

DINAMO – FC Argeș

Etapa 9

Data N/A

Ora N/A

DINAMO – CFR Cluj

Etapa 10

Data N/A

Ora N/A

U Cluj – DINAMO

CITESTE SI:

Costel Gâlcă a dat cărțile pe față după măcelul cu Dinamo: ”Au uitat tot!”

Video I De ce nu a fost titular Cătălin Cîrjan în derby și cum i-a ”executat” pe giuleșteni

Video I Kopic, dezvăluiri incendiare după ce a umilit Rapidul

Lasă un răspuns