Video I Reacția lui Kopic, după finalul cu scandal în Craiova – Dinamo. Ce i-a transmis arbitrul

Universitatea Craiova s-a impus în fața celor de la Dinamo București, scor 2-1, într-o partidă disputată în etapa a șaptea din play-off-ul Superligii României. 

Golurile au fost marcate de Stoinov (min. 59), iar oltenii au întors scorul prin Cicâldău (min. 61) și Nsimba (90+1).

Finalul partidei a fost marcat de un scandal uriaș. Imediat după golul al doilea al oltenilor, ”câinii” au sărit și i-au transmis arbitrului că reușita trebuie anulată, pe motiv de ofsaid.

Concret, Zeljko Kopic și elevii săi au acuzat o poziție neregulamentară la Nsimba, la faza premergătoarea golului care a adus victoria celor de la Universitatea Craiova, scor 2-1.

La finalul partidei, Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, l-a acuzat pe Szabolcs Kovacs pentru că a validat al doilea gol al oltenilor și a explicat că s-a mai întâmplat într-un meci cu Rapid ca acesta să ia o decizie împotriva echipei sale.

Context: În minutul 90+1, la scorul de 1-1, Steven Nsimba a marcat pentru olteni, însă la începutul fazei se afla în ofsaid, lucru care nu l-a împiedicat pe arbitrul Szabolcs Kovacs să valideze golul spre nemulțumirea dinamoviștilor. 

”Am văzut ce au spus experții în arbitraj la televizor, că a fost ofsaid. Jucătorul (n.r. – Nsimba) era în fața mea, așa am văzut imediat poziția de ofsaid. Prima oară am simțit frustrare, apoi că e o glumă proastă, deoarece s-a întâmplat în fața mea.

Mi-au oferit aceleași explicații, că o să vorbim după meci. Ce să vorbim după meci? Nu sunt eu în măsură să trag concluzii, dar dacă experții au spus că este ofsaid…

Au mai fost momente în acest sezon, și cu Rapid în deplasare… Asta dacă este ofsaid, dar la ce am văzut în fața mea, sunt convins că a fost ofsaid”, a declarat Kopic.

Verdictul specialistului, după golul din care Craiova a câştigat cu Dinamo

Experţii au reacţionat imediat, după Universitatea Craiova – Dinamo Bucureşti 2-1. Marius Avram, fost arbitru FIFA, a analizat faza și a dat verdictul: golul lui Steven Nisimba trebuia anulat pe motiv de ofsaid.

”Popa Cătălin este unul dintre cei mai buni arbitri români VAR. Sunt surprins că nu a intervenit la această fază. Dinamo nu intră în controlul balonului niciodată clar, există două atingeri de balon. Ar fi trebuit sancționat acel ofsaid.

De ce nu a făcut-o, mi-e foarte greu să o explic. Este un ofsaid pe care îl vedem cu ochiul liber. E clar.

OK, nu s-a rejudecat corect faza, dar ar fi trebuit analizată la VAR. Se întâmplă de multe ori să existe proteste și să se discute între arbitri ce s-a întrebat. Poți foarte bine prin comunicare ‘Cătăline, la ce se referă?‘, există posibilitatea să existe acest dialog între arbitri. Poate au discutat și s-a auzit acel ‘Check complete‘, care anunță că faza a fost analizată. 

Dinamo nu a fost în controlul balonului, au fost două devieri, dar nu se consideră că a fost în controlul balonului. 100%, sunt convins că au analizat faza de la pasa lui Băsceanu. Niciuna dintre cele două atingeri ale lui Dinamo nu se consideră în control. Este absolut obligatoriu să analizezi de unde se începe faza. O consider o neglijență. Este o greșeală a celor din camera VAR. Asistentul face și el o greșeală mare, nu este la limită. Un asistent de valoare trebuia să judece corect și să ridice fanionul”a spus Marius Avram, la Fotbal Club.

  • Brigada de arbitri la Universitatea Craiova – Dinamo: Central – Szabolcs Kovacs, asistenți – Mihai Marica, Adrian Vornicu, arbitru de rezervă – Andrei Moroiță, VAR – Cătălin Popa, AVAR Lucian Rusandu.

Video I U. Craiova – Dinamo, scor 2 – 1

Echipa de start a lui Dinamo: Epassy – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț – Soro, Gnahore (cpt.), Milanov – Musi, Pușcaș, Armstrong.

În următoare etapă din play-off, ”câinii” vor revenii în Capitală, pentru duelul cu FC Argeș. Meciul cu argeșenii se va juca duminică, 10 mai de la ora 19:00, pe stadionul ”Arcul de Triumf” din București.

Bilete pentru meciul cu FC Argeș

Meciul dintre Dinamo și FC Argeș, din etapa a 8-a Superligii României, se va disputa duminică, 10 mai, pe stadionul ”Arcul de Triumf”, de la ora 19:00.

Astfel, clubul nostru, a pus spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și FC Argeș, din etapa a 8-a Superligii României, duminică, 10 mai de la ora 19:00, de pe stadionul ”Arcul de Triumf”.

Acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro.

PREȚURI BILETE:

VIP Experience: 500 lei;

Tribuna 0: 100 – 150 lei;

Tribuna 2: 60 lei;

Family Zone: 60 lei;

Peluză PCH: 30 lei.

Tichetele pot fi achiziționate și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.

Programul caselor de bilete:

Duminică (10/05)

Interval orar: 12:00 – 19:30 (la punctul de vânzare situat pe Bd. Mărăști, la intrarea în Peluza PCH).

Clasament play-off:

1. U Craiova – 45p

2. U Cluj – 42p

3. CFR Cluj – 37p

4. DINAMO – 34p

5. Rapid – 32p

6. FC Argeș – 30p 

Programul lui Dinamo în play-off

Etapa 8

Data, 10 mai

Ora 19:00

DINAMO – FC Argeș

Etapa 9

Data N/A

Ora N/A

DINAMO – CFR Cluj

Etapa 10

Data N/A

Ora N/A

U Cluj – DINAMO

CITESTE SI:

Faza care aruncă în aer campionatul! Verdictul specialistului, după golul din care Craiova a câştigat cu Dinamo

Video I Incredibil! Cum a pierdut Dinamo punctele printre degete la Craiova!

Universitatea Craiova – Dinamo București. Cum arată primul 11 trimis de Zeljko Kopic

Lasă un răspuns