Nikita Stoinov, gata de ”război” cu ofensiva lui Pancu: „Sunt periculoși, dar suntem gata”

Sâmbătă, 16 mai, de la ora 21:00, pe stadionul ”Arcul de Triumf” din București, Dinamo București și CFR Cluj, se vor duela în cea de-a patra etapă din returul play-off-ului Superligii României.

La conferința de presă premergătoare partidei, de duminică seară, Nikita Stoinov (20 de ani), l-a însoțit pe antrenorul Zeljko Kopic (47 de ani).

”Sunt o echipă foarte bună. Defensiv, au primit doar șase goluri în aceste opt meciuri. Și ofensiv au jucători periculoși. Dar noi suntem pregătiți. Am avut suficient timp de la ultimul meci să ne recuperăm bine și să ne pregătim. Suntem gata să luăm cele trei puncte.

(n.r. cât de importante sunt ultimele două etape pentru obiectivul echipei) Este foarte important, pentru că vrem să ne atingem obiectivul și să jucăm sezonul viitor în cupele europene. Aceste două meciuri pot influența acest lucru și vrem să le câștigăm pe ambele”, a declarat fundașul din Ștefan cel Mare, în cadrul conferinței de presă, premergătoare partidei de sâmbătă seară.

Întrebat despre finalul sezonului și despre faptul că Dinamo poate influența lupta pentru titlu în ultima etapă, Stoinov a transmis că echipa este concentrată doar pe propriul obiectiv:

”Nu ne interesează asta. Noi vrem să câștigăm. În primul rând, suntem concentrați pe meciul de mâine. După aceea vom vedea ce se va întâmpla.”

Fotbalistul lui Dinamo a subliniat cât de importantă este revenirea suporterilor în tribune:

”Este foarte important, pentru că atunci când îi avem alături de noi simțim că avem încă un jucător pe teren. Sper să ne susțină ca de fiecare dată. Sunt foarte importanți pentru noi.”

Stoperul lui Dinamo a făcut și un scurt bilanț personal al sezonului:

”Pentru mine a fost un sezon foarte bun, la nivel personal. Am jucat mult și simt că am progresat foarte mult în acest sezon, la fiecare antrenament și la fiecare meci.

Și ca echipă am ajuns în play-off. A fost unul dintre obiectivele noastre, iar acum vrem să atingem următorul obiectiv, acela de a juca în Europa.”

Zeljko Kopic, declarații înainte de Dinamo – CFR Cluj

Meciul dintre Dinamo București și CFR Cluj, din etapa a 9-a din play-off-ul Superligii, se va disputa sâmbătă, 16 mai, de la ora 21:00, pe stadionul ”Arcul de Triumf” din București.

Partida programată, sâmbătă, 16 mai, de la ora 21:00, de pe stadionul ”Arcul de Triumf” din București, a fost prefațată de antrenorul ”câinilor”, Zeljko Kopic (47 de ani), într-o conferită de presă.

”Da, este ultimul nostru meci pe teren propriu în acest sezon de Superligă. Echipa este într-o formă bună. Suntem motivați după acest meci dificil, în care energia și spiritul echipei ne-au adus la final aceste trei puncte importante. Căutăm încă o victorie împotriva CFR-ului, care a demonstrat în această perioadă, împreună cu domnul Pancu, că traversează o formă foarte bună.

Au rezultate bune. Va fi un meci dificil împotriva unui adversar foarte bun. Dar motivația noastră este la un nivel ridicat și vrem să dăm totul pe teren pentru a obține alte trei puncte.

(n.r. despre lotul pentru partida cu CFR Cluj) Încă nu putem conta pe Karamoko, nu putem conta pe Mazilu și Mărginean. Toți ceilalți jucători s-au antrenat și se pregătesc pentru meciul de mâine. Și Alberto Soro este, de asemenea, indisponibil.

(n.r. despre lupta din play-off și play-out) Aceasta este Superliga României, această competiție cu play-off și play-out. Nu este interesant doar în play-off, ci și în play-out. Acesta este modul în care este construită competiția și cred cu adevărat că, în aceste ultime meciuri, toți iubitorii fotbalului se vor bucura”, a spus tehnicianul din Ștefan cel Mare, în cadrul conferinței de presă.

Bilete pentru meciul cu CFR Cluj

Meciul dintre Dinamo și CFR Cluj, din etapa a 9-a Superligii României, se va disputa sâmbătă, 16 mai, pe stadionul ”Arcul de Triumf”, de la ora 21:00.

Astfel, clubul nostru, a pus spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și CFR Cluj, din etapa a 9-a Superligii României, sâmbătă, 16 mai de la ora 21:00, de pe stadionul ”Arcul de Triumf”.

Acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro.

PREȚURI BILETE:

VIP Experience: 500 lei;

Tribuna 0: 100 – 150 lei;

Tribuna 2: 60 lei;

Family Zone: 60 lei;

Peluză PCH: 30 lei.

Tichetele pot fi achiziționate și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.

Programul caselor de bilete:

Duminică (16/05)

Interval orar: 12:00 – 21:30 (la punctul de vânzare situat pe Bd. Mărăști, la intrarea în Peluza PCH).

Clasament play-off:

1. U Craiova – 46p

2. U Cluj – 45p

3. CFR Cluj – 41p

4. DINAMO – 37p

5. Rapid – 32p

6. FC Argeș – 30p 

Programul lui Dinamo în play-off

Etapa 9

Data, 16 mai

Ora 21:00

DINAMO – CFR Cluj

Etapa 10

Data N/A

Ora N/A

U Cluj – DINAMO

CITESTE SI:

Video I Verdict clar înainte de Dinamo – CFR Cluj! Kopic a făcut anunțul despre lot: Cine sunt marii absenți ai duelului de pe ”Arc”

Dinamo, avertizată înainte de mercato: „Ai nevoie clar de…”

Nicolescu rupe tăcerea: Motivul incredibil pentru care fanii NU au voce în fața noii sigle!

Lasă un răspuns