Dinamo a cedat la limită contra celor de la FCSB, scor 1-2, în finala barajului pentru Conference League.

Pe ”Arcul de Triumf”, golurile partidei au fost marcate de Mamoudou Karamoko (minutul 73), pentru gazde, respectiv Joyskim Dawa (minutul 10) și Ofri Arad (minutul 107), pentru oaspeți.
În urma acestui insucces, dinamoviștii au ratat accederea în cupele europene, în timp ce gruparea ”roș-albastră” va evolua în preliminariile Conference League.
După ce a ratat calificarea cu Dinamo în preliminariile Conference League, Zeljko Kopic (48 de ani) a spus ce nu a funcționat la formația sa. Întrebat despre viitorul său la Dinamo, Zeljko Kopic a spus că va avea o discuție cu șefii de la club, chiar dacă mai are doi ani de contract, după care totul va fi clar.
”Felicitări, FCSB! Felicitări pentru băieții mei! E evident că am plătit prețul lipsei unor jucători. Nu am avut destule opțiuni.
El al doilea meci când suferim în prelungiri, ca la jocul din Cupă cu Universitatea Craiova. Nu a fost de ajuns. Suntem cu toții dezamăgiți. Le mulțumim suporterilor. Le mulțumesc pentru atmosferă.
Am început meciul foarte bine. Era în plan ca Karamoko să joace vreo 25 de minute. E greu să faci o comparație cu nivelul experienței de la FCSB. Șansele erau 50-50 în prelungiri.
Au înscris dintr-o situație în prelungiri. Impresia mea este că noi am fost un pic echipa mai bună. Stoinov l-a dominat pe Cisotti. E greu să nu-i dai nicio situație adversarului.
(n.r. Despre sezonul viitor și situația sa la Dinamo) Nu e momentul să vorbim acum de noul sezon. Trebuie să analizăm acest sezon mai întâi.
Trebuie să stau, eu mai am contract doi ani. Dar trebuie să discutăm așa cum o facem înainte de fiecare sezon și să luăm deciziile împreună”, a spus Zeljko Kopic, la finalul meciului.
Video I Dinamo – FCSB, scor 1 – 2
Echipa de start a lui Dinamo: Epassy – Sivis, K. Boateng, Stoinov, Opruț – Gnahore, Mărginean, Cîrjan – Milanov, Armstrong, Musi.
CITESTE SI:
Video I Coșmar în prelungiri! Dinamo ratează dramatic calificarea în Europa
Dinamo București – FCSB. Cum arată primul 11 trimis de Zeljko Kopic
FCSB tremură înainte de baraj! Declarația care îi dă de gol pe ”băieții din Berceni”