Kopic recunoaște: ”A fost o decizie grea!” Ce l-a făcut să plece de la Dinamo

Despărțirea dintre Dinamo și Zeljko Kopic a produs numeroase reacții în fotbalul românesc, însă primele declarații ale tehnicianului croat arată încă o dată respectul pe care acesta îl poartă clubului din Ștefan cel Mare.

Revenit marți la București pentru a-și lua ultimele lucruri rămase în România, Kopic a transmis un mesaj elegant și plin de apreciere la adresa echipei pe care a condus-o într-una dintre cele mai importante perioade din ultimii ani. Croatul a subliniat că nu modul în care ajungi la un club contează, ci felul în care pleci, o frază care rezumă perfect relația pe care a construit-o cu Dinamo și cu suporterii alb-roșii.

Antrenorul a recunoscut că decizia de a pleca nu a fost deloc una simplă. Legătura creată cu clubul și cu oamenii din jurul echipei a transformat experiența de la Dinamo într-una specială pentru el. Tocmai de aceea, cuvintele sale au avut o încărcătură emoțională aparte.

Mai important însă este faptul că Zeljko Kopic a evidențiat progresul realizat în perioada petrecută în Ștefan cel Mare. Tehnicianul consideră că Dinamo se află acum la un nivel superior față de momentul în care a preluat echipa și este convins că formația alb-roșie are toate argumentele pentru a continue ascensiunea.

”Când am venit aici, nu era nimeni, doar Gabi Glăvan mă aștepta. Acum e toată presa. Nu e important cum vii, ci cum pleci.

Așa e fotbalul. oamenii vin, oamenii pleacă. Când ești la Dinamo, trebuie să dai totul, iar la final trebuie să fii mândru cu ce ai făcut.

Le urez toate cele bune celor de la Dinamo, să meargă la nivelul următor.

Am avut o bună colaborare. Pentru mine, e frumos ce am trăit aici.

Când am venit aici toată lumea m-a întrebat unde mă duc? Asta e decizia mea acum. A fost o decizie grea, deoarece am avut o relație foarte emoțională cu Dinamo.

Acum cred că am luat decizia bună. Cred că a fost mai bine pentru toată lumea. Dinamo e un club mare. Am construit ceva împreună. Dinamo era la un alt nivel când am venit aici”, a spus Kopic, pe Aeroportul Henri Coandă.

Mesajul său pentru club a fost clar: Dinamo trebuie să facă pasul către nivelul următor. Este, de fapt, cea mai importantă moștenire lăsată de antrenorul croat. Într-o perioadă în care stabilitatea și construcția pe termen lung au lipsit de multe ori din fotbalul românesc, Kopic a reușit să ofere direcție, organizare și încredere.

Chiar dacă drumurile se despart, declarațiile sale demonstrează că relația dintre Dinamo și Zeljko Kopic se încheie într-o notă de respect reciproc. Iar pentru fanii dinamoviști, poate cea mai importantă concluzie este că omul care a trăit din interior transformarea echipei crede cu tărie că viitorul clubului poate fi și mai bun.

Pleacă un antrenor apreciat, dar rămâne sentimentul că Dinamo este astăzi mai puternică decât în momentul în care acesta a sosit în Ștefan cel Mare. Acesta este, poate, cel mai valoros compliment pe care Kopic îl putea face clubului la despărțire.

Florentin Petre a spus de ce a plecat de la Dinamo: ”Aveam clauză în contract”

Pe de altă parte, Petre a spart și el tăcerea și a spus ce s-a întâmplat de fapt cu plecarea sa de la Dinamo, dar și ce planuri de viitor are.

Concret, fostul antrenor secund al roș-albilor a spus că a fost obligat să demisioneze și el, conform unei clauze din contract, dar că oricum ar fi luat decizia deoarece s-a atașat de croat și vrea să facă parte, în continuare, din staff-ul acestuia. 

Totuși, ”Piticul” a mai spus și că nu se aștepta la plecarea lui Kopic.

”Nu știam că o să ia decizia asta. Este însă o decizie pe care o înţeleg, el a simţit-o mai bine decât noi toţi.

Eu m-am conformat, aveam clauză în contract ca în momentul în care îşi încheie contractul se va încheia şi al meu.

Aşa că nu a fost nicio problemă. Am venit separat şi plecăm împreună”, a spus Petre.

Deși Dinamo este clubul care l-a lansat și unde a activat aproape 20 de ani, Florentin Petre nu regretă despărțirea și așteaptă un semn de la Kopic.

”Îmi doresc din toată inima să rămânem împreună. Toată lumea a văzut că am format, alături de tot staff-ul, o echipă puternică la Dinamo.

Între noi s-a legat o prietenie specială şi de foarte multe ori deciziile pe care le-am luat au făcut rapid diferenţa.

(n.r. te duci la UTA Arad?) Nu se pune problema să merg la UTA Arad. Este o echipă frumoasă, cu stadion nou, cu mulţi fani, dar nu s-a pus problema.

Poate au discutat ei între ei acolo, dar cu mine nu”, a mai spus Florentin Petre.

CITESTE SI:

Florentin Petre a dat cărțile pe față: de ce nu putea continua la Dinamo fără Kopic

Atacantul care l-a convins pe Nicolescu, analizat de Florin Bratu: ”Are potențial, dar…”

Plecat de la Dinamo după doar cinci luni, Țicu dezvăluie discuția avută cu Kopic

Lasă un răspuns