Lovitură uriașă pentru FRF! TAS a desființat regula care a provocat controverse

ribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a pronunțat o decizie care poate schimba modul în care va fi gestionată politica privind jucătorii români în Superligă.

TAS a anulat regula ”5+6”, introdusă de Federația Română de Fotbal pentru sezonul 2024-2025, iar FRF a pierdut procesul intentat de Universitatea Craiova și Rapid.

Hotărârea reprezintă una dintre cele mai importante decizii juridice din ultimii ani pentru fotbalul românesc și pune capăt sistemului de premiere și sancționare aplicat în baza acestei reguli.

Regulamentul impus de FRF prevedea ca echipele să utilizeze minimum cinci jucători români pe întreaga durată a unui meci. În cazul în care această cerință nu era respectată în cel puțin 75% dintre partidele unui sezon, cluburile riscau sancțiuni financiare importante.

Mai exact, echipele care nu îndeplineau criteriile stabilite de Federație puteau fi amendate cu până la 150.000 de euro. Sumele astfel colectate urmau să fie redistribuite formațiilor care respectau regula și promovau jucători români.

Rapid și Universitatea Craiova au contestat însă legalitatea acestui sistem și au decis să atace măsura la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în vara anului 2025. După analizarea speței, TAS a dat câștig de cauză celor două cluburi și a decis anularea regulii.

Prin această hotărâre, Federația Română de Fotbal pierde practic mecanismul prin care recompensa sau penaliza cluburile în funcție de numărul de fotbaliști români utilizați.

Poziţia FRF privind decizia TAS în cazul ”Regulii 5+6”

Federaţia Română de Fotbal a luat act de decizia recentă a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) cu privire la ”Regula 5+6”, pe care o respectă şi se conformează hotărârii pronunţate de instanţa internaţională.

”Deşi cadrul normativ al acestei reguli suferă modificări ca urmare a deciziei menţionate, Federaţia Română de Fotbal reiterează faptul că filosofia strategică rămâne neschimbată: dezvoltarea fotbalistului român reprezintă prioritatea zero a fotbalului românesc.

Regula 5+6 a fost concepută ca un mecanism pentru protejarea şi stimularea tinerelor talente autohtone. Chiar şi în noile condiţii, FRF adresează un apel către toate cluburile membre să continue să respecte spiritul acestei reguli.

FRF consideră că menţinerea unei prezenţe ridicate a jucătorilor autohtoni în echipele de club rămâne calea către succes. Experienţa acumulată de jucătorii români în competiţiile interne este fundamentul pe care se construiesc echipele naţionale în perspectiva preliminariilor pentru calificări la turneele finale.

De asemenea, promovarea şi expunerea jucătorilor autohtoni reprezintă cea mai eficientă strategie de creştere a valorii de piaţă a cluburilor, generând sustenabilitate pe termen lung.

FRF va continua să investească în competiţii şi să ofere tot suportul necesar cluburilor care aleg să pună bază pe fotbaliştii români. Considerăm că responsabilitatea pentru viitorul fotbalului nostru este o misiune comună, iar cluburile care aleg să continue promovarea tinerilor jucători români, indiferent de obligativitatea impusă, dau dovadă de viziune şi demonstrează că fotbalul românesc poate evolua prin încrederea acordată propriilor resurse”, a transmis FRF.

CITESTE SI:

Noile echipamente ale lui Dinamo au stârnit dezbateri! Reacția oficială a clubului

Nicolescu a explicat plecarea lui Eddy Gnahore: ”Căutăm alt profil”

Eddy Gnahore și-a anunțat plecarea de la Dinamo: ”Odată câine, mereu un câine”

Lasă un răspuns