Dinamo rezolvă una dintre marile probleme ale lotului!

Dinamo este foarte aproape să bifeze unul dintre cele mai interesante transferuri ale acestei veri.

Clubul nostru s-a înțeles cu Sporting Braga pentru împrumutul portarului marocan Alaa Bellaarouch, iar mutarea ar urma să fie oficializată în perioada următoare.

Venirea lui Nuno Campos a adus schimbări importante în strategia clubului, iar postul de portar pare să fie unul dintre cele vizate pentru întărire. Deși Dinamo îi are în lot pe Devis Epassy și Alexandru Roșca, noul antrenor portughez își dorește o concurență mai puternică între buturi și a identificat deja profilul potrivit.

Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, Alaa Bellaarouch va ajunge la Dinamo sub formă de împrumut până la finalul sezonului. Mai mult decât atât, clubul alb-roșu va beneficia și de o opțiune de transfer definitiv în valoare de 500.000 de euro.

În vârstă de 24 de ani, portarul marocan este considerat un jucător cu un potențial important. Acesta a trecut prin academii puternice și are în CV experiențe la nivel înalt, fiind legat atât de Braga, cât și de Strasbourg, club care a păstrat 50% din drepturile sale federative.

Dacă Dinamo va decide să activeze clauza de cumpărare la finalul sezonului, suma de 500.000 de euro va fi împărțită între cele două cluburi, Strasbourg urmând să încaseze 250.000 de euro.

Dinamo îl împrumuta pe portarul Alaa Bellaarouch de la Braga

Alla Bellaarouch pare un transfer extrem de interesant pentru Dinamo. Marocanul a jucat în două partide pentru echipa de seniori a celor de la Braga în sezonul trecut (un meci în Cupa Portugaliei și unul în preliminariile Europa League).

Alla Bellaarouch a fost transferat de Braga la începutul sezonului trecut din Franța de la Strasbourg pentru 300.000 de euro.

La Strasbourg, marocanul și-a petrecut cea mai mare parte a carierei și a adunat 19 meciuri pentru gruparea din Hexagon. 15 dintre aparițiile lui Bellaarouch la Strasbourg au fost în Ligue 1, prima ligă a Franței. 

În cele 15 meciuri jucate în Ligue 1, Bellaarouch a încasat 28 de goluri, iar în două partide și-a menținut poarta intactă. 

În cariera sa, goalkeeperul din Maroc a mai jucat pentru francezii de la Stade Briochin, în Ligue 3 (14 meciuri). 

  • 400.000 de euro este cota de piață a lui Bellaarouch, potrivit Transfermarkt.

Transferul lui Bellaarouch ar reprezenta încă o dovadă a direcției pe care conducerea și noul staff tehnic încearcă să o imprime echipei. Dinamo caută jucători cu potențial de dezvoltare și valoare de revânzare, capabili să crească atât nivelul lotului, cât și perspectivele financiare ale clubului pe termen mediu.

Rămâne de văzut când va fi oficializată mutarea, însă toate indiciile arată că Dinamo este foarte aproape de a-și asigura serviciile unui portar care poate deveni una dintre surprizele plăcute ale noului sezon.

Dinamo se pregătește în această vară în cantonament în Polonia și a reușit să câștige primul amical al verii: scor 2-1 cu Gornik Leczna.

Lotul lui Dinamo pentru cantonamentul din Polonia 

• Portari: Devis Epassy, Alexandru Roșca, Costin Ungureanu;

• Fundași: Maxime Sivis, David Irimia, Matteo Duțu, Mihnea Toader, Nikita Stoinov, Luca Fundulache, Raul Opruț, Răzvan Radu;

• Mijlocași: Andrei Mărginean, Godwin Udosen, Cristian Licsandru, Alberto Soro, Cătălin Cîrjan, Cristian Mihai, Casian Soare, Alexandru Irimia;

• Atacanți: Danny Armstron, Adrian Mazilu, Alexandru Musi, Mamoudou, Karamoko, Ianis Tarbă, Peter Belive, Alexandru Pop, Raul Rotund, Vadym Kyrychenko.

Programul lui Dinamo în cantonamentul din Polonia

Meci 1

Sâmbătă, 20 iunie

Ora 18:00

DINAMO – Gornik Leczna, scor 2-1.

Meci 2

Sâmbătă, 27 iunie

Ora N/A

DINAMO – Motor Lublin

Meci 3

Miercuri, 1 iulie

Ora N/A

DINAMO – Omonia Nicosia

CITESTE SI:

Prima ofertă concretă pentru Kopic după despărțirea de Dinamo! Unde poate ajunge tehnicianul croat

Video I Nuno Campos primește întăriri! Trei reveniri importante în cantonamentul de la Kielce

Video I Matteo Duțu nu se ascunde: obiectivul pe care și l-a fixat la Dinamo

Lasă un răspuns