Parlamentul României a adoptat marți proiectul de modificare a Legii 4 privind prevenirea și combaterea violenței la competițiile sportive, un act normativ care aduce schimbări importante atât pentru suporteri, cât și pentru organizatorii de evenimente sportive.

Cunoscută drept ”Legea Paraschiv”, inițiativa a fost adoptată cu o majoritate covârșitoare, primind 242 de voturi favorabile din totalul celor 284 de parlamentari prezenți. Pentru a intra în vigoare, legea mai trebuie doar promulgată de Președintele României.
Proiectul a fost inițiat de deputatul Ciprian Paraschiv, după o serie de consultări cu reprezentanți ai cluburilor, federațiilor, organizațiilor de suporteri, FRF, LPF, AFAN și COSR, având ca obiectiv modernizarea legislației și apropierea acesteia de standardele existente în alte campionate europene.
Una dintre cele mai importante modificări este eliminarea obligativității zonelor-tampon dintre galerii. Această măsură va permite cluburilor să scoată la vânzare un număr mai mare de bilete, ceea ce înseamnă stadioane mai pline și venituri suplimentare din organizarea meciurilor.
Totodată, noua lege permite comercializarea și consumul de bere și alte băuturi cu un conținut redus de alcool în interiorul arenelor sportive, în condițiile stabilite de fiecare organizator.
Și spectacolele pirotehnice primesc un nou cadru legal. Acestea vor putea fi organizate în condiții strict controlate, exclusiv de firme autorizate și cu respectarea tuturor normelor de siguranță.
O altă modificare importantă îi privește direct pe suporteri. În anumite sectoare ale peluzelor vor putea fi amenajate zone fără scaune, dedicate fanilor care preferă să urmărească meciurile în picioare, iar afișarea steagurilor pe gardurile peluzelor va fi permisă în condițiile prevăzute de lege.
Noul act normativ introduce și măsuri privind accesul persoanelor cu dizabilități la competițiile sportive, organizatorii urmând să asigure condiții adaptate pentru participarea acestora.
Poate cea mai importantă modificare din punct de vedere juridic este cea referitoare la sancționarea suporterilor. Interdicția de acces la competițiile sportive nu va mai putea fi dispusă exclusiv în baza unui proces-verbal întocmit de forțele de ordine, ci doar prin hotărâre judecătorească, în situațiile prevăzute de lege.
Pentru fotbalul românesc și pentru suporteri, modificările reprezintă un pas important spre o experiență mai apropiată de cea din marile campionate europene, cu stadioane mai pline, condiții mai bune și reguli mai clare atât pentru organizatori, cât și pentru fani.
”Le mulțumesc colegilor din Parlament pentru că au înțeles menirea reală a acestui proiect esențial pentru viitorul României prin sport: fără abuzuri, experiență la nivel de 2026 pe stadioane și arene, dezvoltare pentru cluburi”, Ciprian Paraschiv pentru Prosport.
Deputatul a declarat că adoptarea legii reprezintă: ”o victorie a suporterilor, a cluburilor și a întregului fenomen sportiv”, exprimându-și speranța că aceasta va fi promulgată cât mai curând pentru a produce efecte încă din noul sezon competițional.
Programul lui Dinamo în cantonamentul din Polonia
Meci 1
Sâmbătă, 20 iunie
Ora 18:00
DINAMO – Gornik Leczna, scor 2-1.
Meci 2
Sâmbătă, 27 iunie
Ora 18:00
DINAMO – Motor Lublin, scor 1-3.
Meci 3
Miercuri, 1 iulie
Ora N/A
DINAMO – Omonia Nicosia
Programul lui Dinamo în Liga 1
Etapa 1
Data, 19 iulie
Ora 19:30
Petrolul – DINAMO
Etapa 2
Data, 25-26 iulie
Ora N/A
DINAMO – U Craiova
Etapa 3
Data, 1-2 august
Ora N/A
Oțelul – DINAMO
Etapa 4
Data, 8-9 august
Ora N/A
DINAMO – FC Voluntari
Etapa 5
Data, 15-16 august
Ora N/A
Rapid – DINAMO
Etapa 6
Data, 22-23 august
Ora N/A
DINAMO – U Cluj
Etapa 7
Data, 29-30 august
Ora N/A
Corvinul – DINAMO
Etapa 8
Data, 5-6 septembrie
Ora N/A
DINAMO – FCSB
Etapa 9
Data, 12-13 septembrie
Ora N/A
Csikszereda – DINAMO
Etapa 10
Data, 19-20 septembrie
Ora N/A
DINAMO – Farul
Etapa 11
Data, 10-11 octombrie
Ora N/A
Sepsi – DINAMO
Etapa 12
Data, 17-18 octombrie
Ora N/A
DINAMO – FC Botoșani
Etapa 13
Data, 24-25 octombrie
Ora N/A
CFR Cluj – DINAMO
Etapa 14
Data, 31 octombrie – 1 noiembrie
Ora N/A
DINAMO – UTA Arad
Etapa 15
Data, 7-8 noiembrie
Ora N/A
FC Argeș – DINAMO
CITESTE SI:
Dinamo, în efectiv complet! Vești excelente înaintea ultimelor teste
Titularul lui Dinamo, tot mai aproape de plecare! A primit ofertă din Portugalia
S-a stabilit programul primei etape din Superligă. Când se joacă Petrolul – Dinamo