Dinamo a primit una dintre cele mai bune vești înaintea startului noului sezon. După luni de incertitudine privind disponibilitatea Arenei Naționale, apar informații care le dau speranțe atât clubului, cât și suporterilor că revenirea pe cel mai mare stadion al țării este foarte aproape.

Arena Națională a devenit indisponibilă pentru partidele de fotbal încă din luna mai, după seria de concerte și evenimente organizate pe stadion. În această perioadă, atât Dinamo, cât și FCSB au fost nevoite să își regândească programul și să caute soluții alternative pentru meciurile considerate pe teren propriu.
Potrivit informațiilor publicate de Digi Sport, noul gazon urmează să ajungă la București după data de 20 iulie. Imediat după livrare vor începe lucrările de montare a suprafeței de joc, verificările sistemului VAR și ultimele pregătiri necesare pentru ca stadionul să poată găzdui din nou meciuri oficiale.
Dacă nu vor apărea alte evenimente extrasportive programate de Primăria Municipiului București, Arena Națională ar putea redeveni disponibilă încă din luna august, exact perioada în care Dinamo speră să își mute din nou meciurile pe arena cu peste 55.000 de locuri.
Până atunci, ”haita” lui Nuno Campos își va disputa partidele considerate acasă pe stadionul Arcul de Triumf. Primul duel în această postură va fi împotriva Universității Craiova, în etapa a doua a noului sezon din Superligă.
Revenirea pe Arena Națională ar reprezenta un avantaj important pentru Dinamo. Interesul suporterilor pentru echipă este din nou în creștere, iar un stadion cu o capacitate mult mai mare le-ar permite ”câinilor” să joace în fața unui public numeros în cele mai importante partide ale campionatului.
În plus, mutarea pe Arena Națională ar însemna și venituri suplimentare din bilete, un aspect important pentru un club care continuă procesul de consolidare după ieșirea din insolvență și care își propune să revină constant în lupta pentru primele locuri din Superligă.
Dacă lucrările vor decurge conform planului, Dinamo ar putea reveni în scurt timp pe stadionul care a găzduit în ultimii ani cele mai spectaculoase atmosfere create de suporterii alb-roșii. Pentru fani, vestea este una care dă și mai mult optimism înaintea debutului noului sezon.
”Se pare că vom juca pe Arcul de Triumf (n.r. în startul de sezon). Se mai căuta o soluție pentru un eveniment în iulie sau august. Schimbarea gazonului durează puțin, mai ales acum cu procesul ăsta. Aveau (n.r. cei de la Arena Națională) două evenimente și banii contribuiau la schimbarea gazonului. Așa primul meci ar putea să se joace pe 5-6 septembrie pe Arena Națională, cu FCSB. Așa se pare. Gazonul, așa cum arată, e greu de crezut că poate fi restaurat. Va trebui schimbat. Se poate schimba foarte repede, în două-trei zile. În momentul în care se semnează contractul, plățile vor fi făcute”, spunea Andrei Nicolescu.
Mercato la Dinamo
• Adriano Manole (FC Argeș)
• Ianis Doană (CSA Steaua)
• Răzvan Radu (Metalul Buzău)
• Martin Pascual (Mirandes)
• Alaa Bellaarouch (Braga)
• Ștefan Opriș (Poli Iași)
• Oliver Hintsa (Sogndal)
Dinamo va disputa sâmbătă, 11 iulie, un duel împotriva Farului Constanța, pe stadionul Arcul de Triumf. Partida va reprezenta ultima repetiție importantă înaintea startului oficial al campionatului.
Cantonament de vară
Meci amical
Data, 11 iulie
Ora 19:30
DINAMO – Farul Constanța
Dinamo va debuta în noul sezon de Superliga cu un meci în deplasare. Pe 18 iulie, la Ploiești, ”câinii” se vor duela cu Petrolul.
Programul lui Dinamo în Liga 1
Etapa 1
Data, 19 iulie
Ora 19:30
Petrolul – DINAMO
Etapa 2
Data, 25-26 iulie
Ora N/A
DINAMO – U Craiova
Etapa 3
Data, 1-2 august
Ora N/A
Oțelul – DINAMO
Etapa 4
Data, 8-9 august
Ora N/A
DINAMO – FC Voluntari
Etapa 5
Data, 15-16 august
Ora N/A
Rapid – DINAMO
Etapa 6
Data, 22-23 august
Ora N/A
DINAMO – U Cluj
Etapa 7
Data, 29-30 august
Ora N/A
Corvinul – DINAMO
Etapa 8
Data, 5-6 septembrie
Ora N/A
DINAMO – FCSB
Etapa 9
Data, 12-13 septembrie
Ora N/A
Csikszereda – DINAMO
Etapa 10
Data, 19-20 septembrie
Ora N/A
DINAMO – Farul
Etapa 11
Data, 10-11 octombrie
Ora N/A
Sepsi – DINAMO
Etapa 12
Data, 17-18 octombrie
Ora N/A
DINAMO – FC Botoșani
Etapa 13
Data, 24-25 octombrie
Ora N/A
CFR Cluj – DINAMO
Etapa 14
Data, 31 octombrie – 1 noiembrie
Ora N/A
DINAMO – UTA Arad
Etapa 15
Data, 7-8 noiembrie
Ora N/A
FC Argeș – DINAMO
CITESTE SI:
Vedeta de la FCSB nu exclude un transfer la Dinamo: ”Nu poți să știi niciodată”
Dinamo i-a întins mâna, dar Patriche a spus ”pas”. Motivul surprinzător