Dinamo a încheiat perioada de pregătire cu o înfrângere, scor 1-3, în fața Farului Constanța, însă concluziile trase după acest meci trebuie privite dincolo de rezultat. Chiar și antrenorul formației de la malul mării, Ioan Ovidiu Sabău, a recunoscut că echipa sa este încă departe de forma dorită și că mai are nevoie de timp înainte de a vorbi despre obiective importante.

Tehnicianul Farului s-a declarat mulțumit de progresul echipei sale și de modul în care noii jucători încep să se integreze, însă a refuzat să confirme că formația constănțeană este deja pregătită pentru lupta din play-off, deși Gică Popescu anunțase recent că acesta este obiectivul clubului.
Este o declarație care spune multe și despre momentul în care se află toate echipele din Superligă, inclusiv Dinamo.
Deși scorul final nu a fost cel dorit de dinamoviști, prima repriză a arătat o echipă care începe să înțeleagă ideile lui Nuno Campos. Presingul agresiv, combinațiile rapide și golul superb marcat de Andrei Mărginean după centrarea lui Danny Armstrong au demonstrat că există un potențial important în acest lot.
Problemele au apărut în defensivă, acolo unde lipsa automatismelor și câteva erori individuale au făcut diferența. Sunt aspecte pe care staff-ul tehnic le cunoaște deja și pe care conducerea încearcă să le rezolve inclusiv prin transferurile aflate în desfășurare.
Nu trebuie uitat nici faptul că acesta a fost un meci de pregătire. Scopul principal nu a fost rezultatul, ci verificarea relațiilor de joc și evaluarea lotului înainte de debutul oficial al sezonului.
Interesant este că nici măcar adversarii nu se lasă purtați de val după această victorie. Sabău a preferat să fie rezervat și a transmis că mai este mult de muncă până când Farul va putea vorbi despre obiective precum play-off-ul.
Același lucru este valabil și pentru Dinamo. Echipa noastră este într-un proces de construcție, iar adevărata valoare se va vedea atunci când vor începe meciurile pe puncte.
”Încă nu m-am hotărât personal. Mai am nevoie de câteva meciuri. Vreau să analizez mult mai atent echipa, ceea ce suntem în stare să facem și presiunea pe care trebuie să o pun.”
Antrenorul Farului a pus accentul mai mult pe prestația echipei decât pe rezultat, chiar dacă succesul cu Dinamo vine înaintea debutului în noul sezon de Superligă.
”Încep să se lege niște relații de joc, să se integreze jucătorii noi. Asimilează ceea ce antrenăm ca sistem de joc. Aveam nevoie nu atât de mult de victorie, pentru că totuși e un meci amical, dar aveam nevoie de un joc consistent, ei să se simtă bine, să avem o anumită dinamică, să funcționeze jocul. A funcționat și chiar am câștigat.
Te ajută un pic să capeți încredere, pentru că am avut două egaluri, iar dimineață am pierdut cu Voluntari. Nu e bine când pierzi. Poți să pierzi, însă să arăți bine. Iar astăzi mi-a plăcut cum a arătat echipa”, a declarat Sabău la conferința de presă.
Întrebat dacă la Farul poate fi construită o formație capabilă să lupte pentru titlu, fostul internațional a răspuns afirmativ, însă a subliniat că este nevoie de răbdare.
”Da, se poate. Dar e nevoie de timp, nevoie de răbdare. Avem niște condiții nemaipomenite, bază sportivă și tot ce înseamnă infrastructură pentru a crește, pentru a crea un grup și o identitate a acestei echipe. Am această responsabilitate și sper să nu-i dezamăgesc.”
Sabău a confirmat și faptul că Farul mai caută întăriri înaintea startului campionatului.
”Lucrăm și la acest aspect. Vrem să avem concurență. Vor apărea jucători suspendați, jucători accidentați și ai nevoie de concurență. Calitatea antrenamentelor este diferită atunci când există concurență pe fiecare post.”
Antrenorul Farului a vorbit și despre plecarea lui Alexandru Ișfan la Oviedo, explicând că nu se putea opune unui transfer important pentru fotbalist.
”E foarte greu să ții un jucător când primește o ofertă și, la vârsta lui, după un an foarte bun, să te opui. Mă gândesc și la familia lui, la el, la viitorul lui. Și clubul cred că a făcut la fel.
Să nu se mulțumească, să nu meargă și să fie mulțumit de ceea ce a semnat din punct de vedere financiar. Reprezintă fotbalul românesc, iar dacă merge acolo este o carte de vizită.
E foarte important să joace bine, să fie implicat total și să nu intervină acea automulțumire. Să muncească și să se gândească la viitorul și la familia lui”, a conchis Ioan Ovidiu Sabău.
Mercato la Dinamo
• Adriano Manole (FC Argeș)
• Ianis Doană (CSA Steaua)
• Răzvan Radu (Metalul Buzău)
• Martin Pascual (Mirandes)
• Alaa Bellaarouch (Braga)
• Ștefan Opriș (Poli Iași)
• Oliver Hintsa (Sogndal)
Dinamo va debuta în noul sezon de Superliga cu un meci în deplasare. Pe 18 iulie, la Ploiești, ”câinii” se vor duela cu Petrolul.
Programul lui Dinamo în Liga 1
Etapa 1
Data, 19 iulie
Ora 19:30
Petrolul – DINAMO
Etapa 2
Data, 25 iulie
Ora 21:30
DINAMO – U Craiova
Etapa 3
Data, 1-2 august
Ora N/A
Oțelul – DINAMO
Etapa 4
Data, 8-9 august
Ora N/A
DINAMO – FC Voluntari
Etapa 5
Data, 15-16 august
Ora N/A
Rapid – DINAMO
Etapa 6
Data, 22-23 august
Ora N/A
DINAMO – U Cluj
Etapa 7
Data, 29-30 august
Ora N/A
Corvinul – DINAMO
Etapa 8
Data, 5-6 septembrie
Ora N/A
DINAMO – FCSB
Etapa 9
Data, 12-13 septembrie
Ora N/A
Csikszereda – DINAMO
Etapa 10
Data, 19-20 septembrie
Ora N/A
DINAMO – Farul
Etapa 11
Data, 10-11 octombrie
Ora N/A
Sepsi – DINAMO
Etapa 12
Data, 17-18 octombrie
Ora N/A
DINAMO – FC Botoșani
Etapa 13
Data, 24-25 octombrie
Ora N/A
CFR Cluj – DINAMO
Etapa 14
Data, 31 octombrie – 1 noiembrie
Ora N/A
DINAMO – UTA Arad
Etapa 15
Data, 7-8 noiembrie
Ora N/A
FC Argeș – DINAMO
CITESTE SI:
Mesaj ferm de la Nuno Campos după Dinamo – Farul: ”Cer asta și public!”
Nuno Campos are de tras concluziile! Dinamo, învinsă de Farul chiar la prezentarea echipei
Un nou transfer începe să convingă! Dinamo a câștigat primul amical al zilei