Dinamo mai dă o lovitură pe piața transferurilor! Noul jucător este deja la București

Dinamo continuă să fie una dintre cele mai active echipe pe piața transferurilor și este foarte aproape să bifeze încă o mutare importantă înaintea debutului în noul sezon al SuperLigii.

După ce în această vară au sosit Martin Pascual, Ștefan Opriș, Răzvan Radu, Oliver Hintsa, Alaa Bellaarouch și ceilalți jucători transferați pentru a întări lotul lui Nuno Campos, conducerea clubului este pregătită să oficializeze încă un nume.

Potrivit informațiilor publicate de Trumedia, Dario Benavides a ajuns deja în România, a efectuat vizita medicală și urmează să semneze contractul cu Dinamo.

Fundașul dreapta în vârstă de 23 de ani vine de la La Louviere, din Belgia, și este văzut drept o soluție importantă pentru flancul defensiv al echipei.

Format la academia celor de la Sevilla, Benavides este un fotbalist care și-a construit cariera într-un mediu competitiv, iar experiența acumulată în fotbalul belgian îl recomandă pentru pasul către SuperLiga României.

Evaluat la aproximativ 400.000 de euro, fundașul a bifat 23 de apariții în sezonul precedent pentru La Louviere, evoluții care au atras atenția conducerii dinamoviste.

Transferul vine într-un moment în care Dinamo încearcă să își consolideze lotul pe toate posturile. În ultimele zile s-a vorbit intens despre posibilitatea plecării lui Maxime Sivis, iar aducerea lui Benavides poate reprezenta o mutare inspirată, indiferent dacă francezul va rămâne sau nu în Ștefan cel Mare.

Conducerea clubului a transmis în repetate rânduri că obiectivul este construirea unui lot competitiv, capabil să lupte pentru primele locuri și pentru calificarea în cupele europene. Din acest motiv, fiecare transfer este atent analizat, iar accentul cade pe jucători tineri, cu potențial de creștere și valoare de revânzare.

Dacă nu vor apărea probleme de ultim moment, Dario Benavides va fi prezentat oficial în perioada următoare și va deveni unul dintre noile pariuri ale proiectului construit de Dinamo și Nuno Campos.

Dinamo a pierdut jucători importanți în această vară

Lotul dinamovist a trecut prin schimbări importante în actuala perioadă de mercato. Kennedy Boateng a plecat după expirarea contractului, iar Eddy Gnahore a semnat cu rivala FCSB.

Pe lista despărțirilor se află și Georgi Milanov, Valentin Țicu, Valentin Dumitrache, Jordan Ikoko și Costin Amzăr, astfel că Nuno Campos a rămas cu mai puține soluții în mai multe compartimente.

În acest moment, pentru zona centrală a terenului, antrenorul se bazează pe Andrei Mărginean, Cristi Mihai și Godwin Udosen, însă conducerea caută încă un mijlocaș capabil să ridice nivelul echipei.

Mercato la Dinamo

• Adriano Manole (FC Argeș)

• Ianis Doană (CSA Steaua)

• Răzvan Radu (Metalul Buzău)

• Martin Pascual (Mirandes)

• Alaa Bellaarouch (Braga)

• Ștefan Opriș (Poli Iași)

• Oliver Hintsa (Sogndal)

Dinamo va debuta în noul sezon de Superliga cu un meci în deplasare. Pe 19 iulie, la Ploiești, ”câinii” se vor duela cu Petrolul.

Programul lui Dinamo în Liga 1

Etapa 1

Data, 19 iulie

Ora 19:30

Petrolul – DINAMO

Etapa 2

Data, 25 iulie

Ora 21:30

DINAMO – U Craiova

Etapa 3

Data, 1-2 august

Ora N/A

Oțelul – DINAMO

Etapa 4

Data, 8-9 august

Ora N/A

DINAMO – FC Voluntari

Etapa 5

Data, 15-16 august

Ora N/A

Rapid – DINAMO

Etapa 6

Data, 22-23 august

Ora N/A

DINAMO – U Cluj

Etapa 7

Data, 29-30 august

Ora N/A

Corvinul – DINAMO

Etapa 8

Data, 5-6 septembrie

Ora N/A

DINAMO – FCSB

Etapa 9

Data, 12-13 septembrie

Ora N/A

Csikszereda – DINAMO

Etapa 10

Data, 19-20 septembrie

Ora N/A

DINAMO – Farul

Etapa 11

Data, 10-11 octombrie

Ora N/A

Sepsi – DINAMO

Etapa 12

Data, 17-18 octombrie

Ora N/A

DINAMO – FC Botoșani

Etapa 13

Data, 24-25 octombrie

Ora N/A

CFR Cluj – DINAMO

Etapa 14

Data, 31 octombrie – 1 noiembrie

Ora N/A

DINAMO – UTA Arad

Etapa 15

Data, 7-8 noiembrie

Ora N/A

FC Argeș – DINAMO

CITESTE SI:

Lovitură pe ultima sută de metri! Un titular al lui Dinamo este aproape de plecare

Vești importante despre noua casă a lui Dinamo! Urmează decizia care poate debloca proiectul

Dinamo, în pericol să rateze încă o țintă importantă din mercato!

Lasă un răspuns