Lovitură înainte de Dinamo – U Craiova! Decizia lui Filipe Coelho spune totul

Dinamo București ar putea avea parte de un avantaj important în duelul cu Universitatea Craiova.

Cu doar câteva ore înaintea partidei de pe stadionul ”Arcul de Triumf”, antrenorul oltenilor, Filipe Coelho, a lăsat de înțeles că va menaja mai mulți titulari, având în vedere returul european cu Levski.

Dinamo București o întâlnește pe Universitatea Craiova, sâmbătă, 25 iulie, de la ora 20:30, într-unul dintre cele mai așteptate meciuri ale etapei din Superliga. Înaintea confruntării, Filipe Coelho a recunoscut că programul încărcat și obiectivul calificării în competiția europeană îl obligă să gestioneze atent lotul.

Astfel, tehnicianul formației din Bănie a sugerat că unii dintre jucătorii importanți ar putea fi odihniți pentru partida retur cu Levski, una decisivă pentru parcursul european al echipei.

”Este un meci dificil, împotriva unei echipe foarte bune. Dacă comparăm cu anul trecut, procesul este diferit, ideile sunt diferite. Vom încerca să facem un meci bun, o prestație bună și să obținem cele trei puncte. Dar trebuie să fiu sincer. Trebuie să ținem cont de forma fizică a jucătorilor deoarece după acest meci o să avem un joc foarte important pentru noi.

În acest moment, nu este un secret, Assad este indisponibil. Mai avem și alți jucători pe care trebuie să-i verificăm pentru a vedea dacă pot sau nu să joace, dar cu siguranță vom merge cu aceeași ambiție. Mergem cu ADN-ul nostru să încercăm să avem o prestație bună și să obținem cele trei puncte.

Au un antrenor pe care îl cunosc și căruia îi place să joace mai mult cu posesia mingii, să conecteze mai bine jocul și să dezvolte organizarea ofensivă. Stilul este complet diferit. Cred că au multe puncte forte. Trebuie să fim la cel mai bun nivel al nostru pentru a obține punctele”, a spus Filipe Coelho, înainte de meciul cu Dinamo.

Bilete pentru meciul cu U Craiova

În etapa a 2-a, Dinamo București și Universitatea Craiova se vor duela pe stadionul ”Arcul de Triumf” din Capitală. Partida este programată să se dispute sâmbătă, 25 iulie, de la ora 20:30.

Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și Universitatea Craiova, din etapa a doua a Superligii României, de sâmbătă, 25 iulie, de la ora 20:30, de pe stadionul ”Arcul de Triumf”.

Acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2026/2027 sunt valabile la această partidă.

PREȚURI BILETE:

Tribuna 0: 160 – 120 lei;

Tribuna 2: 80 lei;

Family Zone: 50 lei;

Peluză Nord: 40 lei.

Tichetele se pot achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.

Programul caselor de bilete:

Sâmbătă (25/07)

Interval orar: 12:00 – 21:30 (Bd. Mărăști, la intrarea în Peluza PCH).

• De la Dinamo au mai plecat în mercato-ul din vară următorii jucători: Eddy Gnahore, Georgi Milanov, Valentin Țicu, Antonio Bordușanu, Kennedy Boateng, Costin Amzăr, Jordan Ikoko, Luca Bărbulescu, Adrian Caragea, Maxime Sivis.

Mercato la Dinamo

• Adriano Manole (FC Argeș)

• Ianis Doană (CSA Steaua)

• Răzvan Radu (Metalul Buzău)

• Martin Pascual (Mirandes)

• Alaa Bellaarouch (Braga)

• Ștefan Opriș (Poli Iași)

• Oliver Hintsa (Sogndal)

• Dario Benavides (La Louvier)

  • În următoarea etapă, ”câinii” se vor deplasa în Galați, pentru meciul cu Oțelul. Duelul dintre cele două formații se va disputa în data de 31 iulie, pe stadionul ”Oțelul” din Galați, de la ora 21:30.

Programul lui Dinamo în Liga 1

Etapa 2

Data, 25 iulie

Ora 20:30

DINAMO – U Craiova

Etapa 3

Data, 31 iulie

Ora 21:30

Oțelul – DINAMO

Etapa 4

Data, 8-9 august

Ora N/A

DINAMO – FC Voluntari

Etapa 5

Data, 15-16 august

Ora N/A

Rapid – DINAMO

Etapa 6

Data, 22-23 august

Ora N/A

DINAMO – U Cluj

Etapa 7

Data, 29-30 august

Ora N/A

Corvinul – DINAMO

Etapa 8

Data, 5-6 septembrie

Ora N/A

DINAMO – FCSB

Etapa 9

Data, 12-13 septembrie

Ora N/A

Csikszereda – DINAMO

Etapa 10

Data, 19-20 septembrie

Ora N/A

DINAMO – Farul

Etapa 11

Data, 10-11 octombrie

Ora N/A

Sepsi – DINAMO

Etapa 12

Data, 17-18 octombrie

Ora N/A

DINAMO – FC Botoșani

Etapa 13

Data, 24-25 octombrie

Ora N/A

CFR Cluj – DINAMO

Etapa 14

Data, 31 octombrie – 1 noiembrie

Ora N/A

DINAMO – UTA Arad

Etapa 15

Data, 7-8 noiembrie

Ora N/A

FC Argeș – DINAMO

CITESTE SI:

Avancronică I Dinamo București – Universitatea Craiova

Alex Pop cere răbdare! Ce se schimbă la Dinamo în noua eră începută de Nuno Campos

Alexandru Musi le transmite un mesaj clar suporterilor lui Dinamo înainte de U Craiova

Lasă un răspuns